Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de poezie:
Între stiluri de Marius Conkan

Vlad A. Gheorghiu, Disco 2000, Bistriţa, Editura Charmides, 2016, 72 pag.

Anul acesta s-a dovedit destul de prolific în cazul câtorva poeţi tineri care au depăşit, la modul convingător, etapa debutului, publicând volume cu o valoare greu de contestat. Mă refer, în special, la Alex Văsieş, cu a sa poetică spectrală, de tip „instalaţie”, în care sunt stratificate, la nivelul percepţiei, numeroase planuri reale şi semantice. Apoi la Radu Niţescu devenit, între timp, un abil arhitect al stilului, care îşi construieşte inteligent poemele pe fundalul unor partituri culturalmuzicale, conectate la imaginarul adolescenţei târzii. Nu trebuie uitat, în contextul acestei diversităţi estetice, Matei Hutopila, diferit de ceilalţi doi autori menţionaţi, întrucât propune un discurs inedit al marginalităţii şi al condiţiei liminale, folosindu-şi două atuuri rar întâlnite astăzi: spiritul narativ, condus spre delimitarea unor zone rural-urbane în „strălucirea” lor netrucată, şi intuiţia poeticului dincolo de rutina cotidiană, asumată ludic-ironic ca valoare personală.

Alături de aceşti tineri poeţi care se remarcă, întâi de toate, prin vocile lor profund distincte, se cuvine aşezat, la suficientă distanţă, Vlad A. Gheorghiu, adept al sintaxei albe care, paradoxal, poate oricând plonja în registre suprarealiste sau simbolice. Recentul său volum, intitulat Disco 2000, tratează, de fapt, aceleaşi teme care circulă în poezia tânără de astăzi (numesc doar câteva dintre ele): criza identitară la trecerea dinspre adolescenţă spre maturitate; senzualismul şi intensitatea legăturilor umane, definite în logica unor realităţi imediate (boeme sau nonconformiste); construcţia autobiografică din imagini şi referinţe culturale (deopotrivă periferice şi din mainstream) care alcătuiesc limbajul identitar al noii generaţii; precum şi scenariile erotice marcate tocmai de atmosfera afectivă ce provine din asemenea spaţii ale diferenţei.

Deosebirea dintre Vlad A. Gheorghiu şi alţi autori care au scris, într-o manieră complexă, despre relaţia subtilă dintre identitate şi geografia personal-culturală constă în opţiunea poetului de a-şi rezuma adesea discursul la simple flash-uri existenţiale, menite să pună în umbră orice declic stilistic. Cu alte cuvinte, poezia din Disco 2000 este limitată la stilul alb, fără incizii sau mişcări imprevizibile, deoarece Vlad A. Gheorghiu insistă mai degrabă pe conţinutul biografic, redat deseori ca atare, decât pe forma care ar putea să structureze polisemantic un astfel de conţinut. Fireşte, acest risc pare să fi fost avut în vedere de autor, din moment ce predilecţia pentru limbajul care nu îşi modifică timbrul este definitorie în volum. Scriind despre stări şi scene de viaţă obişnuite, Vlad A. Gheorghiu are intenţia de a nu le deregla specificul (fie acesta monocromatic), decât atunci când asemenea cadre existenţiale sunt dorite a fi doar contextul sau punctul de plecare al unor digresiuni metaforice şi suprarealiste. Fapt vizibil în numeroase poeme ce descriu în cheie simbolică (uneori forţată) scene care îşi au sursa în reverii destul de emfatice sau în tendinţa de a exagera anumite imagini afective („tu femeie cea/ care/ dormi în patul în/ care scriu/ ridică-te ia-mi/ scrisul în spate/ şi umblă pe unde vrei/ tu/ doar aşa noi doi/ vom străbate lumea”, p. 29).

Există însă şi poeme care, deşi ilustrează acest procedeu, ating un efect neaşteptat, mai ales atunci când poetul reuşeşte să creeze o corespondenţă fină între situaţiile comune şi cele imaginare, simbolice. Într-un asemenea transfer poetic, izbutit uneori în registre simple, dar expresive, e de găsit una dintre cele mai importante calităţi ale volumului („aveam o vârstă nesemnificativă/ în maşina roşie a tatălui meu/ mergeam spre mare şi simulan din/ zece în zece minute o/ senzaţie de greaţă doar ca să-i/ culeg mamei flori de pe/ marginea/ drumului/ când ajungeam/ pierduserăm trei zile pe drum dar/ aveam maşina/ plină de flori şi/ şi-un bulgăre de maci inima/ mamei era”, p. 34). De altfel, erotismul cu deschidere spre irealitate, fără să rămână blocat în imagini stridente sau ininteligibile, constituie un element de forţă mai ales în a doua parte a cărţii, când discursul trece considerabil de la concret şi faptic (deci, de la observaţie) la organic şi hipersenzorial (adică la introspecţie).

Un alt aspect relevant în Disco 2000 este indicat de adeziunea lui Vlad A. Gheorghiu la un gen de pop poetry care prelucrează, în plan autobiografic, diverse trimiteri muzicale şi poetice, dar şi un soi de imagerie şi sensibilitate kitsch (icon al unei realităţi artificiale). Cred că aceasta este una din căile pe care ar putea să le urmeze autorul, întrucât volumul său, deşi bun, trădează o poezie aflată acum între stiluri.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara