Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Avanpremieră editorială:
O antologie a decadenţei de ---

Rowan Pelling, împreună cu colaboratorii, Amelia Hodsdon şi James Doyle, au avut ideea năstruşnică de a alcătui o antologie tematică pornind de la noţiunea de decadenţă. Manualul decadentului pentru libertinul modern este conceput ca un dicţionar de teme, termeni şi noţiuni - ilustrate cu texte din clasici - seducătorii anti-eroi ai secolului al XIX-lea (Wilde, Mirbeau şi Huysmans)-, şi completate de contribuţiile unor "spirite libere" ale epocii noastre, cunoscute şi mai puţin cunoscute (Hari Kunzru, Michael Bywater, Louise Welsh, Belle de Jour). Toţi oferă "sfaturi desfrânate şi depravate" din domeniile "bucătăriei extreme, darului beţiei, filmelor porcoase", pe scurt un ghid complet în materie de stil pentru cei care au ceva de reproşat epocii lor. Cartea este împărţită pe capitole: Teoria decadenţei - Introducere academică în temă, Lifestyle decadent, Beţia decadentă, Cultura decadentă şi chiar Moartea decadentă şi, ca orice tratat care se respectă, e prevăzută cu anexe cuprinzând momente din istoria decadentă şi o bibliografie decadentă suplimentară.

Manualul decadentului pentru libertinul modern va apărea la începutul lui 2009, în două volume, la Editura Vremea.



Malcolm Eggs

Micul-dejun decadent



Culmea micului-dejun decadent nu este să apari într-un club gastronomic pe la mijlocul după-amiezii şi să comanzi un mic-dejun englezesc cu, să zicem, un cârnat în plus. Nici să găteşti acasă două porţii de ochiuri cu bacon şi să le mănânci în pat cu ultimul reprezentant al sexului opus cu care ai ajuns la orizontală. Conformismul gustativ al cărnii de porc cu ouă, considerat de mulţi drept esenţa micului dejun englezesc din ziua de azi, atrage luminile rampei mai mult decât o merită. Faţă în faţă cu unele dintre extravaganţele istoriei micului-dejun (mistreţi în Egiptul antic, cacao cu ardei gras după reţeta lui Montezuma), aceşti stâlpi ai micului-dejun englezesc complet ar putea să pară un fel de gustare lipsită de sare şi piper. Iar dacă este să căutăm micul-dejun decadent, acesta nu se poate atinge stând în pat şi afectând nonşalanţa - ar însemna să interpretăm greşit înţelesul cuvântului căutare. Pentru cei hotărât decadenţi, micul-dejun este un eveniment. Nu încununează o călătorie, aşa cum este cazul croissant-ului pe care îl înfuleci în staţia de metrou, ci este el însuşi o destinaţie. Într-o societate care înţelege mersul pe jos doar ca pe un mod de a ne grăbi la lucru, însăşi ideea de a lua micul-dejun este un act de decadenţă - şi, cu cât ne agăţăm mai mult de această masă din ce în ce mai puţin la modă, cu atât ne apropiem mai mult de o stare de opulenţă pură şi subversivă.

Inspiraţia contemporană poate fi găsită la restaurantul Norma al Hotelului Le Parker Meridien din New York, care oferă aşa-numita "Frittata1 de Enşpe Milioane de Dolari2". Lansată în primăvara anului 2004 la preţul de 1000 de dolari, este probabil unica omletă din lume care a ajuns pe prima pagină a presei internaţionale. Porţia de o persoană este alcătuită din şase ouă, o lingură de ceapă de frunze3, ceva unt, cinci linguri de smântână grasă, un homar şi zece uncii4 de caviar. De asemenea, pentru cei care caută inspiraţie, sunt de interes şi meniurile generoase recomandate în gospodăriile de ţară din Anglia sfârşitului de secol XIX. Maiorul L... prescrie în superba sa carte Mic-dejunuri, prânzuri şi mese de bal: "peşte, pasăre sau vânat, dacă este sezonul; cârnaţi şi carne de vreun fel, cum ar fi cotletul de oaie sau fileul de vită; omlete şi ouă gătite în felurite moduri; pâine de ambele feluri, albă şi neagră, cât şi cozonaci sau pandişpan de câte feluri se pot servi; două sau trei feluri de gem, marmeladă de portocale şi fructe proaspete, dacă este sezonul lor; iar pe masă, alături, mezeluri reci cum ar fi şunca, limba sau friptura rece de vânat, ori plăcinte de vânat, piftii şi, în vreme de iarnă, o bucată de carne de vită condimentată de la Dl. Degue din Derby."

Acum aveţi dreptate, nu avem toţi timp în fiecare zi pentru o asemenea desfăşurare de forţe culinare; de asemenea, din păcate, nici unul dintre noi nu va mai avea vreodată ocazia să guste din carnea de vită condimentată a Dlui Degue. Dar în scrierea aceasta găsim o viziune mai grandioasă asupra micului-dejun decât cea contemporană, exemplificată de o umilă prăjeală. Aici vedem micul-dejun ca un crescendo social, iar noaptea de dinainte ca pe o odihnă care pregăteşte momentul în care vom prepara micul-dejun. Probabil că misteriosul Maior L... ar fi stat mai degrabă în faţa plutonului de execuţie decât să se îndoape cu un baton de cereale în staţia de autobuz în drum spre slujbă, unde trebuie să dea bice receptoarelor telefonice dintr-un call-centre.

Aşa că micul-dejun perfect decadent poate fi mâncat oriunde - într-un local sau acasă, numai să vă oferiţi timpul necesar pentru el. Nu precupeţiţi nici o cheltuială şi nu vă grăbiţi. Dacă îl mâncaţi într-un local, decideţi-vă asupra locaţiei cu săptămâni înainte şi asiguraţi-vă că o alegeţi pe aceea care are bunul gust şi priceperea culinară de a include şi peştele în meniul de mic-dejun, aşa cum ne arată afirmaţia înţeleaptă a lui Thomas Love Peacock: "micul-dejun este ipostaza augurală a marii munci din timpul zilei. Ciocolata caldă, cafeaua, ceaiul, smântâna, ouăle, şunca, limba, puiul rece - toate acestea sunt excelente şi mărturisesc buna ştiinţă a aceluia care le pune pe masă: dar adevărata piatră de încercare este peştele." Pregătiţi-vă lista de invitaţi cu grijă - un amestec de persoane care nu se completează unele pe altele va fi o adevărată durere în perioada de timp petrecută înainte de a mânca (o convenţie modernă rezonabilă nu limitează micul-dejun la orele dimineţii). Recurgeţi din belşug la apa minerală: apa de la robinet se găseşte rar.

Dacă plănuiţi să gătiţi acasă micul-dejun decadent şi doriţi să optaţi pentru ceva simplu şi tradiţional cum ar fi şunca, ouăle, cârnaţii, fasolea, ciupercile, roşiile, pâinea prăjită, black pudding5 şi bubble and squeak6, atunci ocoliţi supermarket-urile. Mergeţi prin pieţe, magazine specializate în fructe şi legume şi la măcelari independenţi - nici chiar la cel mai de lux supermarket cârnaţii nu seamănă nici pe departe cu cei adevăraţi. Pregătiţi totul la timp, serviţi mâncarea caldă şi nu lăsaţi fasolea să preia conducerea. Când vă alegeţi invitaţii, reamintiţi-vă cerinţele fiecăruia în materie de gătit. În alegerea compoziţiei sociale, gândiţi-vă cine va naviga cel mai uşor prin inevitabilul labirint de complimente şi tăceri. Veţi ajunge astfel la cea mai decadentă concluzie dintre toate: cel mai delicios mic-dejun pe care l-aţi mâncat vreodată a fost cel pregătit pentru o singură persoană.



Erich Kuersten

Arta pierdută a beţiei crunte



Beţia cruntă. Chiar denumirea ne aduce în minte senzaţia de dramă şi pericol, tragedie şi hotărâre. În acel cartier straniu şi interzis al oraşului, pe care ai vrut mereu să-l vizitezi, dar nu ai făcut-o deoarece societatea şi bunul simţ îţi spun că ai putea să nu te mai întorci, sau, dacă în cazul că te întorci totuşi, să nu mai fii aceeaşi persoană.

Se pare că, în vremurile noastre, presupuse a fi mai luminate, beţia, ca formă de auto-explorare şi abuz, este aproape uitată. Astăzi, când oamenii vorbesc despre autodistrugere prin alcool, se referă în general la cei care întrec măsura într-o noapte, la mahmureala de mai târziu, în aceeaşi seară sau în dimineaţa următoare, apoi la remuşcările din restul week-end-ului. Acest ciclu de comportament detestabil este OK dacă doriţi doar să vă faceţi de râs în faţa prietenilor, dar ce se întâmplă dacă aveţi o dorinţă mai adâncă, mai neagră? Ce faceţi dacă aveţi năzuinţa de a dispărea şi de a bea fără căinţă şi singur pentru o lungă perioadă de timp, de a dispărea de pe faţa pământului pentru un lung week-end "pierdut"? Ce faceţi atunci? Atunci scopul dumneavoastră este o beţie cruntă.

Definit în lexicul argotic al băutorului, beţia cruntă este o perioadă de cel puţin trei zile de băut continuu. De ce trei? Pentru că week-endul are două zile. Numai în cea de-a treia zi (foarte probabil o zi de lucru) jocurile sunt făcute, atunci începe lumea să ridice din sprâncene, să ţâţâie din buze, iar râsetele amuzate se transformă în şoapte de îngrijorare.

Înainte vreme, beţia cruntă era salutată ca o perioadă în care oamenii buni deveneau răi, de obicei din motive întemeiate. Poate iubirea vieţii lor îi trădase, poate o persoană iubită se stinsese, poate fuseseră trimişi în şomaj, ori poate că nu exista nici un fel de motiv adevărat în afară de dorinţa umană de a vedea cât de departe poţi duce ceva fără să te sinucizi şi apoi să scapi relativ neatins. A putea spune cu sinceritate "Mda, am tras o beţie cu adevărat cruntă după ce s-a întâmplat chestia aia" este similar cu a anunţa nonşalant că te-ai paraşutat în spatele liniilor duşmane.

Reţeta tipică pentru o beţie cruntă este următoarea: 1) Începeţi să beţi în primele cinci minute de la trezire, 2) continuaţi să beţi, 3) pierdeţi-vă cunoştinţa, 4) treziţi-vă şi luaţi-o de la capăt. Continuaţi această procedură până când: a) sunteţi spitalizat, b) sunteţi mort sau c) vă veniţi în fire şi vă daţi seama că trebuie să vă opriţi.

Sămânţa unei beţii crunte este pur şi simplu un pahar, băut poate cu ocazia unei happy hour de vineri, interval de timp în care barurile servesc băuturi la preţ redus. Primul pahar se multiplică până când, în final, toată treaba încetează să mai ţină de băutul recreaţional din moment ce, la trezirea din dimineaţa următoare, drept leac împotriva mahmurelii sau pur şi simplu pe post de mic-dejun, întâmpini ziua cu o nouă băutură. Cum băutul de dimineaţă duce către băutul la prânz, iar băutul de prânz elimină nevoia de a lua prânzul, controlul asupra realităţii se relaxează până când ne scapă de tot printre degete, iar graţie unui televizor, al unui aparat video, al unor draperii trase şi al unei totale izolări, lumea meschină, normală şi tot plictisul ei ... se evaporă. Iar beţia cruntă este în plină desfăşurare.

Vi se pare că sună bine? Iată ce aveţi de făcut:



Luaţi-vă câteva filme bune, deoarece cablul este prea puţin controlabil. Veţi vrea probabil ceva drăguţ şi familiar. Howard Hughes obişnuia să-şi vadă filmul favorit Ice Station Zebra de nenumărate ori la rând, vreme de ani buni. Nu v-ar plăcea şi dumneavoastră să fiţi la fel de alienat? Chiar aşa veţi fi atunci când veţi trage o beţie cruntă. Aşa că închiriaţi, cumpăraţi sau împrumutaţi filmele favorite. Ideal ar fi să faceţi rost de unele cu multe scene de beţie, inspiratoare.



Investiţi masiv în alcoolurile preferate. Variaţia este o idee bună deoarece stările şi gusturile se pot schimba în mijlocul beţiei. Trebuie întotdeauna să aveţi mai mult decât vă este necesar. Faceţi stocuri generoase de băutură. Nu se va deteriora, dimpotrivă, prin învechire se va îmbunătăţi.



Opriţi soneria telefonului şi a robotului telefonic. În momentele de claritate a minţii, s-ar putea să vă închipuiţi că sunteţi în stare să vorbiţi coerent la telefon. Această situaţie vă poate aduce necazuri dacă va trebui mai târziu să daţi explicaţii şi nu vă mai amintiţi ce aţi spus. Şi nu spuneţi niciodată că vă aflaţi în plină beţie. Dacă faceţi greşeala de a mărturisi cavalereşte acest fapt cui nu trebuie, vă veţi trezi cu o grămadă de salvatori înlăcrimaţi la uşă. Beţia cruntă este o aventură foarte personală; aveţi grijă să rămână aşa.



Trageţi draperiile şi încuiaţi uşa. Închipuiţi-vă că sunteţi un vampir, pentru care lumina zilei şi vizitatorii sunt duşmani naturali.



Sunteţi complet pregătit. Începeţi să beţi! Mie îmi place să încep cu vin roşu, apoi să trec pe cocktail-uri de vodcă şi bere americană ieftină, apoi dau atacul cu Jack Daniels cu gheaţă. Ritmul şi viteza sunt esenţiale. Luaţi-o pe tărie din start şi vă veţi trezi că beţia se termină înainte de a începe. Pe de altă parte, veţi vrea desigur să vâsliţi îndeajuns de iute ca să treceţi de digul sparge-val şi să ajungeţi în largul mării care este beţia cruntă.

La un moment dat veţi realiza că, de ceva timp, zăceţi lat pe canapea. Caseta din video s-a derulat complet, iar cuburile de gheaţă din băutură s-au topit. Poate vă veţi da seama chiar că este ora 3 dimineaţa. Este în regulă. Ridicaţi-vă încet, puneţi-vă încă o băutură şi apăsaţi Play pe telecomanda aparatului. Sunteţi în ţara beţiei crunte şi nu există termen limită pentru acţiunile dumneavoastră, nici loc unde ar trebui să fiţi, iar videoplayerul nu are program fix. Puteţi să lăsaţi să dispară oribila dualitate zi/noapte. Nu există griji legate de activităţi sociale, evenimente curente, mâncare, respectarea programului de somn etc. Tot ce vă trebuie este încă ceva de băut, care va face ca totul să meargă ca uns, întocmai ca un norişor plutind uşor pe cerul unei zile de vară.

Îndreptaţi-vă privirea înspre înăuntru. Spre deosebire de ce veţi constata după o singură noapte de băut puternic, acum veţi oscila între momente de nebunie completă şi perfectă claritate. De ce? În timpul unei băute de o noapte, psihicul dumneavoastră tinde să intre în ascunzătoare, ţinându-şi respiraţia în încercarea de a nu inhala nebunia la care îl expuneţi. Dar în timpul unei beţii crunte, el îşi va da seama că trebuie să iasă să ia o gură de aer. Bucuraţi-vă de această perspectivă nouă, chiar dacă un pic mai sumbră, şi veţi ajunge la înţelegerea unor concepte de care nici nu aveaţi habar.

Priviţi sticla pe care o aveţi în mână. Citiţi eticheta. Ştiaţi că Jack Daniels a fost inventat de un paracliser în vârstă de 16 ani? Păşiţi alături de demonii voştri, acesta este tovarăşul dumneavoastră de conspiraţii. În curând vă va fi frate.

Plimbaţi-vă prin cameră. Veţi vedea lucruri pe care nu le-aţi mai observat până acum, felul în care atârnă o lampă, lumina neagră pe care aceasta o aruncă peste o scrumieră lăsată de o prietenă de mult uitată. Vă daţi seama că aţi ajuns să vă cunoaşteţi atât de bine eul de suprafaţă încât l-aţi neglijat pe cel profund. Îndreptaţi lumina spre toate acele colţuri întunecate despre care aţi uitat că există, amintiţi-vă cum eraţi, cum sunteţi încă. Luaţi din raft cărţi pe care nu le-aţi mai citit de ani de zile şi amintiţi-vă ce au însemnat pentru dumneavoastră. Sunteţi de asemenea în starea cea mai potrivită să răsfoiţi albume vechi de fotografii şi să intraţi în contact cu vechi emoţii. Desfătaţi-vă cu senzaţia nihilistă că toate aceste simţăminte frumoase vor fi foarte probabil uitate până la următoarea beţie cruntă.

Luaţi loc. Umpleţi-vă paharul, luaţi o ţigară. Dincolo de uşa încăperii simţiţi forţe care vă sunt potrivnice, nu verificaţi mesageria, nu deschideţi la nimeni. Aceasta este lumea dumneavoastră acum, aici sunteţi rege şi nu aveţi nevoie de sfătuitori. În acest moment înţelegeţi faptul că nimeni altul nu este stăpân pe timpul dumneavoastră, decât dumneavoastră. Atâta vreme cât mai aveţi pileală.

Mai devreme sau mai târziu, lucrurile pot începe să se degradeze... Vă veţi trezi în pat întrebându-vă cum aţi ajuns acolo şi dacă veţi putea duce un pahar de apă la gură fără să vomitaţi. Vi se va tăia respiraţia, veţi avea palpitaţii, veţi transpira, tremura, halucina, vi se va îngreuna circulaţia în zona feţei şi a membrelor, dar în principal veţi vomita, vomita, vomita! Aduceţi-vă aminte numai să vă rehidrataţi, băgaţi-vă cu forţa pe gât ceva uşor de mâncare şi mai beţi ceva alcool, cât se poate de repede. S-ar putea să vărsaţi ce aţi mâncat, dar, la naiba, îndesaţi totul pe gât.

La acest punct veţi descoperi că este nevoie de mai mult alcool ca să scăpaţi de tremurat decât vă trebuia înainte ca să vă faceţi praf. Acum cu adevărat "aţi părăsit Las Vegasul"7.

Zilele se vor topi transformându-se în nopţi şi apoi înapoi în zile şi probabil veţi pierde şirul zilelor. Nu daţi drumul la ştiri, sunetul lor strident vă va deprima. Acum veţi începe să vă întrebaţi cât o s-o mai ţineţi aşa. Unele persoane, mai mult sau mai puţin celebre, au făcut beţii de ani de zile, în special unii actori britanici de teatru şi scriitori americani. Stephen King pretinde că şi-a scris cele mai bune romane într-o singură beţie cruntă, dând pe gât câte o ladă de sticle de jumătate în fiecare noapte, în vreme ce crea bestseller-uri despre care nu-şi mai aduce aminte că le-ar fi scris. Acum este în Liga Alcoolicilor Anonimi şi scrie o zeamă chioară de care îşi aduce aminte.

Desigur, beţiile îndelungate nu merg întotdeauna conform planului, iar moartea poetului Dylan Thomas este numai unul dintre cele mai faimoase exemple. Dylan a ajuns, în punctul culminant al unei beţii lungi de un deceniu, pe un trotuar din New York unde, în genunchi, i-a spus unei tinere femei: "Tocmai am băut 18 whisky-uri fără gheaţă. Cred că acesta este un record. Te iubesc". Apoi a murit pe loc din pricina a ceea ce autopsia a denumit "agresiune asupra creierului" (omagiu la adresa doamnei).

Din nefericire, nu ştiu nimic despre moarte, dar pot să vă explic cum să vă opriţi, dacă optaţi pentru asta. 1) Folosiţi orice leac pentru mahmureală pe care-l ştiţi. 2) Mişcaţi-vă continuu; curăţaţi mizeria, spălaţi vasele, faceţi un duş, gimnastică, o plimbare lungă etc. 3) Beţi bere. Aşa cum spune Albert Finney în Sub Vulcan8, "Nu-i ni'ca mai bun c'să te trejeşti dîn beţie dăcât o behre". Deschideţi obloanele, ascultaţi mesajele înregistrate de robotul telefonic şi juraţi să nu mai beţi altă dată. Pe la 5 sau 6 după-amiaza probabil veţi avea nevoie de un sedativ - preferabil Valium, dar şi Advilul merge la nevoie. Aşteptaţi până ce mare parte a băuturii a fost eliminată din organism înainte de a bea ceva tare, deoarece acest lucru poate provoca moartea sau, şi mai rău, vărsături.

Dacă totul merge bine, până a doua zi dimineaţa veţi fi un cadavru ambulant. Siliţi-vă să vă ridicaţi din pat, faceţi un duş lung, rece, şi începeţi să beţi Gatorade, băutură energizantă necarbogazoasă. Poate veţi fi nevoit să lipsiţi de la lucru. Dacă aveţi noroc, poate nici nu va mai trebui să lucraţi, fiindcă aţi fost deja concediat. Oricum, până după-amiaza veţi fi în stare să înghiţiţi un prânz.

Atunci - aţi putea întreba - care sunt beneficiile unui astfel de comportament auto-distructiv? Păi, de fapt, nici unul. Sau ... poate? Amintiţi-vă de culmea beţiei. Totul era amorţit într-o fericire atemporală. V-aţi dat drumul complet. V-aţi lăsat dus de val în largul mării. Practic v-aţi înecat şi v-aţi întors la viaţă printr-un miracol. Aţi fi putut să continuaţi, dar v-aţi întors. În lungul drum cu pluta către eternitate aţi plutit exact atâta cât să vă relaxaţi, dar nu atât de departe încât să nu vă mai puteţi întoarce acasă. Aţi aruncat o privire în paradis şi aţi tras cu ochiul în iad. Aţi băut din cupa care se află dincolo de plăcere, durere şi căutare meschină a tuturor muritorilor.



în româneşte de Marius Constantin



___________________

1 Fel de omletă italiană cu legume, brânză sau carne (n. tr.)
2 Zillion Dollar Frittata (n. tr.)
3 Specie de ceapă mică, cu frunzele subţiri, care ating o înălţime de doar 10 centimetri, Allium schoenoprasum (n. tr.)
4 Aproximativ 283 de grame (n. tr.)
5 Cârnat făcut din sânge, de culoare neagră, similar cu sângeretele de la noi. Denumirea de budincă i se trage de la faptul că nu este întotdeauna umplut cu carne, ci adesea cu pâine, ovăz sau cartofi (n. tr.)
6 Bubble and squeak este un fel de mâncare care se face în mod tradiţional din resturi de cartofi şi varză coapte rămase de la cină, prăjite a doua zi dimineaţa, uneori împreună cu ceva ceapă, morcovi şi mazăre (n. tr.)
7 Referire la versurile unui cântec al lui Sheryl Crow, despre o tânără care părăseşte Las Vegasul, în care nu mai vrea să mai revină niciodată (n. tr.)
8 Roman de Malcolm Lawry (n. tr.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara