Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Plastică:
Nudul, între mistică şi păcat de Pavel Şuşară


Ştim, încă din primele pagini ale Genezei, că Dumnezeu a făcut omul după chipul si asemănarea lui, că l-a făcut gol, adică fără J haine, împăcat cu sine şi cu luxuria paradiziacă şi, mai ales, l-a făcut incapabil să perceapă acel tip de al-teritate în măsură să-i ofenseze intimitatea şi să-i impună vreo normă de convieţuire, fie şi de convieţuire cu el însuşi. Singura interdicţie era aceea cu fructul, cu fructul oprit, cu fructul cunoaşterii.

Încălcarea acestui embargou pomicol, dacă îi putem spune aşa, a însemnat, înainte de toate, înainte de cearta divină, inainte de izgonire, înainte de dramatica aruncare în istorie, a însemnat, aşadar, marea sancţiune a nudităţii. Înţelegerea ei ca o culpă constitutivă. Şi iată cum lucrurile încep să se clarifice de la sine; Dumnezeu ne-a programat goi pentru eternitate, iar istoria ne-a îmbrăcat. Material suficient pentru ca un mare iubitor al clasicismului, l-am numit pe G. Călinescu, să exclame că nudul este etern şi anistoric, în vreme ce costumul datează sau că nuditatea este măreaţă şi ingenuă, pe cînd alterarea ei cu o singură piesă vestimentară aduce totul în vulgaritate. Şi pentru că tot veni vorba de clasicism, este notoriu că orice variantă a acestuia, fie ea greacă, romană, din spaţiul Renaşterii sau din acela, nostalgic şi întîrziat, al neoclasicismului, avea drept reper al stabilităţii absolute, al împăcării cu lumea şi al armoniei cu universul, al coabitării cu eternitatea şi al victoriei cu duratele mici tocmai nudul, forma paradigmatică, deplină, a umanului, aceea în care se revarsă infinit mai multă contemplaţie ednică, fie ea şi abstractă prin gradul înalt de generalizare, decît substanţă tranzitorie culeasă de pe la ospeţele orgiastice sau de prin lupanarele istoriei mărunte. Cu alte cuvinte, atunci cînd aspiraţiile omenirii au fost îndreptate mai curînd către Grădina Raiului şi către marea milă a Creatorului, omul s-a înfăţişat gol, armonios şi strălucitor asemenea chipului şi înfăţişării Întîiului său Model, pe cînd în momentele încărcate de realism şi pline de acea vitalitate irepresibilă a gregarităţii de toate felurile, cînd mersul la notar sau la fisc era mai important decît privirea spre cer, omul s-a prezentat îmbrăcat cu multă grijă şi, de bună seamă, foarte atent la detaliile care nu i-ar fi putut scăpa nici celui mai prost dintre croitori.

Dacă timpii istorici, aceia care definesc vectorii mari şi identifică stilistic epocile creatoare, se comportă asemenea unui organism enorm, dar totuşi unitar, şi artistul singuratic, cel care oglindeşte în propria-i fiinţă, mai mult sau mai puţin fidel, specia însăşi, are tainice năzuinţe de a recupera măcar o fărîmă din starea edenică a primilor oameni. Si atunci visează în faţa şevaletului făpturi sincretice, pe jumătate pămîntene, pe jumătate forme eterne, ipostaziate, de cele mai multe ori, în misterioase nuduri feminine. Indiferent cum se raportează în particular un pictor sau altul la nudca temă de atelier, în absolutul viziuinii sale tainele goliciunii dumnezeieşti se insinuează şi mişcă asemenea misticului nimica din celebra formulare a lui Caragiale.

Fie că este straniu pînă în pragul suprarealităţii, fie că se naşte frust din materia cromatică, asemenea lui Adam din pămînt, fie că se înalţă arhitectural din pete, într-o delicată perspectivă postcubistă, fie că ipostaziază extazul, în care frisonul divin şi anticamera orgasmului se împletesc inextricabil, fie că amestecă, printr-o alchimie ciudată, în imaginea unei tulburătoare Lolite avant la lettre, imanenţa alcovului şi transcendenţa angelică, fie că trăieşte ireal, ca o suprafaţă aproape abstractă, în aşteptarea privirii fecundatoare, fie că provoacă nemijlocit, combinînd savant impertinenţa cu sfiala, fie că sugerează austeritatea formei şi transparenţa materiei, într-o stilistică palladiano-postbizantină, fie că este desenat aproximativ şi mecanic, doar cu o singură mînă, de preferinţă stînga, pentru că dreapta este ocupată, Nudul reprezintă, imperturbabil, o temă copleşitoare pentru artistul din toate timpurile, dar şi o indecizie, de multe ori dramatică, între tentaţia înaltă a Paradisului şi chemarea grea, profundă, a păcatului. În această ecuaţie simplă, Paradisul este fiorul creativităţii, iar păcatul o biată consecinţă a neputinţei.