Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
O epistolă necunoscută a lui Liviu Rusu de Nicolae Scurtu

Istoric literar, comparatist şi estetician, Liviu Rusu (1901–1985) a fost şi un pasionat epistolograf. A scris un impresionant număr de epistole confraţilor şi prietenilor din ţară şi, desigur, din străinătate, unde şi-a desăvârşit studiile şi unde a obţinut un doctorat în estetică. În mărturiile, interviurile şi confesiunile unora dintre contemporanii săi se evocă aspecte ale personalităţii cărturarului de la Cluj.
Era de o perfectă onestitate intelectuală şi morală, riguros în tot ceea ce întreprindea, ştia multă, foarte multă carte; om de catedră, de o austeritate rar întâlnită în mediile universitare şi academice, Liviu Rusu s-a impus în viaţa literară şi culturală a Transilvaniei ca un autentic reformator.
Nu întâmplător, când Liviu Rebreanu este numit director general al Teatrului Naţional, în 1941, îi solicită esteticianului şi cărturarului Liviu Rusu ajutorul în reorganizarea Teatrului Naţional din Cluj ce fusese mutat la Timişoara ca urmare a Dictatului de la Viena.
Liviu Rusu este invitat la Bucureşti, are o lungă şi interesantă convorbire cu autorul inimitabilului Ion, caută soluţii, apelează la cei mai importanţi intelectuali din Transilvania în scopul găsirii unor oameni de teatru care să se ocupe de destinul Naţionalului din Cluj.
Rezultatul este lamentabil, aşa cum reiese din epistola lui Liviu Rusu, care se stabilise la Sibiu, din aceeaşi cauză, şi care intenţiona să organizeze un teatru1 în oraşul cel mai important al Transilvaniei din acel moment.

*

Sibiu, 4 aprilie 1941
Str[ada] Vlahuţă, nr. 8

Mult stimate domnule director general,

Imediat după sosirea mea la Sibiu am luat contact cu toţi aceia, care ştiu că au la inimă, ca şi mine, problema teatrului ardelenesc şi care ar putea da un sfat întemeiat.
Vă promisesem că am să plec şi la Timişoara. Din păcate o grijă m-a silit să stau în pat, aşa încât nu m-am putut deplasa.
În schimb au fost aici câţiva profesori de la Facultatea de Ştiinţe din Timişoara, şi în afară de aceasta am mai avut şi câteva convorbiri telefonice mai lungi cu amici de acolo, aşa încât m-am putut documenta, totuşi, destul de bine şi în ce priveşte situaţia din Timişoara.
Rezultatul tuturor tatonărilor este dezastruos. Toţi care ne-am consfătuit, deşi eram cu toţii animaţi în mod arzător de dorinţa de a vă sugera o soluţie cât de cât acceptabilă, a trebuit să constatăm că nu avem omul.
Dintre cei câţiva fruntaşi intelectuali din Timişoara nici unul nu întruneşte calităţile necesare. Nici unul nu întrece media acelora al căror raport cu arta se reduce la citirea, din când în când, a unei reviste sau cărţi.
Cât despre cunoştinţe mai serioase despre problema teatrului în general, a repertoriului şi a celorlalte chestiuni în special, examenul nostru de câteva zile s-a încheiat cu un lamentabil deficit.
Din Sibiu, sau din altă parte, de asemenea n-am găsit omul potrivit.
Şi dacă ne gândim bine, lucrul nu trebuie să ne surprindă. Vina, în bună parte, se răsfrânge tot asupra teatrului din Cluj, care, după cât se pare, n-a reuşit să-şi creeze un mediu şi o atmosferă, din care, la momentul oportun, să se desprindă câţiva inşi cu interes şi cu pricepere pentru problemele teatrale. O dovadă în plus că trebuie reclădit totul din temelie.
Concluzia noastră, a ardelenilor, este că cel puţin pentru moment altă soluţie nu se poate găsi decât trimiţând un om bine pregătit, şi cu prestanţă, de la Bucureşti.
O spunem cu unicul gând de a vedea în plină înflorire acest teatru ardelenesc, la care ţinem atât de mult. Şi ne pare nespus de rău că nu v-am putut sugera o soluţie mai apropiată de gândurile dşumneaţvoastră.
În orice caz vă asigur, iubite maestre, că toţi prietenii mei, după ce le-am expus cât de serios şi cu câtă râvnă vă frământaţi ca să îndrumaţi într-un făgaş cu adevărat artistic teatral românesc, vă asigură de întreaga şi neprecupeţita lor admiraţie.
În ce mă priveşte, domnule director general, nu pot decât să-mi înnoiesc întreaga mea recunoştinţă pentru încrederea excepţională cu care m-aţi onorat.
Sunt nespus de mâhnit că n-am putut răspunde la această încredere cum aş fi dorit-o eu însumi. Însă împrejurările sunt foarte grele, abia întorcându-mă la Sibiu m-am convins că ele prezintă şi mai multe dificultăţi decât îmi închipuiam.
Toţi aceia cu care m-am consfă- tuit au oftat: ce păcat că teatrul na putut fi plasat aici.
În orice caz vă asigur că dacă gândul d[umnea]voastră de a face eventual ceva şi la Sibiu ar putea fi tradus în fapt, aş fi al d[umnea] voastră fără nici o rezervă.
De când mi-aţi vorbit de această idee, m-am gândit mult asupra ei şi am impresia că s-ar putea realiza un fel de teatru al Sibiului fără jertfe materiale prea mari, asigurându-ş i totuşi, însă cu o muncă tenace, un nivel artistic apreciabil.
La nevoie aş putea veni cu propuneri practice, care ar avea la bază principiul minimului bugetar şi al maximului efort sufletesc. Uneori insuficienţa mijloacelor te fac ingenios şi chiar original.
Vă spun aceasta ca să vă dovedesc că nu mă tem de lupta pe teren şi că după mine datoria esteticianului este să intru în arta vie.
Aş fi în stare să încep o luptă cu mult mai grea decât cea pe care aş avea-o de dat la Timişoara, aş întreprinde să fac ceva din nimic.
Numai un lucru nu pot: de a mă împărţi între două localităţi, irosindu-mi forţele prin călătorii pentru a nu face niciunde cât ar trebui şi cum aş vrea.
Un amănunt: călătoria între Sibiu şi Timişoara, când trenurile n-au nici o întârziere, durează 13 ore. În stadiul actual durează 16-17 ore, cu două schimbări de tren, dintre care una în mijlocul nopţii.
Repet, în cazul că problema teatrului la Sibiu ar deveni actuală, şi lumea de aici ar dori să fie cât mai actuală, aş putea veni cu propunerile necesare.
Aici vă amintesc un singur punct, care ar fi cel de bază: pleiada actoricească. Ar fi nevoie de un grup mic, însă entuziast. Nu s-ar putea oare din elemente tinere, neutilizate, dar totuşi talentate, de la Bucureşti?
Mă gândesc la elemente care au o leafă, dar nu prea ajung la un rol. Nu e păcat să tânjească la Bucureşti, în timp ce în provincie ar putea fi foarte utili şi s-ar şi putea forma prin interpretarea de roluri importante?
Trupa în felul acesta n-ar prezenta greutăţi bugetare. Cât despre atmosferă, nu mă îndoiesc.
Prin ceea ce s-a format în jurul Seminarului meu şi prin secţia Prietenii teatrului din sânul Astrei (secţie nou înfiinţată) cred că s-ar putea face mult.
Mica înjghebare s-ar integra admirabil în viaţa noastră academică de aici.
Despre rest, la momentul oportun.
Încheind, vă doresc din suflet să găsiţi soluţia ideală pentru teatrul nostru şi mulţumindu-vă pentru încrederea d[umnea]voastră, vă rog să primiţi expresia sentimentelor mele cele mai alese.
Al d[umnea]voastră devotat,
Prof. Liviu Rusu

[Domniei sale domnului Liviu Rebreanu, Directorul General al Teatrelor, Bucureşti, Bulevardul Elisabeta, nr. 97; Profesor Liviu Rusu, Sibiu, Strada Vlahuţă, nr. 8].


Note
Originalul acestei epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române. Cota SÎ27/CMLXXV.
1. În cartea lui Ioan Massoff – Teatrul românesc. Privire istorică. Volumul 8. Teatrul românesc în perioada 1940–1950. Bucureşti, Editura Minerva, 1981, la pagina 58 se precizează: În acest scurt timp, la Sibiu, din iniţiativa unor cărturari, în frunte cu Lucian Blaga şi Liviu Rusu, s-a înfiinţat asociaţia „Prietenii teatrului”, o secţie pe lângă Departamentul Artelor, având ca scop „promovarea artei româneşti“, un fel de cerc de studii ce „tindea la perfecţ ionarea mijloacelor dramatice”, să „trudească pe toate problemele de teatru românesc“, mijlocind „exprimarea scenică a sufletului românesc”. Iar la pagina 178 se menţionează fără echivoc: La Sibiu şi-a reluat activitatea Teatrul Studenţesc ce fusese înfiinţat la Cluj pe lângă Seminarul de Estetică, din iniţiativa profesorului Liviu Rusu; s-au reprezentat „O scrisoare pierdută” şi „Heidelbergul de altădată”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara