Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Întregiri la bibliografia lui Mihai Drăgan de Nicolae Scurtu

Istoricul şi criticul literar Mihai Drăgan (1937–1993) s-a impus în presa locală şi centrală încă de la începuturile sale literare. Acest fapt li se datorează, aşa cum s-a confesat în câteva interviuri, profesorilor de la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Nicolae I. Popa, Al. Dima şi Constantin Ciopraga.
Autor al câtorva cărţi, esenţiale, Aproximaţ ii critice (1970), G. Ibrăileanu (1971), B.P. Hasdeu (1972), Reacţii critice (1973), Lecturi posibile (1978), Mihai Eminescu, Interpretări I (1982), Interpretări II (1986) şi Clasici şi moderni (1987), exigentul critic literar propune noi lecturi şi noi viziuni asupra unor opere şi autori de mult clasicizaţi.
Mihai Drăgan reia şi reciteşte literatura română printr-o nouă grilă şi, acolo unde se credea că nu mai e nimic de remarcat, propune şi susţine o lectură provocatoare de autentice interpretări moderne.
Apariţia cărţilor istoricului şi criticului literar Dumitru Micu (n. 1928), Modernismul românesc. Volumul I1 şi Limbaje moderne în poezia românească de azi2, opere fundamentale, de relectură şi exegeză a fenomenului poetic naţional, îi provoacă curiozitate şi admiraţie colegială.
Epistolele lui Mihai Drăgan, ce se transcriu mai jos, necunoscute până acum, sunt trimise profesorului şi cărturarului Dumitru Micu şi se constituie în veritabile mărturii ale unui intelectual, care s-a identificat permanent cu profesia de dascăl de emoţii estetice la cea dintâi Facultate de Litere a României.
Ultima epistolă, ce se publică aici, este, de fapt, un necruţător rechizitoriu făcut unor colegi şi moravuri, inadmisibile, existente, cu intermitenţe, în Facultatea de Litere din Iaşi.
Printre contestatarii furibunzi ai profesorului Mihai Drăgan şi ai operei sale amintim, aici, cu o imensă tristeţe, pe Dumitru Irimia, Elvira Sorohan, Nicolae Creţu, Vasile Adăscăliţei, Noemi Bomher şi alţii ce nici nu se cuvin a fi menţionaţi.
În aceste epistole, extrem de preţioase, biograful lui Mihai Drăgan găseşte note, informaţii şi mărturii cutremurătoare despre un timp şi despre unii dintre neoamenii acelui timp ce nu mai putea fi acceptat.

*
Iaşi, 21 decembrie 1984

Stimate domnule profesor Micu,

Am primit cartea d[umnea]v[oa]s[tră] despre Modernismul românesc. Vol[umul] I, pe care aţi avut amabilitatea să mi-o trimiteţi. Vă mulţumesc foarte mult şi vă rămân îndatorat cu o lectură atentă a ei deoarece problemele pe care le studiaţi mă interesează în mod direct şi deosebit.
Cred că faceţi un lucru deosebit într-un moment când atâţia îşi dau aere de înnoitori absoluţi, preocupându- se numai de metode, faceţi anume, într-o perioadă de „terorism metodologic“, după expresia unui modern lucid, critică de interpretare a cărei dominantă este preocuparea de valorizare a textului literar.
Asemenea cărţi, şi a d[umnea]v[oa]s[tră] este un exemplu, dispar repede din librării, acest lucru îl văd la Iaşi, precum şi în alte localităţi din Moldova pe unde merg pentru inspecţii de gradul I, pe când acelea ale modernilor infatuaţi ameninţă integritatea rafturilor.
Vă felicit pentru această carte şi vă rog să primiţi omagiul meu de stimă deosebită.
Mihai Drăgan
*
Iaşi, 10 mai 1987
Stimate domnule profesor,

Am primit cartea d[umnea]v[oa]s[tră] – Limbaje moderne în poezia românească de azi. Vă felicit pentru această nouă şi deosebită sinteză şi vă mulţumesc mult pentru exemplarul trimis.
I-am făcut o largă popularizare în rândul studenţilor din anii II, III şi IV. Deşi la Iaşi au venit destul de multe exemplare, s-au epuizat foarte repede.
Nu v-am răspuns imediat de primirea cărţii. Intenţionat, oarecum! Voiam să vă trimit volumul II din cartea mea despre Eminescu3. A apărut, însă, cu întârziere, deşi poartă pe coperta interioară 1986.
Vă trimit acum cartea, cu aceeaşi deosebită stimă pe care v-o port cu statornicie.
Mihai Drăgan

P.S.
Confirmaţi-mi primirea cărţii şi a scrisorii. Poşta e capricioasă.
*
Iaşi, 2 mai 1990
Stimate domnule profesor Micu,

Am voit de mai multă vreme să vă scriu, dar având atâta amărăciune în suflet n-am reuşit. Speram să vă întâlnesc la Adunarea generală a scriitorilor dar n-am reuşit.
Poate direct aş fi putut să vă spun mai multe din tot ceea ce mi s-a întâmplat datorită unor colegi la care invidia şi ura au depăşit pragul patologicului.
O seamă de lucruri le ştiţi, însă, de la d[omnu]l Apetroaie4, şi acum vă mulţumesc din suflet că aţi fost alături de mine şi aţi încercat să faceţi ceva.
Toate mizeriile care, de fapt, nu s-au terminat n-au urmărit decât să-mi bareze orice drum, ce era firesc după atâta muncă, şi să mă discrediteze. La noi, aici, nu numai în ce mă priveşte, nedreptăţile se ţin lanţ!
S-a încercat să se stopeze scoaterea la concurs a postului de profesor pe care sunt glisat din 1983.
Până la urmă, decanul, grupul de presiune studenţesc, în care cei mai violenţi sunt câţiva repetenţi şi grupul de cadre didactice ostile n-au reuşit.
Postul este acum scos la concurs şi, surprinzător, s-a acceptat sugestia mea ca toată comisia să fie din afara Iaşului. Preşedintă a comisiei a fost numită doamna Zoe Dumitrescu- Buşulenga5, iar ca membri d[umnea]v[oa]s[tră]6 şi d[omnu]l prof[esor] Eugen Todoran7.
Vă rog, domnule profesor, să acceptaţi şi să mă ajutaţi în acest moment greu, când mizerabilii de aici vor să mă scoată din circuitul didactic.
Peste 3-4 zile dosarul meu, cu memoriul despre activitatea didactică şi ştiinţifică – l-am făcut, intenţionat, foarte amănunţit, inclusiv cu aprecieri din presă la adresa cărţilor mele, şi lista de lucrări, o să-l primiţi în mână de la colegul meu, latinistul Traian Diaconescu8, plecat acum la Timişoara cu dosarele, el însuşi este în concurs.
Dacă l-aţi putea redacta în vreo trei zile, atunci o să sune la telefon d[omnu]l Ionel Oprişan9 care va veni la d[umnea]v[oa]s[tră] să ia referatul, în două exemplare, şi dosarul ca să-l predea doamnei Buşulenga.
Urmează să vin eu la Bucureşti pe 14 mai ca să le iau să fie aici la timpul solicitat de conducere.
Concursul pentru mine, acum, este foarte important, nu numai pentru că este concursul pentru postul de profesor, nu am contracandidat, ci pentru că de el se leagă şansa potolirii isteriei de aici împotriva mea şi regăsirea liniştii ca să pot lucra.
Calomniatorii isterizaţi, parcă ar fi luat droguri, mi-au negat de plano10 toată activitatea ştiinţifică, didactică şi pedagogică. Colegi care în 25, 30, 35 de ani au publicat doar trei recenzii plate şi un comentariu anost sunt foarte buni, pentru că au stat adesea cu „revoluţionarii” şi repetenţii la cârciumă!
Trag speranţă să fiu sănătos şi să rezist în faţa tuturor acestor cumplite mizerii11.
Vă mulţumesc din inimă pentru tot ceea ce faceţi pentru mine.
Cu deosebită stimă,
Mihai Drăgan
Omagii doamnei.

P.S.
După ce am vorbit la telefon: vă trimit exemplarul din articolul d[umnea]v[oa]s[tră] care era la mine, dat de d[omnu]l I. Apetroaie.

Note
Originalele acestor epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Dumitru Micu – Modernismul românesc. Vol[umul] 1. De la Macedonski la Bacovia. Bucureşti, Editura Minerva, 1984, 335 pagini (Momente şi sinteze).
2. Dumitru Micu – Limbaje moderne în poezia românească de azi. Bucureşti, Editura Minerva, 1986, 328 pagini (Momente şi sinteze).
3. Mihai Drăgan – Mihai Eminescu. Interpretări. şVolumulţ 2. Iaşi, Editura Junimea, 1986, 228 pagini.
4. Ion Apetroaie (1937-1997), istoric şi critic literar. Profesor la Facultatea de Litere din Iaşi.
5. Zoe Dumitrescu-Buşulenga (1920–2006), istoric literar şi comparatist. Profesoară la Facultatea de Litere din Bucureşti.
6. Dumitru Micu (n. 1928), istoric şi critic literar, prozator şi memorialist. Profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti.
7. Eugen Todoran (1918–1997), istoric literar şi eseist. Profesor la Facultatea de Litere din Timişoara.
8. Traian Diaconescu (n. 1939), clasicist, istoric literar şi traducător. Profesor la Facultatea de Litere din Iaşi.
9. Ionel Oprişan (n. 1940), istoric şi critic literar, folclorist şi editor. Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române.
10. De plano – De la început, fără nici o ezitare.
11. Mihai Drăgan este numit prin concurs, în februarie 1991, profesor titular la Facultatea de Litere din Iaşi. Doi ani mai târziu, în noiembrie 1993, moare în condiţii suspecte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara