Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Restituiri:
Noi contribuţii la bibliografia lui George Mărgărit de Nicolae Scurtu

Un poet important, descoperit si impusîn literatura română de G. Călinescu1, e, desigur, si G. Mărgărit (n. 1923 - m. 1961), care a audiat si a urmărit, cu pasiune, cursurile si iniţiativele culturale ale profesorului său, pentru care a nutrit o permanentă preţuire intelectuală.

Opera lui G. Mărgărit, restrânsă, cuprinde poezii2, articole de istorie si critică literară, eseuri, traduceri si, evident, câteva memorabile epistole trimise lui G. Călinescu3 si Petru Comarnescu4în care se confesează, cu dezinvoltură, despre condiţia tânărului scriitor, imediat după întâiul cataclism mondial.

Poetul G. Mărgărit a frecventat, cu punctualitate, sedinţele cenaclului literar Noua Junime, înfiinţat si coordonat de G. Călinescu, a stabilit relaţii cordiale cu Al. Piru si Adrian Marino si s-a bucurat de simpatia specială a mentorului său.

La revista Jurnalul literar (1939) nu a colaborat nici măcar o singură dată, după cum eronat afirmă unii dintre biografii săi, deoarece era încă elev de liceu, însă a publicat în periodicele Lumea, Naţiunea si Tribuna poporului, conduse si supervizate de G. Călinescu.

Biografii si cercetătorii operei lui G. Mărgărit, printre care menţionăm pe Emil Manu, Lucian Dumbravă, Mihai lovănel si Ionel Bejenaru, comit erori după erori întrucât nu merg la sursele primare, ci preiau informaţiile unor colegi si admiratori ai poetului, care nu întotdeauna sunt exacte.

Epistolele ce se publică acum sunt trimise lui G. Călinescu, directorul revistei Lumea, în paginile căreia G. Mărgărit are trei preţioase colaborări5 care nu au fost menţionate în nici o biografie sau microexegeză a celui ce a scris Colocviile pădurii.

Se impune, imperios, o revizuire integrală a istoriilor si dicţionarelor literare care au apărut până acum, evident, după o lectură atentă a operei si o recercetare minuţioasă a biografiei si biobibliografiei scriitorului, indiferent de valoarea estetică sau de ierarhia în care se află.


Iaşi, 24 septembrie 1945
Mult stimate domnule profesor,

Cu mare bucurie am aflat că veţi scoate săptămânalul de literatură Lumea5. La Iaşi vestea a prins în plin. Atmosfera de aici este încărcată de toate miasmele unei aşa-zise propagande culturale, universitatea rămasă văduvă în urma plecării unor profesori străluciţi ai ei, mişcarea literară cu desăvârşire inexistentă.

Pentru aceste motive, cercurile care trăiesc în sincera domniei voastre preţuiri, au salutat entuziast vestea apariţiei revistei de literatură şi artă Lumea în nădejdea sigură că ea va urma tradiţia Jurnalului literarşi a tuturor acţiunilor iniţiate de directorul ei.

M-am simţit obligat faţă de domnia voastră domnule profesor, faţă de mine, de a fi alături de acest nou început. De aceea, chiar neinvitat, am îndrăznit să vă trimit adeziunea mea.

Îmi place să cred că iniţiativa aceasta nu are să vă supere atât de mult cu cât ea vine de la un mărunt colaborator al domniei voastre, de la unul care trăieşte în statornica admiraţie a operei ilustrului său profesor.

După ce voi avea revista în mâini, îmi voi permite să vă trimit colaborarea mea în direcţia pe care o veţi trasa. Voiesc să colaborez, după posibilităţi, pentru a fi citit şi publicat de către domnia voastră.

V-aş ruga, de asemeni, de a mă utiliza ca un sprijinitor al revistei în Iaşi promiţându-vă că mă voi achita de tot ceea ce decurge din această obligaţie.

Deocamdată v-am trimis spre a decide un număr de producţii personale pe care le-am socotit mai deosebite. Câteva dintre piesele trimise au căpătat cu alt prilej verdictul critic al domniei voastre.

Numaidecât, după aceasta, după apariţia revistei, mă voi osteni să vă aduc la examen lucrări meditate care uneori vor putea să satisfacă cerinţele critice ale unei clase mai mari de cititori.

Sunt încredinţat că veţi binevoi a-mi da răspunsul privitor la aceste eseuri, după cum am plăcerea să cred că-mi veţi răspunde după ce veţi primi poeziile7 trimise în acest plic.

Vă urează sănătate, muncă spornică şi vă roagă să primiţi expresia preţuirii sale al domniei voastre

G. Mărgărit
[Domniei sale domnului G. Călinescu, profesor universitar, strada Vlădescu, nr. 53, Bucureşti; Expeditor G. Mărgărit, strada

Ion Creangă, nr. 63, Iaşi].

*

Iaşi, 6 noiembrie 1945 Mult stimate domnule profesor,

Sunt încredinţat că aţi primit rândurile mele deoarece numai după o săptămână de la trimiterea lor, un manuscris a fost tipărit în revista domniei voastre.

De asemeni sunt sigur că tot domnia voastră aţi ales ceea ce era mai bun.

După câte am înţeles din cele şase numere apărute, Lumea face numai prin scrisul domniei voastre educaţia înaltă a celor doritori să o primească şi tot prin el, cititorul mai înaintat petrece spiritual.

Ceilalţi colaboratori, unii dintre ei notorii, dau contribuţii utile însă, aşa am credinţa, ele nu produc un răsunet plin.

Totuşi, aşa cum este, revista începută şi sfârşită de domnia voastră vălureşte „conspiraţia tăcerii" întreţinută din nu ştiu ce motive de către cei mai mulţi.

La Iaşi a prins. O citesc deopotrivă profesorii (unii cu ochi răi) dar mai ales studenţii care vă tânjesc plecarea.

Nu voiesc să vă stânjenesc cu întrebări şi nici nu-mi permit a o face. Dacă aş avea norocul să fiu în preajma domniei voastre, aş putea înţelege în ce fel credeţi în forţa revistei, ce urmăriţi prin scoaterea ei.

Nu mă dumiresc însă de ce unii elevi ai domniei voastre (Piru, Marino) nu au colaborat pân[a] acum.

Bineînţeles, am cutezat să vă arăt nedumerirea nu pentru a vă provoca răspuns, ci numai pentru motivul foarte simplu că abstineţa8 (dacă este) a celor de mai sus, nu mi-o pot explica.

Dacă-mi permiteţi să vă dau relaţii asupra activităţii mele, îndrăznesc a vă comunica terminarea oficială a anilor de studiu. Acum mă pregătesc pentru licenţă şi-mi ia mult timp pentru redactarea tezei deşi vremurile aspre pe care le simţim nu-mi dau folositorul stimulent.

Pentru a nu veni cu mâna goală la această încercare de scurtă convorbire, vă trimit un manuscris9 pe care-l cred vrednic de a fi citit de domnia voastră.

V-aş fi mult recunoscător dacă vă voi auzi verdictul şi ţin să ştiu dacă vă satisface deşi, odată, mi-aţi scris să nu ţin seamă „de cerinţele critice ale nimănui... "

Vă rog să mă iertaţi că v-am deranjat şi vă rog să credeţi în sentimentele mele.

Al domniei voastre, G. Mărgărit

[Domniei sale domnului G. Călinescu, profesor universitar, strada Vlădescu, nr. 53, Bucureşti; Expeditor G. Mărgărit, strada Ion Creangă, nr. 63, Iaşi].

Note

• Originalele celor două scrisori, necunoscute până acum, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.

1. G. Călinescu - Jurnalul literar în Istoria literaturii române. Compendiu. [Bucureşti], Editura Naţională Mecu S.A., 1945, p. 402. [„G. Mărgărit, înclinat mai mult spre lirică, pune în articolele critice intuiţie fantastică şi expresie amănunţit plastică"].

2. George Mărgărit - Vulturii amiezii. Poezii. Ediţia îngrijită de Lucian Dumbravă şiHoria Zilieru. [Iaşi], Editura Junimea, 1970, 120 pagini.

3. Lui G. Călinescu i-a trimis cinci epistole: [Bucureşti], 15 noiembrie 1944; Iaşi, 24 septembrie 1945; Iaşi, 6 noiembrie 1945; Botoşani, 1 februarie [1959] şi Bucureşti, 5 mai 1960. Fiecare misivă e însoţită de unul sau mai multe manuscrise ale poetului. E necesar să precizez că numai misiva trimisă din Botoşani a fost inclusă în cartea -G. Călinescu şi contemporanii săi. (Corespondenţă primită). Volumul 2. Ediţie îngrijită, note şi indici de Nicolae Mecu. Bucureşti, Editura Minerva, 1987, p. 150-152. (Documente literare).

4. Mircea Filip - Epistolar Comarnescu, III, Scrisori de la George Mărgărit în Dialog, 13, nr. 3-4 (81-82), mai-iunie 1981, p. 14, col. 1-4. (Inedit). Se publică nouă scrisori, extrem de interesante, fără nici o explicaţie şi, evident, fără nici o notă. [Revelatoare e următoarea mărturie: „Fiindcă sunt întârziat cu răspunsul, privilegiaţi-mă, am întârziat, mă scuz, am aflat de cele ce-aţi scris după un răstimp. Apoi, până la 1 sept[embrie] am aşteptat publicarea, după aceea m-am uns cu mirul ei şi-a „botezuluiliterar", d[umnea] v[oa]s[tră] îmi sunteţi naşul, vă sărut mâna... " Iaşi 23 septembrie] 1943]. Se face trimiterea la debutul său, ca poet, în Revista Fundaţiilor Regale, 10, nr. 9, septembrie 1943, p. 562-563 cu poemele Infinit şi Scrânciob apocaliptic.

5. G. Mărgărit - Natura în Lumea, 1, nr. 3, 7 octombrie 1945, p. 4, col. 1, sus; Chemarea nimphelor în Lumea, 1, nr. 18, 27 ianuarie 1946, p. 5, col. 6-7, sus şi Tânguire în Lumea, 2, nr. 31, 5 mai 1946, p. 6, col. 1-2, sus.

6. Lumea. Săptămânal literar, artistic, social. Apare în Bucureşti (23 septembrie 1945 - 16 iunie 1946).

7. Epistola este însoţită de manuscrisele: Cina, Copacul, Invocaţie, Solilocviu şi Stingere.

8. Forma corectă este abstinenţa. Provine din latinescul abstinentia.

9. G. Mărgărit - Tânguire. Conţine cinci strofe, dactilografiate, a câte patru versuri fiecare.