Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Din Cartea cu fleacuri:
Nu mai fac! de Livius Ciocarlie

La zece ani după războiul pierdut, sultanul îi trimite lui Carol I doi cai arabi! Un haraci de civilitate, cum ar veni.

Citesc, poate a şaptea oară, Amintiri de la "Junimea" din Iaşi. După aceea, am să trec la Jules Verne. Nu cred că mai merge, la vârsta mea!, Karl May.

Se ştie, oamenii au resurse nebănuite. Până şi persoane delicate îţi pot trânti un gest grosolan. Eşti surprins atunci, de parcă n-ai şti că nu bunul simţ, ci grosolănia, este harul nostru cel mai bine distribuit. Ceea ce nu de mult am şi experimentat. L-am jignit pe un om neinspirat, nu rău intenţionat.

Şi pentru că ziua nu mai sunt societate civilă, noaptea mă visez în activităţi civice, bineînţeles.

E drept, citesc zilnic şi câte trei, patru pagini dintr-un roman recent, important, dar mai bine aş scrie de o sută de ori, ca la şcoală, Nu mai fac!.

Drăguţii de francezi! Am pensia aceea, aproape simbolică. În fiecare an, ambasada trebuie să certifice că mai trăiesc. La început, cereau adeverinţa în iunie, după aceea în aprilie, în martie... Acum în decembrie, an neîncheiat. E ca un fel de a spune: "Ce faci acolo, domnule, n-ai mai murit?"

Kitschul comercial. Pe Dorobanţi, o cafenea se numeşte Mon cher caffe. Lasă-l pe al doilea f, dar dacă un francez ar afla că i se poate spune unei cafenele, ori cafelei, draga mea, ar rămâne visător.

Doamna Ledeanu îmi împrumută încă un Valery: Cahiers 1894-1914, X. Iar mă mai aerisesc. "Numai războiul te consolează de moarte." (5) Să nu fim exclusivişti. Te consolează şi tortura. Aproape că şi o durere de dinţi. Lăsând la o parte gluma, se vede că nu-l sensibiliza viaţa oamenilor. Nu s-a gândit cum este să-ţi moară un copil.

Nu ştiu să explic, dar constat: rar mi se întâmplă să bârfesc pe cineva la care nu ţin.

Omul civilizat stă "departe de pericole şi nevoi". (8) Aşa se explică de ce românii, ca şi majoritatea celorlalţi, nu sunt civilizaţi. Şi tot aşa se explică de ce popoarele civilizate au de furcă cu concetăţenii dizgraţiaţi, care nu sunt scutiţi de pericole şi nevoi.

De scris pe frontispiciul oricărui parlament: "Politica e arta de a-i împiedica pe oameni să se amestece în ceea ce-i priveşte." (12)

"Trebuie să fii profund nedrept - Dacă nu, nu te amesteca. Fii drept!" (15) Numai un gânditor puternic scrie asemenea fraze nietzscheene, în care nimic nu e correct.

"E inimaginabil ca orice om care vede clar un obiect să nu poată, fără alt efort, să-l deseneze exact!" (17) De-ar fi ştiut ai mei! În loc să trudească în colectiv la planşele mele, mi-ar fi cumpărat o pereche de ochelari.

"Simt infinit puterea, voinţa pentru că simt infinit informul şi hazardul care le scaldă..." (17) În tabloul valorilor negative procedam la fel, adică situam voinţa şi puterea în haos. În informul bântuit de hazard.

Citesc în aceeaşi săptămână ce scriu Cărtărescu şi Nadas despre Ceauşescu la proces. Un animal încolţit. Deloc de acord. Ceauşescu a fost acolo singurul care arăta a om. E drept, cu un suport: credinţa în legitimitatea lui. Gestul repetat de a o proteja pe ea, nu de pericol, fiindcă nu mai era nimic de salvat; de harţa cu nişte pitecantropi. Procesul a fost atât de umilitor pentru că Ceauşescu a apărut superior, şi de departe, celor care, aşa zicând, ne reprezentau.

"Te refugiezi în ceea ce ignori." (21) Am un adăpost atât de vast, încât mă pierd în el.

"Ce ruşine să scrii fără a şti ce sunt limbaj, cuvânt, metaforă, schimbare de idei, de ton..." (14) Punct de vedere modern. Modernii au vrut ca scriitorul să fie şi teoretician. Când au dorit ca el să fie întâi şi întâi teoretician, modernismul a sucombat. Adică, cititorul l-a dat dracului de tot.

"Gloria cea mai mare e ignorată de obiectul ei." (16) Asta trebuie să fie explicaţiunea! De aceea n-o conştientizez. Gloria, vreau să zic.

"Există un imbecil în mine şi trebuie să profit de greşelile lui." (37) E una din cele mai frumoase fraze scrise de Valery. Mă simt vinovat că nu l-am crezut în stare de ea.

Valery mă dezamăgeşte spunând un adevăr de reţinut: "Există totdeauna în literatură acest (aspect) dubios: aprecierea unui public. Deci totdeauna o rezervă a gândirii, un gând ascuns în care zace tot şarlatanismul" (43). E aşa, cu rare şi esenţiale excepţii. În general, autorul îi dă publicului atât cât crede că poate acesta să suporte, fără ca el, autorul, să scadă în aprecieri. Însă credeam că Valery înţelege altceva prin şarlatanismul constitutiv al literaturii, şi anume faptul că e un discurs indirect în care ai de căutat ce pare a nu fi fost spus. Revenind la ideea lui, nu e neapărat ceva dubios. Nu-i vorba numai de relaţia cu publicul. Pur şi simplu, orice autor are o măsură. Dacă o depăşeşte, ce scrie e forţat şi fals. De altfel, Valery o ştie: "Dacă mergi până la capăt, te forţezi şi asta se simte." (76)

La drept vorbind, deşi scriu atâta despre moarte, nu cred mai mult decât tinerii că o să murim. Tocmai am ieşit să iau pâine. Frigul era aşa de aspru, soarele aşa de luminos... Cum să mori ?

"Orice ironist ţinteşte un cititor pretenţios, în care să se oglindească." (46) Are dreptate, recunosc. De aceea, când cineva îmi spune v-am citit cartea mă trece un fior.

"Angoasa, adevărata mea meserie." (51) Contrasemnez, deşi, în ceea ce-l priveşte pe Valery, n-aş fi zis.

"Să devină idoli e scopul tuturor oamenilor distinşi." (56) Am fost de atâtea ori distinsului cărturar, încât sunt, eu singur, un întreg Olimp.

"Fericit e acela care ştie ce l-ar face fericit." (57) Fericit e cine ştie că are nevoie de foarte puţin ca să fie fericit. Decât că puţinul acela e greu de obţinut. Cine vrea totul e mai înţelept.

"Superstiţia, mai profundă decât teologia." (59) Mai înrădăcinată, în orice caz.

"Adesea, moartea începe prin simulacrul ei. Înainte de a muri, muribundul se preface că e mort." (89) Cam aşa ceva.

"'Eul', noţiune negativă." (94) Nu ştiu ce să zic. În haosul vieţii, care e negativitate, suntem făcuţi din mai multe fascicole, nu avem un eu. Eul omogen e proiecţie, aşa cum întreaga negativitate se poate proiecta în contrariul ei. Deci, eul e mai curând pozitiv.

"Omenirea n-ar putea să existe dacă ar fi o sumă de fiinţe ca mine." (95) Mon semblable, mon frere.

"La ora cinci, luptă între lenevie şi orgoliu." (126) La ora şase, mai nou.

"Nu există spirit, oricât de puternic vei vrea, care ar ghici că acest stejar a crescut din această ghindă." (132) E adevărat. Şi nici unul care ar ghici că Bach a fost om. Barem Homer, că tot nu dau de urma lui, poate nici n-a fost.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara