Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochean:
O nouă vîrtute de Paul Miron


Toată comunitatea de sus se aruncase cu nemaiîntîlnită energie în învăţarea noilor reguli şi, îndeosebi, în exerciţii de comportament pentru secolele viitoare. Despărţirea de vecinii care nu se împăcau cu stilul şi poruncile Celui de sus se făcu mai repede decît se aştepta el. Era, de fapt, o singură familie, venită de undeva, de la capătul lumii.
Cei mai sîrguincioşi erau ofiţerii din detaşamentele de gardă. Descoperiseră acum, cînd Stăpînirea optase pentru transformările anatomice, lumea pămîntenilor şi se anunţau foarte des la patrule şi marşuri prin mahalalele paşnice. Toamna venise cu răceală. Aşa că stelele - răspunzătoare de încălzirea spaţiilor - trimiteau foarte des rapoarte despre posibilitatea lor de a alimenta toate secţiile, fără să mărturisească adevăratul motiv al crizei. Din ce în ce mai mulţi folositori ştiau că piedica provenea de la nişte muzicanţi care în fiecare seară încurcau serviciile de deservire prin melodii covîrşitor de armonioase produse din gîtlejurile lor împreună cu instrumentele sunătoare. Aceasta se întîmpla într-o ţară de-abia ivită, Italia. Ascultînd întrecerea lor, astrele luminătoare uitau să se aprindă, lucru neplăcut Celui de Sus.
Uriel şi Rafael aveau liber. Profitară de timpul frumos şi, în mijlocul grădinii, se ascultară unul pe altul asupra dogmelor noi. La examen, li se cerea să ştie, indiferent la ce oră ar fi fost interogaţi, cîte 7 rugăciuni mai lungi sau mai scurte şi timpul exact cînd acestea se spun. Stăteau pe prispa cîrciumei, dar vîntul umed şi rece îi sili să intre în local. Nu era prima dată că puneau piciorul pe un asemenea tărîm străin. Se loveau de mesele goale. În umbra sobei uriaşe, un singur client părea că doarme potolit de liniştea neobişnuită. Cei doi voiau să se aşeze la o altă masă, cînd descoperiră că persoana adormită era o fată de o frumuseţe rară. Un chelner se apropie, o trezi şi depuse o chisea cu îngheţată pe masă. Arhanghelilor li se păru că plecăciunea garsonului era exagerată, mai mult chiar, că lunganul începuse să mîngîie clienta pe păr. "Atenţie, coliziune", izbucni Rafael. "Ce spui, dragă, e o adevărată ciocnire." Ca la o comandă secretă se ridicară amîndoi şi, după rostirea formalistă "Permiteţi?", luară loc la masa fetei. Ea ridică ochii, privindu-l pe Rafael languros şi pe Uriel cu zîmbetul promiţător de succesiune: "Dacă găsiţi la altă masă ceva mai convingător, vă las şi scaunul meu să-l împărţiţi." - "Să nu faceţi una ca asta", o rugă Rafael, iar Uriel grăi cu voce gravă: "Domnişoară, sînteţi extraordinar de frumoasă. Păreţi şi inteligentă." Şi apoi sibilin: "Brînza e bună; mămăliga bine mestecată, care e problema?" Fata pierdu din siguranţa de la început. "Înţeleg, dar de cînd se interesează domnii arhangheli de o fiinţă umană?" Zîmbi din nou, arătînd dinţii: "E adevărat că sînteţi de curînd rînduiţi ca bărbaţi?" Rafael dădu să răspundă, dar se înecă în primele silabe. Uriel, roşu la faţă ca sfecla de Botoşani, pufni într-un rîs răguşit: "Vrei să ţi-o dovedim imediat?" Fu rîndul fetei să se schimbe la faţă.
Şi a fost aşa că în acea noapte, peste tot, voievozii îmbărbătaţi prin porunca de sus s-au poticnit de proaspăta lor vîrtute.