Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Învierea prin partid de Mircea Mihăieş


Rareori trece câte o săptămână fără ca poetul format-mare Păunescu să nu desfete naţia cu câte un exemplu de neruşinare (porcească, ar trebui să spunem, dacă am lua în considerare celebra-i confesiune din emisiunea lui Tatulici). Ultima-i ispravă ar trebui să ne privească pe toţi: nu e destul că stă pe banii noştri în parlament, dar insul nu se dă în laturi să-şi îmbie şi familia la troaca bugetară. Nu ştiu cu ce s-o fi ales naţia din vizita oficială a bârcanului în China. Ştiu doar că cel acoperit cu flegmă în decembrie 1989 de românii scârbiţi nu s-a mulţumit să-şi transporte în ţara lui Mao doar augustu-i trup, dar şi-a cărat printre bagaje şi odrasla. Sigur, dacă ar fi plătit biletul de avion, patul de hotel şi mesele, hai să zicem că un tată grijuliu e scuzabil că nu se desparte de fiica multiubită. Numai că nu era cazul: dl Păunescu poate face pe ghidul în Cişmigiu, după orele de serviciu, dar nu atunci când - zice el - reprezintă un popor întreg (e drept că poporul habar n-avea că se deplasează, prin reprezentanţi, tocmai la Zidul chinezesc).
Scăpat prin protecţie văcăroiotă de ceea ce ar fi meritat - imputarea cheltuielilor -, rimătorul de curte al lui Ceauşescu nu s-a abţinut să treacă la contraatac: pentru că la una din întâlniri nu i s-a dat, chipurile, locul de onoare, "flegmatul" a făcut un tărăboi mare cât vilele de pe strada Dionisie Lupu, urechindu-l pe ambasadorul României la Beijing ca pe ultimul repetent. Culmea e că a avut chiar nesimţirea să se refere la excedentul de kilograme al doamnei ambasador, ca şi cum nici usturoi n-ar fi mâncat şi nici gura nu i-ar mirosi a obezitate. în fine, asta e ţara, ăştia ne reprezintă şi în interior şi în exterior.
Pe acest fond, am nimerit peste inevitabilul Păunescu într-o recentă emisiune a lui Tucă. Flancat de-un popă gureş, de-o parte, de-un amfitrion redus la semi-muţenie, de alta, Păunescu se confrunta - n-o să credeţi în vecii-vecilor! - pe teme de canon ortodox. îţi venea să scuipi în sân din zece în zece secunde, incapabil să înţelegi ce s-a întâmplat cu lumea: va să zică, adulatorul Anticristului Ceauşescu, al dărâmătorului de biserici, al Iudei bolşevice dezertase, cu arme şi bagaje, în tagma ortodocşilor ardenţi! Desigur, în trecere, şi-a mai dat el arama pe faţă, trântindu-i lui Mădălin Voicu un "mă" şi "ta" legate de cratimă, cât să înţelegem că pentru cuvioşia sa ecumenică tot aia e că se află în parlament, într-un studiou de televiziune sau pe maidan.
O să mă întrebaţi dacă vasta sa operă-celuloză conţine şi niscaiva contribuţii de dogmă ortodoxă. Nu e exclus, dar nu prea-mi vine a crede. Şi atunci, de ce-o fi fost invitat în emisiune dacă nu e o somitate în domeniu? Simplu: pentru a acoperi cu gureşenia sa multipartinică acuzaţia că "învierea" de pe malul mării a fost o înscenare a partidului de guvernământ. Spre ghinionul general, teza era susţinută de-un oarecare liberal Haşoti (ale cărui limbaj şi argumentare aminteau vremile de aur ale "Vetrei Româneşti") şi de-un Mădălin Voicu pur şi simplu ridicol, încât Păunescu făcea figură de ins aproape raţional.
Nu ştiu dacă dl Haşoti fusese invitat în calitate de parlamentar şi de reprezentant al unui partid cu pretenţii de europenitate. Ştiu doar că prestaţia sa a fost absolut lamentabilă. Dacă asta e poziţia partidului condus de Valeriu Stoica privind misia bisericii "naţionale" în lumea de azi, înseamnă c-am feştelit-o. Timp de două ore, dl Haşoti n-a scos decât perle, emiţând pompos tot felul de teorii îngurgitate pe nemestecate şi dovedind un urechism înspăimântător. Rareori am văzut un mirean folosind un limbaj popesc atât de greţos şi risipind atâta energie pentru a susţine cele mai jalnice poncife ale fundamentalismului de drept teoctistic.
în pană de inspiraţie, Mădălin Voicu a lăsat-o mai moale, admiţând că dacă el şi ai săi nu vor fi forţaţi "să ia lumină" la malul mării, totul e O.K. Biruit de argumentele preopinenţilor, dl Voicu n-a mai reacţionat la insinuarea rasistă a lui Păunescu ("Cine v-a civilizat?"), după cum n-a reacţionat nici la suburbana lui sudalmă. Ceea ce s-a văzut cu ochiul limpede e gradul de decădere al politicului în România. Pe acest fundal, Păunescu făcea figură de liberal, pe când liberalul Haşoti se comporta precum cel mai dogmatic dintre dogmatici.
Cantonarea absurdă pe câte o poziţie "de partid" împarte societatea românească în tabere pe cât de pestriţe, pe atât de hămesite. Indivizii care în perioada 1996-2000 se întreceau în greţoase declaraţii anti-N.A.T.O. au devenit, odată cu preluarea puterii, cei mai zgomotoşi adepţi ai pactului militar nord-atlantic. Politicaştrii ce urlau din rărunchi cerând stoparea unor bombardamente în care n-aveam nici un amestec, acordă azi, fără să clipească, drept de folosinţă asupra aeroporturilor şi porturilor româneşti pentru eventuale operaţii N.A.T.O. împotriva Irakului. Vă imaginaţi în ce termeni ar fi glosat Păunescu despre o astfel de decizie dacă la putere s-ar fi aflat ţărăniştii şi liberalii?!
Oameni-giruetă, pentru care adevărul nu e decât forma întâmplătoare a interesului meschin şi a orgoliului prostesc, ştiu, aceşti indivizi n-au nimic sfânt. Dar să-l descopăr pe Păunescu rostind cucernic vocabule în sprijinul ideii reformei Bisericii Ortodoxe Române - asta e prea de tot! Lumea s-a întors cu susul în jos, dacă un liberal de frunte se comportă ca un habotnic, iar un fost comunist înflăcărat militează frenetic pentru noi formule de exprimare ale bisericii aşa-zicând naţionale.
În fond, la aşa biserică, aşa avocaţi. O voce maliţioasă ar putea reaminti că timp de patru ani B.O.R. s-a aflat la cheremul forţelor auto-intitulate "europene", însă înafara unor ieşiri propagandistice în public, regimul Constantinescu n-a făcut nimic pentru a destrăma medievalitatea de fond a bisericii. Ultimele evoluţii ne arată că acest lucru era posibil. Indiferent de mobiluri, faptul că nişte prelaţi încremeniţi într-o mentalitate profund asiatică s-au arătat dispuşi să admită că trăiesc în mileniul trei, şi nu în anul 1000, este îmbucurător. Dacă se fac şi paşii următori obligatorii - renunţarea la opoziţia aberantă la legea accesului la dosarele de securitate, deconspirarea turnătorilor şi a ofiţerilor acoperiţi din sânul bisericii -, n-ar fi exclus ca acest bastion al fundamentalismului şi anti-democraţiei să înceapă firescul proces de regândire a propriei identităţi. Iată, a făcut-o Păunescu, oportun convertit la pioşenie. De ce n-ar face-o şi Teoctist?
întrebarea de e pur retorică. Luările de poziţie ale unor ierarhi ai bisericii ortodoxe nu încurajează în nici un fel speculaţiile privind reforma B.O.R. Urmărindu-l de curând pe mitropolitul Daniel al Moldovei şi logica discursului său, mi-am dat seama că mai repede va începe să curgă Bahluiul de-a-ndoaselea decât să aşteptăm vreo urmă de modernitate în gândirea acestui prelat în care mulţi şi-au pus speranţe. Prezumtiv urmaş al lui Teoctist în scaunul Patriarhiei, şcolitul înalt prea-sfinţit de la Iaşi se dovedeşte a fi un rudimentar utilizator al limbii de lemn a bisericii-stat, şi nimic mai mult.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara