Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

tabela de marcaj:
o noapte albă cu Simona de Horia Alexandrescu

în noiembrie trecut, WTA a făcut un sondaj printre jucătoarele de top şi fanii lor, pentru a stabili care este tenismena cu cea mai mare rezistenţă fizică, iar Simona Halep a întrunit peste 50% din voturi, fiind recunoscută drept cea mai atletică de Karolina Pliskova, ca şi de Svitolina, în timp ce ea a indicat-o, cu modestie, pe Caroline Wozniacki. Amintesc acest sondaj după ce am petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă urmărind cu sufletul la gură istoricul meci dintre Simona Halep şi Lauren Davis, din turul al treilea al Australian Open. Între 2 noaptea şi 6 dimineaţa, n-au reuşit nici cănile de cafea şi nici ţigările aferente să-mi potolească încordarea, nervii şi pulsul în faţa unei partide absolut extraordinare, pe care Simona a câştigat-o în stilul marii campioane care a dovedit din nou că este. Cum e adevărat că putea, la fel de bine, să şi piardă acest meci, fără ca prestigiul ei să fi avut de suferit! Mă gândesc acum ce mare ţeapă şi-au putut lua organizatorii australieni, programând această confruntare la... matineu şi plasând seara, în clou-ul zilei, întâlnire dintre Kerber şi Sharapova, care a durat vreo 50 de minute, cu o umilinţă totală pentru Maşa-uriaşa (1,88m), pulverizată efectiv (6-1, 6-3) de halterofila germană. Iar părerea mea e că bine i-a făcut!

Întorcându-ne, însă, la meciul dramatic de dimineaţă, care a durat...patru ore fără un sfert, trebuie să recunosc că eram pregătit să mă culc devreme, socotind că Simona – nr.1 mondial, nu-i aşa?! – va lichida rapid conturile cu americanca Lauren Davis, după ce trecuse de aborigena Aiava (7-6, 6-1) şi mult mai uşor de frumuşica Eugenie Bouchard (6-2, 6-2). E drept că despre Lauren Davis nu ştiam mai nimic şi nici nu o văzusem niciodată, iar când a apărut pe teren, la încălzire, m-am gândit că a ales greşit tenisul, alura ei recomandândo mai degrabă pentru sporturile de contact. La cei 157 de centimetri cât măsoară şi la robusteţea trenului inferior, părea mai degrabă o rachetă cu picioare, o pitică din stirpea liliputanilor americani, un fel de Statu-palmă-barbă-cot din mitologia noastră. Gândiţi-vă doar la faptul că înălţimea fileului de tenis are 0,914m, iar micuţa Lauren trecea peste doar cu ceva mai mult de jumătate de metru, ca să realizaţi stupefacţia mea. Îmi era, aşadar, absolut imposibil să văd în ea buturuga mică, capabilă să răstoarne carul mare. Sau, cum ar zice americanii, „Little strokes fell great oaks“. Venea totuşi de pe locul 76 WTA, ceea ce presupunea o anume atenţie, raportându-ne şi la glezna imflamată a Simonei, dar nici aşa nu mi se părea o ameninţare. Nici chiar când Davis a câştigat primul set, cu 6-4, nu-mi făceam griji, ştiind că motorul diesel al Simonei porneşte mai greu, ceea ce mi s-a şi confirmat în setul secund, când jucătoarea noastră a egalat situaţia, cu un simetric 6-4. De aici înainte însă, a început o dispută cu adevărat fenomenală, un tenis de mare spectacol în care ambele sportive au dat proba valorii lor. Setul decisiv, absolut dramatic, s-a prelungit de-a lungul a... 28 de game-uri, jucate la înalt nivel, de ambele jucătoare. Marea surpriză rămânea miniona Davis, racheta cu picioare, care se dovedea o veritabilă rachetă cu deplasările din teren, dar mai ales cu loviturile de backhand, adesea uimitoare. Lupta cu o îndârjire impresionantă, plonja, cădea şi se ridica mereu ca un hopa-mitică, a apelat şi la tactica... mersului la baie, şi-a stricat pedichiura la piciorul drept, apoi şi la stângul, pentru ca, la scorul de 11-10, să aibă trei mingi de meci! Maratonul era deja inuman, dar de aici înainte Simona a schimbat macazul, preluând conducerea ostilităţilor: egalează la 11, salvând miraculos cele trei mingi de meci ale titirezului american, care foloseşte „tactica unghiei“ pentru a se odihni de fapt şi a reintra în joc. Va mai conduce cu 12-11 şi 13-12, după care Simona reuşeşte break-ul la 14-13 şi învinge, magistral, cu 15-13 în setul decisiv, în uralele unor tribune arhipline, entuziasmate de acest meci istoric! Calmul extraordinar cu care Simona a depăşit… buturuga mică (şi valoroasă!) mi se pare a fi cel mai mare câştig al campioanei noastre, pentru acest început al noului sezon, indiferent de rezultatele din fazele următoare de la Melbourne. Iar peste asta îmi mai amintesc ceva, şi anume că, la finele anului trecut, întrebată ce şi-ar fi dorit mai mult în cariera ei tenisistică, Simona a răspuns, dezarmant: „10 centimetri în înălţime!“ Uite că i-au ajuns şi cei 168 de centimetri ai săi, cum se pare că îi ajung şi americancei Davis ceilalţi 157 cm, ca să intre în istoria turneelor de Grand Slam. Altfel, ştiţi vorba aia veche, românească: „Şi plopul e înalt, dar…“

P.S.: ...cea mai bună dovadă fiind şi severul 6-3, 6-2 cu care Simona a executat-o luni pe găliganca nipono-haitiană din Florida, Naomi Osaka (1,80m).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara