Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Teatru:
O altă generatie de Marina Constantinescu




După Iluzia comică de Corneille în regia lui Alexandru Darie la Teatrul de Comedie, sfîrsitul de stagiune ne-a mai adus o bucurie artistică: DaDaDans, un spectacol de Theodor-Cristian Popescu si Florin Fieroiu. Este, dacă vreti, un altfel de spectacol pe care Teatrul Nottara îl include în repertoriul său, cultivînd a doua oară în această stagiune colaborarea cu Compania Teatrală 777, primul proiect fiind Îngeri în America, Companie condusă de regizorul Theodor-Cristian Popescu. Fără valuri de imagine foarte înalte, încet dar sigur, cum se spune, Compania 777 este deja o prezentă în viata noastră teatrală. Copiii unui Dumnezeu mai mic a fost prima realizare concretă, un spectacol tot altfel, în limbajul surdo-mutilor, pentru prima oară pe o scenă românească, găzduit de Teatrul Odeon, o montare care a avut succes la public. Îngeri în America de Tony Cushner este un text care a făcut vîlvă în America anilor '90, o piesă care pune în discutie problema homosexualitătii. La fel, este prima oară în România cînd această problemă urcă direct pe scenă, într-un limbaj direct si percutant, din păcate într-o realizare scenică discutabilă.
DaDaDans este al treilea proiect al Companiei, si al doilea al Teatrului Nottara, si cu sigurantă cel mai izbutit. Noua formă artistică a dansului contemporan, plecînd de la Pina Bausch si ajungînd la Karin Saporta si mai ales la Joseph Wadj a descătusat energii si tipologii mentale, creînd o formă de spectacol de o dinamică specială. În ultima vreme s-a născut un alt tip de spectacol: teatru-dans, poate cea mai adecvată acestui final de secol, o formă de expresie multidimensională, extrem de solicitantă pentru artistii care o îmbrătisează. Tipul de interpretare actoricească pune în prim plan, corpul si vocea lui. Să privim miscarea cu acelasi interes cu care privim cuvîntul, spune Florin Fieroiu, un tînăr si foarte special balerin si coregraf. Răzvan Mazilu, Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu sînt coregrafii-balerini care au adus cu adevărat un aer nou, proaspăt si estetizant în ceea ce numim teatru-dans în România. În principiu, teatrul contine în forma sa si dansul, dar acesta din urmă nu tîsneste si prea rar este dezvoltat. De cele mai multe ori asta se întîmplă în ceea ce pe afis apare sub titulatura de miscare scenică. Acum patru ani, la cel mai important festival international de Teatru, cel de la Avignon, revelatia a fost un spectacol de dans, Le cri du caméleon, conceput de Joseph Wadj. Era absolut impresionantă împletirea cuvîntului cu miscarea, cu rădăcini estetice în subtilitătile spectacologice ale lui Tadeusz Kantor.
Ceva din atmosfera acestui mare spectacol, cum a fost cotat de toată lumea Le cri du caméleon, am regăsit în DaDaDans. Totul este lucrat pînă la cele mai mici detalii, fără cusur. Spatiul propus de scenografa Lia Mantoc, si el în spirit dada, dar si ca un semnal de alarmă la o posibilă alienare la acest sfîrsit de secol, este concretizat în două custi stilizate care tin în prizonierat două cupluri. Al cincilea personaj este, de fapt, provocarea, factorul de dezechilibru, tentatia, gustul teoretic al plăcerii, al non-conformismului nu într-o formă de libertate interioară, ci într-una cu accente maladive, periculoase. Obsesiile, frustrările, stereotipiile mentale sînt exprimate scenic printr-un limbaj redundant alcătuit din gesturi leit-motiv, repetitive, pentru fiecare personaj în parte. Lipsa dialogului acestei lumi, chinul comunicării dincolo de eu capătă pe scenă diverse înfătisări. În cuplu sau nu fiecare personaj îsi are momentul său de solou, sustinut superb de fiecare actor. Pentru că trebuie subliniat faptul că în DaDaDans interpretează nu balerini, cum am fi tentati să credem, ci actori. De aceea, este cu adevărat o performantă ceea ce se întîmplă timp de o oră si zece minute pe scena Studio a Teatrului Nottara. Fata, mîinile, corpul vorbesc împreună cu cuvîntul, strivind tipare, întrecîndu-se pe muzica ce cultivă curentul dada în a provoca emotia, în a stimula gîndul si mintea să intre în joc, în conventie. Este putin obisnuit pentru actor să fie solicitat pînă la performantă pe o altă valentă, cum ar fi dansul. De aceea reusita artistilor este cu atît mai mare, mai rotundă. Ei sînt Ilinca Goia, Alexandru Jitea, Daniela Minoiu, Cristina Toma, Dragos Bucur. Din nou un spectacol-echipă, un spectacol cultural preponderent vizual semnat Florin Fieroiu, Lia Mantoc, Theodor Cristian Popescu.