Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Într-un singur vers de Ioana Pârvulescu


Am primit de curând o carte neobişnuită: Poeme pe-o frunză. Autorul e colectiv (nu şi anonim), şi anume clasa a VI-a B a şcolii nr. 5 "Corneliu M. Popescu" din Bucureşti. Iniţiativa îi aparţine doamnei profesoare Doina Dobre. Pe modelul poemelor într-un vers de Ion Pillat, profesoara şi-a îndemnat elevii să scrie câte un singur vers, însă direct pe o frunză. A reieşit o antologie proaspătă din 30 plus una de foi veştede, din recuzita de toamnă a anului 2008. Cu ajutorul unor părinţi inimoşi, cartea s-a tipărit, în condiţii de invidiat, cu imagini color. Un Cuvânt înainte semnat Autorii, de o lăudabilă simplitate, o deschide: "A scrie un poem într-un vers este pentru noi o experienţă nouă. Şi plăcută. Am pus în poeme gândurile noastre despre toamnă... trăiri de-o clipă fixate în puţine cuvinte. Cu cât mai puţine cuvintele, cu atât mai greu de scris poemul." Observaţia e justă. Cât despre pagina neconvenţională folosită de elevi, cunoştinţele mele botanice nu sunt suficient de întinse, oricum am recunoscut frunze de stejar, arţar, fag, plop, divers colorate, la fel ca versurile.

Să ne amintim cum sunau poemele lui Ion Pillat: "Iubirea ta m-ajunge cu umbre tot mai lungi" (Amurg); "Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei" (Tinereţe); "Din teascurile vremii plâng lacrimă de vers" (Artă poetică); sau această splendidă Friză: "De când îţi legi sandala s-au deslegat milenii." Fireşte că versurile elevilor de clasa a VI-a au un alt foşnet, dar acesta ţine de debutul timpuriu. "Stropi de cristal, o frunză care plânge" (Ploaia de Ioana Boaje); "Cad frunzele, pământul e plin de rândunele" (Toamna de Robert Boghiu). Unele sunt ludice, "Vine, se usucă şi toţi se duc pe ducă" (Toamnă de Nicolae Cristescu) sau "Flori nu-s, frunze nu-s, toată lumea s-a ascuns" (Jocul de-a v-aţi ascunselea de Ana Ştefan), altele sunt de o vitalitate care contrastează frumos cu melancoliile de toamnă impuse în poezie de adulţi: "Mă transform în deltaplan: vine toamna..." (Glasul frunzei de Eugen Dediu Sandu) şi "Tristă şi frumoasă-i toamna când cad frunzele... zâmbind" (Toamna de Alexandra Enescu). Fiecare frunză cu norocul ei!

În loc de postfaţă, doamna profesoară Dobre a selectat câteva gânduri legate de poezie ale tinerilor poeţi, de o cuceritoare, naivă sinceritate: "Orice om ar fi bine să scrie poeme. În timp ce le gândim, trecem într-un alt univers şi, într-un fel sau altul scăpăm de problemele zilnice (Ştefan Gherman); "Nu poate fi inutil un sentiment, sentimentul nu se poate asocia cu o haină sau un lucru nefolositor. Da, mă bucur că am gândit şi am simţit toate astea, fiindcă sunt om şi am sentimente care nu se pot opri apăsând pe un buton" (Mara Alecu). Ce e sigur este că elevii vor ţine minte toată viaţa o asemenea experienţă poetică şi că mai există profesori buni. Fiecare elev cu norocul lui!


p.s. Asemenea iniţiative chiar merită susţinute.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara