Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi libere:
O „micromonografie“ de Gabriel Dimisianu

Aapărut în 2014, la Editura Humanitas, „micromonografia“ Ion Barbu de Dinu Pillat, ajunsă acum la a treia ediţie, dintre care ultimele două, din nefericire, postume. Este îngrijită, această ediţie a treia, de Monica Pillat şi de George Ardeleanu, cu prefaţă şi dosar de referinţe critice de George Ardeleanu.
Am pus între ghilimele, în titlul articolului meu, cuvântul micromonografie, pentru că l-am preluat de la Dinu Pillat, l-am citat din textul său de pe copertă, iar el îşi califică astfel, drept micromonografie, lucrarea începută demult , dedicată lui Ion Barbu. A făcut-o dintr-un scrupul dictat de modestie, calificând-o astfel. Nu ar fi ceea ce în fond este, o monografie, ci o mică monografie. În sfârşit, „micro” sau „macro”, este vorba despre o carte a cărei retipărire se cuvine să nu treacă neobservată, drept care şi facem aici aceste însemnări de lectură.
Preocuparea lui Dinu Pillat pentru poezia şi pentru personalitatea lui Ion Barbu, aflăm de la Monica Pillat, datează din anii ’50 ai veacului trecut, ani de realism-socialist exclusiv, din acea perioadă în care autorul Jocului secund era ostracizat. Poeziile nu i se (re)publicau, pentru şcoală Ion Barbu nu exista, din bibliotecile publice fusese expulzat. Era socotit, prin ce scrisese mai demult, un om al vechiului, poet nepreluabil. Şi nu doar prin ce scrisese. Nu i se uita, oricum, asocierea cu legionarii de la începutul războiului, oda închinată lui Hitler, bruscul antisemitism manifestat, într-o împrejurare publică, până şi faţă de cel mai bun prieten, Tudor Vianu. Nu era, oricum, Ion Barbu, bine văzut. Dar, e drept să o spunem, nici foarte rău. Adoptase tactica dezicerii energice de ceea ce scrisese odinioară, ca jurnalist, ca poet, de „rătăcirile” din tinereţe, bătând sonor monedă pe faptul că el, Dan Barbilian, este întâi de toate matematician („mă stimez mai mult ca practicant al matematicilor şi prea puţin ca poet”). Dar îndreptarea atenţiei, în acele vremuri, cu prioritate spre matematician nu era şi o modalitate, o tactică de a-l proteja, minimalizându-l el însuşi, pe poet? Poate că era.
În anii ’50, aşadar, într-o ambianţă nu tocmai consonantă cu spiritul literaturii barbiene, Dinu Pillat i se dedică acesteia cu fervoare, scrie despre ea câteva analize lipsite atunci, bineînţeles, de perspectiva publicării, dar sortite să ajungă, în manuscris, chiar sub ochii aceluia pe care îl vizau. Vladimir Streinu, prieten cu amândoi, este cel care i le trimite lui Barbu, socotind că-l vor bucura. Faptul nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă. Textele l-au nemulţumit pe poet „în câteva puncte însemnate” şi cel mai mult, se pare, raportarea în ele la Mallarmé cu al cărui „ermetism filologic” poezia lui Ion Barbu, după autorul ei, nu a avut de-a face. Ermetismul barbian ar fi fost unul canonic.
După anii de închisoare, adică după 1964, Dinu Pillat revine la preocupările pentru literatura lui Ion Barbu, realizează două antologii (comentate) ale acesteia (Pagini de proză, 1968, şi Versuri şi proză, 1974) şi, cel mai important, duce la bun sfârşit „micromonografia” Ion Barbu, începută demult. Scurta epocă de liberalizare culturală (până în 1971) i-a îngăduit lui Dinu Pillat să înfăptuiască această readucere a lui Ion Barbu în atenţia tuturor, în conştiinţa literară a momentului, a tinerilor care-l vor căuta avid. Nu va mai fi un autor frecventat pe ascuns, ci unul care are parte, scrie Dinu Pillat, „de atenţie preferenţială”, introdus repede în programa de învăţământ, „difuzat până şi într-o colecţie de mase ca a «Bibliotecii pentru toţi»”. Din păcate, răsturnarea situaţiei s-a petrecut după stingerea din viaţă a autorului Jocului secund , întâmplată în 1961.
Dar să ajungem şi la „micromonografie”, obiectul de la care au pornit însemnările noastre.
Vorbeam de modestia lui Dinu Pillat, dar mai potrivit este să vorbim despre discreţia de sine a acestui intelectual, astfel cum s-a manifestat în domenii nu doar literare, ci în toate împrejurările vieţii. Atitudine traductibilă, printre altele, prin lapidarul program enunţat la începutul cărţii, mai degrabă tehnic şi orientat spre informare şi sistematizare, spre descriere, explicare, receptare :
„Lucrarea de faţă îşi propune să fie o sinteză de date şi observaţii indispensabile pentru o cunoaştere substanţială a vieţii şi operei lui Ion Barbu, o cât mai sigură şi completă sursă de referinţe în materie. Ne-am interzis de la sine luxul interpretărilor personale, al reconstituirilor subiective în spiritul criticii creatoare”.
Luăm act de acest spirit opus reconstituirilor subiective, „creatoare” fie şi prin felul cum materia este structurată, încadrată în capitole precum: „Viaţa”, „Felul de a fi”, „Ideaţia literară”, „Evoluţia poeziei”, „Ecoul în critică”. Este modul obişnuit, clasic de a studia un scriitor în integralitate şi poate să-i pară prea mult uzitat, acest mod, cui se opreşte la aspecte formale. Acestea însă, în cartea lui Dinu Pillat, susţin o viziune personalizată, fac posibilă receptarea poeziei lui Ion Barbu din unghiuri noi, precum şi o reevaluare a lui Ion Barbu ca personaj al scenei publice din timpul său. Există extraordinarul portret călinescian din Istorie al lui Ion Barbu, acela al insului cu „fizionomia personală de erou al soarelui de calcaruri”, cu mersul de „kurd descălecat”, şi există portretul vârstnicului Ion Barbu, realizat de Dinu Pillat în cartea sa:
„Omul pe care îl întâlnim acum, purtându-se cu bastonul în mână, căpătase o masivitate adipoasă în corpolenţa sa. Capul ajuns pleşuv, cu părul alb de pe lături şi de la ceafă lăsat să crească peste măsură, sfârşise prin a aduce pe departe cu acel al lui Einstein. În cuprinsul figurii uşor buhăite, sprâncenele stufoase, precum şi marea mustaţă teşită, care acoperea gura, veneau să reţină atenţia ca amănuntele cele mai expresive.”
O fericită complinire istorică şi istorico-literară prin aceste două portrete ale lui Ion Barbu, schiţate în diferite epoci. Le datorăm lui G. Călinescu şi lui Dinu Pillat, marelui critic şi unuia dintre discipolii săi cei mai preţuiţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara