Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Recenzii:
O istorie a teatrului evreiesc de Răzvan Voncu

Teşu Solomovici – Istoria teatrului evreiesc/ Yidish Theatre in Romania, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura TEŞU, Bucureşti, f.a. [2016], 122 pag.

Chiar în zilele în care Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti trece printr-o situaţie dramatică, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, a unei cărţi a lui Teşu Solomovici vine să ne reamintească istoria sa spectaculoasă.

Este vorba de sinteza bilingvă – cu titlu şi subtitlu uşor divergente – Istoria teatrului evreiesc/ Yidish Theatre in Romania, acum adusă la zi cu contribuţii noi (în primul rând, un medalion Maia Morgenstern, actualul director al TES).

Divergenţa dintre titlul şi subtitlul cărţii provine din statutul limbii idiş: dacă, până la Holocaust, aceasta a fost limba prin excelenţă a teatrului evreiesc, în România şi în Europa, după război, idişul a devenit mai mult un idiom al memoriei. Teatrul evreiesc, acolo unde mai există, se joacă mai curând în alte limbi: în primul rând, în ebraică, în Israel. La noi, în pofida faptului că teatrul idiş s-a născut, efectiv, la Iaşi (în 1876, la Teatrul Pomul verde, al lui Avram Goldfaden), limba română a pătruns şi ea în reprezentaţiile TES.

Cartea lui Teşu Solomovici reuneşte, într-un scenariu punctat cu intervenţii ale unor personalităţi ale dramaturgiei noastre şi cu nepreţuite ilustraţii din arhiva TES, principalele momente prin care teatrul idiş, început de Avram Goldfaden, a pornit din Iaşi şi a devenit un fenomen mondial. Unul în care evreii din România au avut şi au o contribuţie majoră, chiar şi astăzi, când numărul lor s-a împuţinat dramatic. De la Pomul verde la Trupa din Vilna şi de la incredibilul Baraşeum la TES, iar de aici la Habima din Tel Aviv, evreii români s-au aflat în avangarda creaţiei dramatice. Şi, poate mai important decât asta, au jucat un rol cultural şi chiar politic de excepţie, pe care Istoria teatrului evreiesc îl evidenţiază cu claritate.

Creat în România de dinaintea Constituţiei din 1923, în care evreii erau privaţi de drepturi politice, teatrul idiş a avut, înainte de toate, un rol luminist, de renaştere a conştiinţei naţionale iudaice. Născut în siajul Haskalei, el s-a înscris în evantaiul larg de manifestări pre-sioniste ce aveau să ducă la Congresul de la Focşani, din 1881, care a anticipat şi a pregătit Congresul Sionist de la Basel (1897). Menit, în viziunea lui Avram Goldfaden, să contribuie la edificarea unei conştiinţe culturale evreieşti, care să o pregătească pe cea naţională – în sensul european, de secol XIX, al termenului –, teatrul a reprezentat trambulina către afirmarea universală a idişului ca limbă literară, ce va fi, în cele din urmă, încununată cu un Premiu Nobel, prin Isaac Bashevis- Singer (1978).

Cel de-al doilea moment important, în istoria teatrului evreiesc, îl reprezintă interbelicul. Atunci se întâlnesc şi se împletesc câteva „fire” care vor da o cu totul altă dimensiune spectacolului idiş. Primul este Trupa din Vilna: aceasta soseşte la Bucureşti în 1923 (cu susţinerea financiară a lui A. L. Zissu, cumnatul lui Arghezi), aducând cu ea o nouă viziune teatrală, marcată de expresionism, care va influenţa nu numai teatrul idiş, ci şi pe cel românesc. Cel de-al doilea fenomen este avangarda, care, prin viziunea scenică a şcolii Bauhaus şi prin scenografia şi costumele constructiviste, va transforma limbajul dramatic practicat la noi. Sinteza lui Teşu Solomovici documentează, inclusiv cu foarte preţioase fotografii de epocă din arhiva TES, impactul avangardei asupra spectacolelor de teatru evreiesc din România interbelică. Acest capitol este obligatoriu pentru specialiştii în avangardă sau pentru cei care studiază teatrul lui Gellu Naum.

În fine, ultimul moment este cel din timpul războiului, când paradoxala legislaţie antievreiască a mareşalului Antonescu a permis, totuşi, funcţionarea Teatrului Baraşeum, precursorul TES de astăzi. Este un exemplu de rezistenţă culturală a intelectualităţii evreieşti româneşti, în plin Holocaust.

După război, se înfiinţează Teatrul Evreiesc de Stat (în 1948), limba română concurează tot mai mult idişul, iar teatrul evreiesc, cu specificul său, devine parte integrantă a celui românesc. Pe de altă parte, proclamarea independenţei statului Israel duce la întemeierea unui teatru naţional israelian, în limba ebraică. La temelia căruia, prin regizori şi actori exponenţiali, cum este Lya König, se află şi teatrul evreiesc din România.

Cartea lui Teşu Solomovici recuperează o dimensiune importantă a dramaturgiei evreieşti (şi) româneşti, oferind cercetătorilor un material documentar, în mare măsură, necunoscut până acum.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara