Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
O epistolă necunoscută a lui Păstorel Teodoreanu de Nicolae Scurtu

Acum câţiva ani, o cercetătoare a publicat o elegantă plachetă, Păstorel şi corespondenţii săi1, în care adună şi adnotează aproape toate epistolele existente în bibliotecile şi arhivele publice din Bucureşti şi din ţară.
Fapt cu totul onorabil, întrucât Rodica Pandele a susţinut şi un doctorat în Litere, având ca subiect opera lui Al. I. Teodoreanu2 despre care, azi, se cunosc mai mult întâmplări comice şi unele anecdote.
Publicarea corespondenţei lui Păstorel Teodoreanu e un gest de istorie literară, cu totul remarcabil, dar lectorii autentici şi, evident, avizaţi ai literaturii române doresc să citească şi, uneori, să recitească poezia, proza şi articolele sale, atât de interesante, care nu au fost restituite niciodată în cărţi.
Aceste fulguraţii critice mi-au fost sugerate de o altă scrisoare, inedită, a lui Păstorel trimisă, din Iaşi, lui Ion Pillat, în care se destăinuie, cu farmecul său irezistibil, menţionând întâmplări şi fapte de istorie literară, precum impresia pe care i-a produs- o piesa lui Teodor Scorţescu, Le Miraje des Alpes, însemnările despre piesa Rodia de aur scrisă în colaborare cu Adrian Maniu sau relectura poeziei lui Horia Furtună, Balada lunii.
Epistola aceasta se constituie, într-un veritabil document de istorie literară, în care autorul îmbină perfect stilul epistolar cu cel colocvial, comunicând, astfel, impresii şi informaţii despre viaţa literară de la sfârşitul anului 1920.

*
Iaşi, 17 noiembrie 1920

Dragă Ioane,
Când am primit amabila ta scrisoare eram la dejun. În ce mă priveşte nu pot spune că nu-ţi răspund imediat, pentru că de-atunci dejunez – Je suis un tonneau / Qu’une main balance / Très mal à propos. (Silence... Silence!).
[I]eşit complet din timp, mai bine de-o lună de zile am rătăcit prin spaţiu, socoteala mi-au făcut-o alţii, contribuind serios la epuizarea stocului de Cotnar din Cetatea lui Ştefan.
În acest timp, desigur, aş fi putut face ocolul pământului, dar nu l-am făcut. Pământul, în schimb, de ciudă, s-a învârtit de multe ori în jurul meu, luându-mă, ironic, drept centru, pentru a mă face ridicol faţă de alte planete.
Cercările i-au rămas zadarnice, însă, căci având o iremediabilă aversiune pentru vulgaritatea scandalurilor nocturne, m-am făcut totdeauna că nu-l văd, simulând conversaţii cu stâlpi sau statui.
Dumnezeu, dacă există, trebuie să fi râs mult în barba lui de pâslă. Dar tout finit par finir.
Un cutremur de pământ, martori oculari pretind că e o impresie pur personală, dar nu cred, m-a zvârlit din berărie pe statuia lui Cuza, de pe statuie pe universitate, de pe universitate pe calul lui Grischa, simpaticul meu birjar, şi de pe calul lui Grischa pe trotuar, unde m-am trezit, stricto sensu, cu genunchiul julit şi capul mărit cu trei cucuie, simbolizând Ardealul, Bucovina şi Basarabia.
Până la completa dezmeticire mi-am păstrat poziţia pe trotuar şi am avut cu Philippide următorul colocvium:
El
Curge sânge?
Eu
De unde?
El (pe un ton foarte natural)
Din cap!
Eu (ironic)
Îţi închipui că am sânge-n cap?
El (candid)
Dar ce ai?
Eu (cu emfază)
Planuri mari!
El (cu profund dezgust)
Aista-i spirit?
Eu (dându-mi seama de gravitatea inepţiei şi arătându-i pantalonul rupt)
Am circumstanţe atenuante!
El
Ţi-am spus să nu amesteci vinurile!
Eu
De ce nu-ţi faci carnet de cugetări ca domnul Ibrăileanu
El
Ha! ha!
Eu
Ha! ha!
Amândoi (la braţ)
Tralalalala.
Sergentul
Vă rog nu daţi cu bastonu-n geam!
Eu
Scoate-ţi ochii!
Philippide
Ai să mori!
Eu
Uite ciori! (Vezi Adrian Maniu)
Grischa
„Aţi lovit la cap coconaş, mai bine mergem acasă!”
Eu
Deshamă calul şi pune-l pe scăunaş.
Philippide
Hai acasă!
Eu
Hai!
Conversaţia urmează în trăsură, pe strada Carol.
Philippide
Haida-ha! Haida-ha!
Eu
Haida-ha! haida-ha!
Grischa (Ofensat)
Hăiiiiiiiiiiiii (întorcând capul) E lunecuş!
Eu (pipăindu-mi capul)
Grecule am un ou de struţ!
El
Pune să-l clocească!
Eu
N-admit părăsi pe cap!
El
La „couveuse”-ă
Eu
E o ideie!
El
Poate că... utilizând autosugestia (mormăi ininteligibil)
Eu (continuând ideia)
Să iasă un papagal
El
Ha! ha!
Eu
Ha! ha! (lucru, serios). Grecule, crezi că nu m-a văzut nimeni?
El
Nu ţin minte!
Eu
Cine era de faţă?
El
Stai! (după un moment de reculegere). Statuia, birjarul, stâlpul şi doi sergenţi.
Grischa
Am ajuns!
Eu
Unde?
El
Acasă!
Eu
Servus!
Philippide
Servus!
Şi iată-mă în pat de-o săptămână suferind consecinţele unui cutremur imaginar (încep şi eu să cred) şi a unei injecţii cu serum antitetanic.
Mâna mea dreaptă a luat proporţiile unui stâlp de telegraf (fără avantajul insensibilităţii), iar o proeminenţă sferică de mărimea unei mandarine de culoarea unui nas de beţiv se scoboară progresiv spre încheietura mânii.
Bănuind că urmându-şi mersul fatal pomenita umflătură va trebui să se mute în degete şi de acolo în aer, am invitat prietenii să vadă fenomenul, căci altfel nimeni nu va crede în veracitatea lui.
Capriciul împrejurărilor a vrut (natura îşi are ironiile ei) ca această trezire din beţie (să spunem lucrurilor pe nume) să coincidă cu numirea mea ca supleant la Tribunalul din Tşurnuţ Severin3 (te culci beat şi te scoli magistrat).
Cum peste câteva zile mă voi prezenta la post pentru a cere un concediu, îmi voi face iarăşi apariţia în academia pe care o doresc atât.
Cu aceeaşi ocazie voi aduce un geamandan de manuscrise din care vei alege cu Horia4 ce-ţi va plăcea pentru revistă5.
Pentru moment manuscrisele mele (în afară de patru caiete şi două piese noi) formează un morman de hârtie dintr-un dulap. Mă apucă groaza că va trebui să le clasezi odată.
Poţi să-ţi închipui ce-i acolo din faptul că de mai bine de-o lună nu m-am învrednicit să caut o nuvelă pentru Viaţa Românească, cu toate că trebuia să iau bani pentru dânsa şi cu toate că în acest timp nevoia de bani am resimţito imperios în mai multe rânduri.
E destul să deschid uşa dulapului pentru a fi cuprins de-o indispoziţie care nu se ameliorează decât după o absenţă de cel puţin douăzeci şi patru de ore de la domiciliu.
Mâine seară se joacă Rodia6 pentru a şasea oară. Până acum ţine recordul reţetelor mari (music hall-ul actual înghite orice).
Aş vrea s-o joc în stagiunea aceasta şi la Bucureşti. N-am prezentat-o însă şi nici n-o prezint până nu s-o publica întreagă, căci prefer să nu se joace, decât să reîncep penibila operaţie a copiatului.
Am primit ieri ultima lucrare a lui Teodor Scorţescu, o piesă într-un act, intitulată Le Mirage des Alpes7. A fost citită aseară într-un cerc de amici dintre care Philippide şi Titi Triandafil, care au fost de acord să constate că piesa e din mână de maistru.
Cred că Manolescu e singurul actor care merită să joace un rol ca acela pe care l-a scris Teodor. Deşi sunt foarte atras de ideea de aţi vorbi de piesa aceasta care m-a sedus, prefer să ţi-o citesc la Bucureşti.
E destul să-ţi spun că în nimic din ce a scris până acum, nu s-ar fi putut bănui că în aşa de scurt timp Teodor Scorţescu va fi în stare să-şi puie poezia, pe care eu unul cred că o are în tot ce-a scris, sub stăpânirea unui mecanism scenic atât de abil, încât n-ar pierde nimic în comparaţie cu a oricărui mare dramaturg european.
E perfect stăpân pe mijloace, expresia e sobră, gândul epurat, verbul divin. În fine, veţi vedea.
Până atunci, cu rugămintea de a-mi şiţerta tardivitatea răspunsului şi cu cele mai afectuoase sentimente de prietenie,
Păstorel

P.S.
Respectuoase sărutări de mâini doamnei Pillat. Afecţiuni lui Horia. I-am citit Balada lunii în mai multe cercuri. A fost foarte gustată de toată lumea.

Note
z Originalul acestei epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Păstorel şi corespondenţii săi. Ediţie de Rodica Pandele. şBucureştiţ, Editura Eminescu, 1998, 194 pagini.
2. Cartea nu a fost , încă, tipărită.
3. Nu s-a prezentat niciodată la acest post.
4. Horia Furtună (1886-1952), poet simbolist, prieten cu Păstorel dar, mai ales, cu Ion Pillat.
5. Trimiterea se face la revista Flacăra condusă de Constantin Banu.
6. Adrian Maniu şi Al. O. Teodoreanu – Rodia de aur s-a jucat, nefiind tipărită, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, în stagiunea 1920–1921.
7. Teodor Scorţescu – Le Miraje des Alpes. A fost tradusă de Al. I. Teodoreanu şi jucată pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, în stagiunea 1924-1925.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara