Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Însemnări despre Otilia Cazimir de Nicolae Scurtu

Un aspect însemnat al operei poetei, prozatoarei, traducătoarei şi memorialistei Otilia Cazimir (1894–1967) îl constituie literatura epistolară, bogată în informaţii de istorie literară şi culturală. Notele, ştirile, precizările şi microportretele ce se află în corespondenţa Otiliei Cazimir contribuie la reconstituirea unei epoci, a unui climat literar şi, mai ales, la restituirea imaginii unor scriitori intraţi de multă vreme într-un nepermis con de umbră.
Epistolele Otiliei Cazimir au o mare calitate, sunt veridice, iar autoarea se bucură de credibilitate.
Revelatoare sunt, în acest sens, epistolele trimise prozatoarei şi memorialistei Sandra Cotovu (1898–1987), descoperită, îndrumată şi publicată în revistele Viaţa Românească, Adevărul literar şi artistic şi Însemnări ie- şene de exigentul profesor de literatură George Topîrceanu.
În epistolele ce se publică aici se evocă zbuciumul sufletesc şi incertitudinile Otiliei Cazimir după dispariţia fizică a prietenului şi colegului de literatură, George Topîrceanu, care a format-o şi impus-o în viaţa literară.
Impresiile şi observaţiile pe care le consemnează pe unele manuscrise ale Sandrei Cotovu se constituie în autentice lecţii de compoziţie, de stil şi de limbă literară.
Intuieşte, fără ezitări, talentul, capacitatea de a plăsmui lumi convingătoare şi arta narativă ce stimulează interesul unui lector iniţiat în epica naţională şi universală.
Cărţile prozatoarei Sandra Cotovu au apărut, însă, într-un timp nefast, când funcţiile criticii şi istoriei literare erau anulate de o cenzură imposibil de imaginat. „

*
Iaşi, 9 martie 1938 – Seara

Draga mea,

Cum să fiu supărată pe mata? Cum poţi să crezi asemenea monstruozitate? Sunt numai ocupată şi obosită. Am purtat plicul ăsta pe la Chişinău, unde am fost [i]eri să fac o anchetă. L-am purtat azi la serviciu. N-am avut răgaz să-ţi scriu măcar o pagină. Ştii că azi mi-a venit rău de oboseală? Dacă s-ar fi întâmplat altcuiva asta sub ochii mei, aş fi zis că se alintă şi exagerează.
Cum am ajuns acasă, m-a luat viaţa înainte. N-am mai avut timp să mă mai gândesc la nimic. În urma mea au fost pe aici necazuri, ca de obicei.
Pe urmă, am primit luni ordinul să plec la Chişinău. Am plecat [i]eri dimineaţă, astă noapte m-am întors. N-am avut curajul să mă „odihnesc” o noapte acolo.
Trăsesem la cel mai bun hotel. M-am pomenit într-o odaie imensă, cu parchet care pocnea ca puşca, cu un colţişor de sobă rece şi c-un pat... un „crivat”1 de fier negru ca un grilaj de mormânt.
Nici ziua, cât m-am odihnit cercetând dosarele, n-am avut curajul să mă întind de vie în acea mobilă funebră. Am venit să mă culc la Iaşi!
Astă noapte am visat tot timpul că fac referatul pe care l-am făcut azi (aveam emoţii: prima mea anchetă!) şi azi toată ziua am scris.
Aşa că o ameţeală ca aceea pe care am avut-o, a fost binemeritată. Aş fi meritat şi mai mult.
Ai citit Viaţa Românească? 2 Este frumos tipărită, nu-i aşa? Margaretei3 i-a plăcut grozav fragmentul. Cu alţii n-am vorbit.
Ştii ce? Telefonează-i lui Suchianu4, într-o zi când ai gust (acum vine singur la telefon) şi spune-i că te-am rugat eu să-l întrebi şi să-mi scrii ce mai face tibia lui, şi dacă toate merg normal.
Asta, aşa, ca să te afli în treabă pentru mine! Nu mi-a trimis încă onorarul, dar nu-i pomeni de asta.
La El5 mă duc poimâine dimineaţă, cu flori de primăvară. Şi miercurea viitoare mă duc la şedinţa Însemnărilor, unde n-am fost niciodată şi propun ca până în mai să se aranjeze mormântul. Cât o să mai tac? Nu mai pot.
Romanul o să-l citesc la începutul săptămânii care vine şi o să ţi-l înapoiez cu aprecierile mele cu tot.
Mi s-a trimis un ziar din Roman cu o dare de seamă a unei conferinţe despre El. Plină de neexactităţi, de sentimentalism banal şi dulceag, ofensator. N-o să mai tac.
Trebuiesc plesniţi peste gură toţi imbecilii care se onorează vorbind despre el cu superioară incompetenţă şi neînţelegere. Ai să vezi ce rea de gură-s!
Scrie-mi, fără să te superi vreodată dacă tac mai mult. Tac, că mă strânge viaţa de gât, nu pentru că nu mi-ai fi dragă.
Te sărut afectuos,
Didi

[Doamnei Tanţi Cotovu, Strada Dr. Burghelea, nr. 3, Bucureşti]

*

Iaşi, joi, 13 octombrie 1938

Dragă prietenă,

E ultima scrisoare pe care ţi-o scriu la adresa de acum. Şi asta mi se pare o rupere a ceva ce-mi era drag. Dar ce nu e rupere la mine, acum?
Îmi scrii că m-am schimbat de vara trecută până acum. Mă schimb mereu, în salturi inegale dar continui. Mă întreb uneori, oare m-ar mai recunoaşte, El? Şi mă îndoiesc.
Mi-e greu să trăiesc. Mi-e din ce în ce mai greu şi din ce în ce am mai puţină încredere în puterea mea de rezistenţă. De aceea, îmi iau măsuri.
Zilele din urmă cu asta m-am ocupat. Am ars mult din ce trebuia ars. Am ars toate scrisorile mele către El. Multe am mai scris! Sute, şi sute... Şi doar am fosta aşa de puţin despărţiţi!
Erau caiete întregi... şi plicuri, şi cărţi poştale, şi bilete. N-am recitit nimic. Parcă eu nu ştiu cât mi-a fost de drag? Nu mai erau ale mele, erau ale lui, n-aveam nici dreptul să le citesc.
Acum, zilele care vin o să le ard pe ale lui către mine. O să opresc câteva, cele dintâi, cele din urmă. Celelalte nu trebuie să rămâie.
Cine o să aibă pentru mine grija pe care am avut-o eu pentru El, cine o să se poată scutura de orice curiozitate şi să distrugă tot în urma mea, cum am distrus eu în urma lui?
Şi scrisorile matale o să le ard, şi pe alor mei, şi pe ale lui mşadaţme Moscu6, şi tot, tot. Parcă mă mut şi eu, şi-mi uşurez bagajul!
Chiar de când am venit de la mata, m-am schimbat enorm. S-a rupt ceva, o rotiţă neştiută, în mecanismul meu. Mie singură mi-s străină. Ştiu ce ai să-mi spui, să lupt, să mă înving iar.
Dar ştiu că nu se mai poate. Când deraiază trenul cu tine, voinţa ta îl poate opri să nu deraieze? (Iartă literatura proastă).
Am luptat prea mult. Am uzat prea mult de această voinţă pe care mi-aţi admirat-o toţi. Am epuizat-o. Ce mai pot să fac?
Pentru El, nu mai am nimic de făcut. Pentru mine, nici atâta. Dacă ceva miar face plăcere, orice ar fi acel ceva, cât de josnic, cât de urât, l-aş face bucuroasă, numai să nu mă simt alunecând, aşa, în gol.
Nu te indispune. Era fatal să fie aşa. Ai simţit-o demult, de aceea ai avut faţă de mine acea tandră solicitudine pentru care mi-ai fost dragă, mai ales că ai avut delicateţea rară să nu cobori niciodată până la milă. Ştii că plâng? E umilitor, dar mi-e milă de mine singură.
Ai să rupi scrisorile mele, toate? Prea ţi-am scris lucruri pe care nu trebuia să le spun nimănui.
Am dat şiţeri la Însemnări noua matale adresă. Am scris-o eu, cu mâna mea, în condica de expediţie, ca să nu mai poată fi vorbă.
Să-mi scrii din noua locuinţă.
Te sărut ca pe o soră,
Didi

[Doamnei Sandra Cotovu, Strada Dr. Burghelea, nr. 3, Bucureşti]

*

Iaşi, 22 noiembrie ş1939ţ

Dragă Tanţi,

Nu ţi-am scris ca de obicei după ce mă-ntorc din Bucureşti, pentru că ştiam că pleci la Constanţa şi nu ştiam când te întorci. Apoi, tăcând, m-am antrenat la tăcere şi... am tăcut.
La 7 noiembrie am fost la cimitir, singură. Ploua. Am dus trandafirii şi crizanteme. Lumânările au ars frumos şi drept (aşa mă întristez când mi le stinge vântul!)
Îmi plăcea că plouă, să nu mai vie nimeni. De altfel, cred că nimeni nu şi-a adus aminte de ziua aceea. N-a fost nici o floare străină.
Cred că te văd curând. Nu ştiu când vin. Aştept veste de la frate-meu, să mă întâlnesc la Bucureşti cu el. O să am iar alergătură multă, dar tot te văd şi pe mata.
Sunt supărată că nu mi-ai trimis bucata pe care am citit-o atunci pe fugă. Trebuia să mă mai ocup de ea. Trebuie să te dezbar de ceva neromânesc în felul matale de a te exprima.
E păcat. Spui lucruri aşa de frumoase, ai observaţii aşa de subtile, şi te grăbeşti, nu-ţi îngrijeşti suficient forma. Bineînţeles că ţi se publică, pentru că-s interesante bucăţile matale. Dar de ce să nu fie perfecte, când le poţi perfecţiona?
Însemnările te-au aşezat, frumos, în fruntea sumarului. Domnul Agavriloaiei7, pe care-l cheamă urât dar e om subţire (ginerele domnului Ibrăileanu) mi-a spus că s-a amestecat şi el un pic în... punctuaţia matale. E un mare admirator al matale, şi e o admiraţie bună de întreţinut.
Despre Emil Coliu8... n-are cine scrie! Nu l-a cunoscut nimeni din cei de la Însemnări. Doctorul Popa9 s-a adresat Profiriţei Sadoveanu10, dar nu ştiu dacă ea s-a executat sau nu.
Ştii ce-am făcut săptămâna trecută? Am plecat pe o zi spre Bucureşti, cu o simplă valiză de mână. Şi pe drum, mam revoltat împotriva vieţii mele idioate, a robiei de fiecare ceas, a oboselii care a ajuns aproape maladie.
Şi rezultatul, m-am coborât la Ploieşti şi m-am dus să văd prima ninsoare la Braşov. Dar să nu mă spui la nimeni. Vreau să repet escapadele de felul ăsta. Îmi prind minunat.
Şi cred că, dacă s-ar putea trece graniţa ca mai şîţnainte, ai citi în gazete, sub poza mea: „cine cunoaşte pe..., dispărută de la domiciliul părinţilor în ziua de... E îmbrăcată cu palton gris întors pe dos, etc., etc.
Sunt extrem de ocupată. Azi am stat patru ceasuri la rezidenţie, cu comisiunea pentru... întocmirea programului înmormântă rii Agatei Bârsescu. Îmi stă bine, cioclu?
După amiază, corespondenţă de serviciu, birou, o vizită la Însemnări. Şi în seara asta (acuma sunt zece şi jumătate) trebuie să fac discursul pe care o să-l citească poimâine o fostă elevă de-a artistei.
Şi mâine la 7 sunt în picioare, şi ziua de mâine va fi tot după un program rigid şi stupid. C’est ça, ma vie. Et j’en ai assez!
Mă apuc de discurs. N-am deloc stofă de Bossuet, păcatele mele.
Te sărut cu prietenie. Regret că nu ţi-am putut scrie într-un ceas mai blând. Dar ce să fac?
Cu drag,
Didi

[Doamnei Tanţi V. Cotovu, Bulevardul Brătianu, nr. 25, Bucureşti].

Note
Originalele acestor epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Pat – regionalism, provine din neogreacă.
2. Sandra Cotovu – Jocuri de apă (Fragment) în Viaţa Românească, 30, nr. 3, martie 1938, pag. 20-31.
3. Margareta Gavrilescu, sora scriitoarei.
4. I.D. Suchianu (1895-1985), eseist, publicist, traducător şi memorialist.
5. El îl reprezintă pe G. Topîrceanu, pentru care Otilia Cazimir a manifestat o puternică afecţiune şi admiraţie.
6. Constanţa Marino-Moscu (1875-1940), prozatoare şi memorialistă.
7. Gheorghe Agavriloaiei (1906-1981), istoric literar şi comentator atent al fenomenului literar.
8. Emil Coliu (1909-1939), istoric, specialist în arheologie şi cronicar literar.
9. Gr. T. Popa (1892-1949), anatomist, publicist şi codirector al revistei Însemnări ieşene, alături de M. Sadoveanu şi G. Topîrceanu.
10. Profira Sadoveanu – Emil Ştefan Coliu în Însemnări ieşene, 4, volumul 12, 1 decembrie 1939, p. 476-477 (Necrolog).



Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara