Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Ideilor:
Noica la Roma de Sorin Lavric


Să-şi fi dorit românii un loc mai plăcut de amplasare a Academiei Române în Roma ("Accademia di Romania") şi nu ar fi putut găsi. Aşezată la poalele dealului pe care se întinde uriaşul parc de pini, leandri şi arţari - al cărui nume "Villa Borghese" aminteşte de familia nobiliară care a stăpînit, începînd cu secolul al XVI-lea, suprafaţa culmii împădurite -, clădirea e la o aruncătură de băţ de acele puncte de atracţie turistică care fac din Roma, după o expresie pe cît de răsuflată pe atît de exactă sub unghi descriptiv, "un muzeu în aer liber". Trebuie doar să mergi pe aleea parcului care coboară în zece minute în Piazza del Popolo ca să te afli deja la porţile Romei clasice. De aici încolo nu-ţi trebuie decît o hartă şi o pereche de încălţări comode ca să faci faţă traseelor ce ţi se deschid înainte. Dar ce este izbitor e contrastul dintre liniştea locului în care se află Accademia di Romania - veritabilă oază de tihnă şi vegetaţie - şi viermuiala umană de pe străzile capitalei italiene. Iar dacă ai prilejul de a nimeri pe Corso chiar de ziua naţională a Italiei - aşa cum s-a întîmplat cu invitaţii români care au aterizat pe Fiumicino chiar pe 2 iunie -, atunci mareea omenească venind în valuri şi înţesînd pieţele te buimăceşte. După o asemenea baie de mulţime, reîntoarcerea la Accademia di Romania seamănă cu o cură de purgaţie sufletească, un fel de încercare de a te lepăda de oameni după ce, timp de cîteva ore, te-ai frecat la propriu de pielea lor. În incinta clădirii, senzaţia de recluziune e sporită de picurul fîntînei din mijlocul peristilului, nimic din agitaţia metropolei nepătrunzînd printre coloanele lui.

În această ambianţă a avut loc colocviul dedicat împlinirii unui centenar de la naşterea lui Noica. Organizatorii întîlnirii au fost Institutul Cultural Român, Universitatea "La Sapienza" din Roma şi Forul Intelectualilor Români din Italia. Două zile încărcate al căror program s-a axat exclusiv pe comentarea academică a filozofiei lui Noica. Simpla trecere în revistă a prelegerilor poate arăta densitatea întîlnirii, de aceea, cu preţul enumerării lor pedante, numele protagoniştilor şi titlurile alocuţiunilor trebuie pomenite. Miercuri, 3 iunie, colocviul intitulat "Constantin Noica e la filosofia come salvezza" a fost inaugurat prin trei cuvîntări de deschidere, rostite de Mihai Bărbulescu, directorul de la Accademia di Romania, H.-R. Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, şi Horia Corneliu Cicortaş, preşedintele Forumului Intelectualilor Români din Italia. Sesiunea de comunicări de dimineaţă l-a avut ca moderator pe profesorul Mihai Nasta de la Université Libre de Bruxelles şi drept conferenţiari pe: Andrei Cornea (Universitatea din Bucureşti): Que signifie-t-il Ťętre un philosopheť? Le cas Noica, Paul Sandu (Centrul de Studii "Constantin Noica"): Is Noica a traditional Thinker? şi Sorin Lavric (Centrul de Studii "Constantin Noica"): Pourquoi Noica est-il un point de repčre? A doua sesiune de comunicări l-a avut ca moderator pe Horia Corneliu Cicortaş şi au citit comunicări: Roberto Scagno (Universitatea din Padova): Constantin Noica tra identitŕ nazionale e apertura all'universalitŕ, Cătălin Buciumeanu (Centrul de Studii "Constantin Noica"): Homo europeus, a nicasian reflection on European Culture şi H.-R. Patapievici (ICR): Noica et l'esprit d'Europe. După-amiaza, moderator a fost Roberto Scagno şi vorbitori: Mihai Nasta (Université Libre de Bruxelles): Riflessioni sull'ontologismo di Noica, Draga Rocchi (Universitatea "La Sapienza", Roma): Constantin Noica: movimento e divenienza, Ana Petrache (Centrul de Studii "Constantin Noica"): L'ontologie comme épistémologie. Comment les modčles ontologiques puevent éclairer les problčmes de la théorie de la connaissance şi Pietro D'Oriano (Universitatea "La Sapienza", Roma): La categoria dell'elemento in Noica. În încheiere, publicul a putut urmări filmul documentar "Noica şi eul creştin" regizat de Radu Găină şi subtitrat în italiană. A doua zi, joi, 4 iunie, în aula Facultăţii de Filozofie de la Universitatea "La Sapienza" din Roma, colocviul l-a avut moderator pe H.-R. Patapievici şi protagonişti: Giovanni Rotiroti (Accademia SEI Firenze): Noica il Ťdorť e la sapienza del possibile, Radu Motoca (Universitatea Pontificală Gregoriană): Le Ťmalattieť ontiche el'oblio dello spirito, Solange Daini (University College, Dublin): Constantin Noica e la cultura come salvezza, Alexandru Bogdan Duca (Centrul de Studii "Constantin Noica"): Noica e la teologia orientale şi Horia Corneliu Cicortaş (Forumul Intelectualilor Români din Italia): Rischi e trappole nella traduzione di testi filosofici romeni in italiano. Il caso di Ťîntruť.

Sunt cîteva trăsături care au dat un profil distinct întîlnirii. Mai întîi foarte buna prestaţie a celor care au dus greul moderărilor şi al intervenţiilor. Mă gîndesc la Horia-Roman Patapievici, la Andrei Cornea şi la Mihai Nasta. Alături de cei trei intelectuali, care au impresionat prin virtuozitatea limbilor pe care le-au vorbit şi prin dezinvoltura ţinutei, se cuvine menţionat şi tînărul Paul Gabriel Sandu, infatigabil şi pasionat, care a adus o pată de tinereţe şi aplomb în cursul dezbaterilor. H.-R. Patapievici rămîne acelaşi intelectual fin, cordial şi politicos, care are marea calitate de a da abstracţiunilor teoretice aura unei călduri umane, calitate mai greu de întîlnit în zilele noastre, iar Andrei Cornea rămîne acelaşi polemist lucid şi critic, a cărui sagacitate în observaţii ridică mereu nivelul unei discuţii; cît despre Mihai Nasta, profesorul belgian a fost nu doar un moderator poliglot, rafinat şi tonic, dar şi singurul dintre participanţi care, vizitîndu-l pe Noica la Cîmpulung în anii '50, ne-a oferit o imagine concretă a vieţii pe care filozoful a dus-o în cursul domiciliului forţat.

În schimb, italienii au impresionat prin interesul arătat operei lui Noica. La un moment dat, polemica iscată între Roberto Scagno şi Solange Daini (traducătoarea Devenirii întru fiinţă în italiană) i-a preschimbat pe români în spectatorii neputincioşi ai unei dispute filologice prilejuite de simpla şi atît de dificila întrebare: Cum se traduce prepoziţia "întru" în italiană? Răspunsul a cerut un sfert de oră de precizări terminologice şi de detalii metodologice în ţesătura cărora Scagno şi Daini s-au lăsat prinşi cu voluptate. Ascultîndu-i, simţeai cum ţi se confirmă o nuanţă privitoare la posteritatea marilor filozofi: în urma lor nu rămîne memoria operei sau vieţii, ci cîteva vorbe sau expresii care, substituindu-le gîndirea, ajung să străbată timpurile. De pe urma lui Noica va rămîne negreşit epopeea lui "întru".

Una peste alta, colocviul a fost o reuşită a Institutului Cultural Român şi a participanţilor care au onorat invitaţiile. Cred că Noica, dacă ar fi putut să vadă colocviul, l-ar fi aprobat: a fost o discuţie academică, sobră şi la obiect, la care, s-a văzut bine, au participat intelectuali care, departe de a vorbi după ureche despre Noica, aveau o legătură apropiată cu opera lui. În plus, pentru membrii "Cercului Noica" de la casa Lovinescu - Cătălin Buciumeanu, Ana Petrache, Paul Gabriel Sandu şi Bogdan Duca -, colocviul a fost experienţă inedită, marcînd o premieră în viaţa grupului: întîia deplasare în străinătate prilejuită de un colocviu pe teme noiciene.

Întorcîndu-mă la filozoful aniversat, să amintesc că, în italiană, Noica este reprezentat deocamdată de patru titluri: Sei malattie dello spirito contemporaneo (Il Mulino, Bologna, 1993, traducere de Marco Cugno), Pregate per il fratello Alessandro (Il Mulino, Bologna, 1994, traducere de Marco Cugno), Saggio sulla filosofia tradizionale (ETS Pisa, 2007, traducere de Solange Daini) şi Tratato di ontologia (ETS Pisa, 2007, traducere de Solange Daini). Ultimele două titluri sunt cele două părţi ale Devenirii întru fiinţă pe care partea italiană, din raţiuni editoriale, a preferat să le publice ca volume de sine stătătoare.

Şi mai este un lucru de subliniat: atenţia pe care italienii o arată culturii române nu e conjuncturală şi nici pasageră. De fapt, reciprocitatea e evidentă. De la izbitoarea asemănare fonetică dintre cele două limbi şi pînă la prieteniile personale care se leagă de obicei cu ocazia unor astfel de colocvii, de la afinităţile de temperament şi pînă la existenţa unor repere culturale comune, totul face ca simpatia dintre cele două părţi să fie reciprocă, durabilă şi nemăsluită. În privinţa organizării, meritul aparţine directorului de la Accademia di Romania, Mihai Bărbulescu, şi directorului Institului Cultural Român, H.-R. Patapievici.

Datorită lor, Noica a avut un ecou în Italia. Un gînditor nu există decît în măsura în care supravie­ţuieşte în memoria altora. Fără o asemenea amintire retrospec­tivă a cărei expresie finală să culmineze într-un şir de studii exegetice pe marginea filozofiei sale, Noica ar rămîne o emblemă cu care am şti să ne înveşmîntăm în clipele festive, pentru a-l uita de îndată ce, somaţi de exigenţele vieţii, trebuie să ne întoarcem cu picioarele pe pămînt. Colocviul de la Roma nu a fost festiv şi nici fastidios. A fost cordial, antrenant şi sobru. Şi, mai ales, a fost un mod prin care, la poalele parcului "Borghese", numele lui Noica a fost pronunţat mai des ca alte dăţi.