Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Însemnări despre George Topîrceanu de Nicolae Scurtu

Note şi însemnări, ştiri şi polemici, informaţii preţioase, precum şi o însemnată sumă de date şi aspecte esenţiale pentru biografia şi bibliografia poetului, gazetarului, memorialistului şi epistolierului George Topîrceanu (1886–1937) întâlnim în literatura epistolară, foarte bogată, a colegei şi prietenei sale, Otilia Cazimir (1894–1967), care a adunat şi a restituit unele dintre cele mai semnificative mărturii privitoare la autorul Baladelor vesele şi triste.
În corespondenţa sa, expediată, în timp, unor prieteni şi apropiaţi ai poetului, printre care amintim pe Mihail Sadoveanu, Demostene Botez, Mihai Sevastos, Lucia Mantu, Sandra Cotovu, Constantin Pelmuş, Florica Bagdasar, Const. Ciopraga şi mulţi alţii, Otilia Cazimir rememorează, în pagini emoţionante, imaginea omului şi a scriitorului căruia îi datorează atât de mult.
Riguroasă şi profund recunoscătoare tuturor celor care cercetau biografia şi, mai ales, opera celui mai apropiat confrate al ei, Otilia Cazimir nu ezită să manifeste unele rezerve şi chiar să refuze unele demersuri nu tocmai onorante.
Nu accepta biografia romanţată, cuprinzând fapte şi lucruri edulcorate sau, şi mai grav, hagiografii, care aveau menirea, dintru început, de a denatura existenţa unui valoros scriitor, precum şi a unui om atât de viu şi de prezent în viaţa literară a primelor patru decenii ale secolului trecut.
Revelatoare, sub multiple aspecte, sunt şi epistolele Otiliei Cazimir trimise domnişoarei Silvia Bădălicescu (n. 1912), nepoata poetului, în care, de fapt, se reconstituie unele aspecte, fundamentale, ale biografiei unuia dintre cei mai iubiţi şi mai talentaţi poeţi de la revistele „Viaţa Românească” şi „Adevărul literar şi artistic”.
Epistolele pe care le restitui, acum, fireşte necunoscute, fac poate dintr-o microarhivă şi urmează să fie adnotate şi publicate după exigenţele textologiei contemporane.
Impresionează în aceste misive, deloc convenţionale, francheţea, sinceritatea dezarmantă şi o anume naturaleţe.
Ultimele clipe ale existenţei terestre a lui George Topîrceanu sunt evocate aici, cu o mare precizie, nu pentru a impresiona, ci pentru a decripta condiţiile tragice în care s-a sfârşit poetul.

*

Iaşi, 27 april[ie] 1937

Dragă Silvia,

Am primit aici toate scrisorile voastre, şi dacă n-am răspuns nici n-am trimis pachet, e fiindcă unchiul vostru e grav bolnav, iar eu, care-l îngrijesc, abia am vreme să mănânc pe fugă şi să dorm câteva ceasuri pe noapte.
Văd că ştiţi şi voi câte ceva, dar nu ştiţi adevărul, care-i mai dureros decât aţi putea crede.
Boala lui durează din noiembrie, cu o uşoară ameliorare în vremea Crăciunului. În februar[ie] am plecat amândoi la Viena1, unde am stat cinci săptămâni. Dar asta n-a folosit la nimic.
Sunt patru săptămâni de când ne-am întors în ţară. De atunci, a căzut la pat şi, cu toate eforturile doctorilor, care-l iubesc, cu toată îngrijirea mea, merge tot mai rău.
E slab de nerecunoscut şi e descurajat. Nu-i mai scrieţi, nu mai citeşte scrisorile. Scrieţi-mi mie – Strada Bucşenescu, nr. 4.
Am telegrafiat Riţei2 să vie, îi scrisesem, dar n-a primit scrisorile mele. Titi3 ştie doar că e bolnav, dar nu ştie cât e de grav. Ce-ar putea face, săraca, în situaţia ei?
Voi, dacă credeţi în Dumnezeu, rugaţi-vă pentru sănătatea lui. Poate s-ar mai putea face o minune încă. Gândiţi-vă că atâta sprijin aveţi şi voi pe lume, că e bun şi că nu merită chinurile groaznice în care se zbate.
Mă doare inima că a trebuit să vă scriu lucrurile astea. Dar voi aşteptaţi pachet şi bucurie, şi noi trăim cu spaima în suflet în fiecare clipă!
Vă sărut şi doresc curaj,
Didi

[Destinatar – Domnişoarei Silvia Bădălicescu, Strada Emil Gîrleanu, nr. 5, Craiova].

*

[Iaşi], 13 mai 1937

Am primit [i]eri scrisoarea voastră, ca o îndepărtată adiere de dragoste de la el. Îţi mulţumesc pentru afecţiunea voastră – n-o să dureze mult. Influenţa celor care au fost ai lui o să covârşească această afecţiune. Nu-i nimic. Să nu vă pară rău că m-aţi iubit, pentru că şi el m-a iubit până la urmă.
Această dragoste a lui pentru mine, ai lui nu i-au iertat-o. Şi, mai ales, nu mi-au iertat-o mie.
Imediat ce a închis el ochii lui buni, după un chin cumplit, care ar fi înmuiat şi inima unui câne – am fost înlăturată, alungată, hulită.
El m-a chemat cu ultimele cuvinte pe care le-a putut rosti. Domnul Mateescu4 şi surorile s-au răzbunat.
Am avut noroc că-n jurul meu au stat toţi prietenii lui, toţi cei care ne-au cunoscut pe amândoi şi au înţeles ce ne-a legat de-o viaţă unul de altul. Asta m-a mângâiat, dacă mai poate fi vorba de mângâiere.
Adevărata alinare o găsesc în prietenia şi înţelegerea băiatului lui, a lui Gică5. El o să îndeplinească dorinţa tatălui lui şi, din ce-o încasa din vânzarea cărţilor, o să vă dea ceva şi vouă.
Iar lui Emil6 o să-i trimită două rânduri de haine şi ceva rufe. Din inimă îmi pare rău că n-am putut aranja totul eu cu Gică, după dorinţa lui.
Paltonul, care era al lui Emil, l-a luat Titi. Probabil c-o să i-l dea.
Scrieţi-i lui Gică, pe adresa mea. El mai stă 5–6 zile la Iaşi, pe urmă pleacă la Bucureşti, unde ministrul Iamandi7 îi va găsi un rost, în amintirea şi de dragul tatălui său.
Voi, dacă voi mai putea să vă fiu dragă după tot ce vi se va spune, cu patimă, împotriva mea, mai scrieţi-mi.
Din tot sufletul, rămân pentru voi tot „tanti Dida”, cum am fost de opt ani încoace – şi vă sărut cu drag,

O[tilia] C[azimir]

[Domnişoarei Silvia Bădălicescu, Strada Emil Gârleanu, nr. 5, Craiova].


Note
Originalele celor două scrisori, inedite, se află în biblioteca doamnei Delia Pavălchievici, fiica Silviei Bădălicescu. Au fost transcrise de istoricul literar Petre Florea, căruia îi exprimăm întreaga noastră gratitudine.
1. Nicolae Scurtu – George Topîrceanu la Viena – o scrisoare inedită – în Almanahul Parohiei Române din Viena, 1976, p. 165–167 + un facsimil.
2. Raliţa Iliant (1882–1963), sora poetului, care s-a preocupat de moştenirea lăsată de poet.
3. Alexandrina Topîrceanu – o altă soră a poetului.
4. Ion Mateescu – frate vitreg al poetului. Cadru didactic la Academia de Arte Frumoase din Iaşi.
5. Gheorghe Topîrceanu – fiul poetului. Mama sa se numea Victoria.
6. Emil Bădălicescu, frate cu Silvia, era fiul unei surori vitrege a poetului, care se numea Anicuţa Bădălicescu. A fost director în Ministerul Agriculturii şi a scris epigrame. Frecventa cenaclul lui Tudor Muşatescu.
7. Victor Iamandi (1891–1940), ziarist, jurist şi om politic liberal. A fost, de mai multe ori, ministru. Fiul lui George Topîrceanu a fost ajutat de acesta, i-a găsit o slujbă în Bucureşti.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara