Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
Însoţiri de Simona Vasilache

Afinităţile sînt lucru încurcat. Mărturisirea lor, cînd şi cînd, ia chipul cărţilor scrise în doi, din care unul e, cel mai adesea, în neştiinţă de cauză. Toate epistolele imaginare, testamentele ticluite, traducerile unor originale pierdute, în fine, apocrifele de orice soi ţin trena acestor potriviri improbabile, imposibile. Uneori, afinitatea dusă pînă la insinuarea în corpul de litere al celuilalt e o formulă critică. Pe care o încearcă, în Jurnal în fărîme cu Eugen Ionescu/ Journal en miettes cu Eugene Ionesco, Lucian Raicu, supla, la propriu şi la figurat, însemnare de lectură, publicată, în 1993, la Litera, redactor fiindu-i Ioana Pârvulescu.

Notiţele lui Lucian Raicu încep în 1987, ca nişte revizuiri obligate, cînd timpul ţi se scurtează şi răbdarea nu-ţi mai ţine la încercări: "Vine o vreme, prin forţa lucrurilor, a vîrstei, cînd nu mai citeşti orice" (p. 5). Puţinul care rămîne, cu care poţi să-ţi umpli ceea ce vremea noastră numeşte quality time, fără să te atingă regretul risipirii, îi încape doar pe cîţiva autori, rari, deosebiţi, scriitori de zile grele. Ionesco e printre ei: "Ionesco scrie pentru cei care au conştiinţa că trăiesc o singură dată. Ionesco scrie ca un autor care are conştiinţa că şi el, pînă şi el, trăieşte o singură dată." (p. 6) Un carpe diem nicidecum hedonist, ci tragic.

"Simt nevoia de ceva esenţial şi care, de ce să fac un secret din asta, să mă sprijine. Culmea este că autorul la care m-am oprit, fără nici o ezitare, cere el însuşi să fie sprijinit, caută, adică, un punct de sprijin, nu-l găseşte decît rareori, oricum e departe de a gîndi că poate da cuiva sfaturi, abisal de departe..." (p. 7). Înduioşătoarea complicitate a celor slabi, pe-ale cărei efecte, distilate în tării venite de nicăieri, mizează, dintotdeauna, literatura. Tristeţea regăseşte tristeţea, şi-această omenească, prea omenească descoperire ogoieşte neaplecarea către faptă, hrănind-o cu cenuşa, amestecată în hîrtie, a altor dureri. Dureri străine? Niciodată... Similia similibus curant.

Acea "oboseală neîncrezătoare", una din formulele bine găsite ale lui Raicu, în care intră mult din neputincioasele nelinişti ale unor semeni pe care viaţa îi descumpăneşte, se destramă prin citirea a scrie. Un loisir disperat care-ţi întărîtă cheful de a te supune, la rîndu-ţi, meseriei, în fond.

Glose cochetînd cu inutilitatea - departe de ele... - despre demnitate, despre adevărul vieţii (cu minimalizatoare semne ale citării) şi al morţii per se, despre întoarcerea obligatorie în impas şi despre încercarea, chinuitoare iluzie, de a te "învîrti" de un loc în paradis. Unul scutit de preţul sărăciei cu duhul.

Şi, însă, de preţul moralei, pe care Ionesco o înlocuieşte printr-o salubritate (termenul lui Raicu) menită a despărţi, în primă instanţă, secundarul de principal, de a tolera bonom păcatele veniale şi de a se ţine, cu orice preţ, în contra vinilor mari. Nu toate lucrurile, distinge Lucian Raicu din spiritul vecinului (într-un sens foarte arghezian), ating temeiurile. "Dar şi cînd le ating...". Cînd le ating, ce?, ar ricana, în spiritul unei etici dus-întors, cei care vor succesul, nu substanţa. Şi succesul depinde de...

"Peste domeniul acestor dependenţe, nimeni nu-şi exercită în aceeaşi măsură ca el priceperea, intuiţia, înţelegerea, şi pînă la urmă autoritatea." (p. 13). Puterea, mai contestată ca nici o alta, de a se elibera din complicităţi.

Asemenea disecări de principiu se amestecă printre amintiri aproape lirice - Rinocerii, cu Beligan şi Dinică, la Teatrul de Comedie, şi "figura grav îngîndurată, vizibil marcată de emoţie, a profesorului Tudor Vianu." Lentoarea unei tragedii presimţite îi trage paşii înapoi, spre lumea ca teatru, pe care o gîndea, cu puţin înainte de-a părăsi lumea-lume.

Imaginea tatălui lui Ionesco, scotocindu-i prin foi, şi coşmarul fratelui mai mare, răscolindu-ţi prin viaţă, ca să te scoată intim vinovat. Controlul gîndurilor, şi "energica simplitate" a lui Ionesco, deprinderea de a scrie şi de a intra, cu uşurinţă, în cuvintele tale, chiar cînd ţi se pare că te strîng: "Scriind despre el, n-aş vrea decît atît, să regăsesc ritmul acestei respiraţii naturale. Şi, măcar pe durata propriului meu text, să respir. Simplu, omeneşte, fără efort." (p. 16). Un elan al omenescului de care, în '87, cu greu putea fi vorba. Însă pe vise şi pe dorinţe n-a pus nimeni, niciodată, impozit. Deşi mulţi vor fi încercat.

Nu, "cartea cea mai liberă scrisă vreodată în ro­mâ­neşte" (p. 30). Citită la vîrsta autorului ei, e o bombă cu ceas. "Mă gîndesc cu nelinişte la tinerii din România care o citesc acum întîia oară." (p. 31). Robii nevinovaţi ai unei condiţii umane în care şi tinereţea, şi libertatea sînt amăgiri trecătoare.

Jurnalul pe marginea unui jurnal, şi a altor cîtorva cărţi, răscitite, cunoscute, şi tocmai de asta păstrate, e şi fină analiză literară, a unor piese (Macbeth, Jeux de masacre) în care istoria, abundentă, nu dă la o parte arta. Dimpotrivă.

Moarte şi rinoceri, în Le Roi se meurt. O cascadă de argumente pentru a obţine o derogare. Abaterea de la regulă pe care fiecare o socotim, de zeci de ori pe zi, posibilă. Şi ce supărări cînd ceva nu se poate, cumva, "rezolva"... Întoarcerea, ocolind paradigme, la sensul dintîi al tragediei: pe-aici ţi-e drumul!

Între 1988 şi 1990, un gol umplut de o Scrisoare din Paris. Despre Proust. Despre ce poate face o carte dintr-un loc. Şi un om dintr-o carte. O altă scrisoare, despre o manifestaţie "împotriva morţii lui Sartre". Care, ca gest, spune Raicu, nu i-ar displăcea nici lui Ionesco.
În felul lui, mai puţin ca manifest şi mai mult ca întîlnire cucerită de o decenţă a emoţiei, nici demn ("un jurnal demn este un nonsens" - p. 160), nici ţeapăn, solemn, ci indecent, necruţător, învins de slăbiciuni, de crize, de păcătuire, de năpastă, acest rendez-vous în fărîme e o asemenea împotrivire. Neputincioasă, dar cu atît mai nobilă. Spre cinstea, cuvenită tuturor cîţi au puterea să admire, a autorului ei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara