Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
O pasiune pentru România de Alexandru Niculescu


Colega şi prietena noastră, doamna prof. Libu"e Valentová (de altfel, corespondentă a României literare în Republica Cehă) ne-a adus, de curând, aminte că o valoroasă specialistă în filologia slavo-română, doamna Jiřina Smrčková, prietena de câteva decenii a ţării noastre, împlineşte 80 de ani.
Dar, aici, în România, puţini sunt cei care mai cunosc acest nume! Noi, cei mai în vârstă, care - precum cel care semnează aceste rânduri - lucram în Facultatea, pe atunciðde Filologie", am avut ocazia, între 1952-1956, să fim colegi şi prieteni, frecventând aceiaşi profesori şi aceleaşi cursuri, cu o tânără studentă "cehoslovacă" (illi tempore), care studia româna şi franceza cu o caldă pasiune, cu mult entuziasm. Sosea în România, în cadrul schimburilor culturale" (tot illi tempore), după ce urmase, la Olomouc, cursuri de franceză, germană şi cehă - dar aducea cu sine învăţătura unor valoroşi specialişti din ţara sa (slavistul B. Hravanék printre alţii. Să nu uităm că, în fosta Cehoslovacie, mai ales la Praga, la Universitatea Carolină, dar şi la Bratislava, la Brno, Olomouc, se găseau filologi, istorici literari şi lingvişti de primă însemnătate. Nume ca Trost, Mukařovski, Ohnesorg aveau faimă internaţională.
Românistica (ceh. Rumun"tina) era de dată mai recentă. Vecinătatea în care se găseau cele două-trei popoare (Cehi, Slovaci, Români) ale noastre, mai ales în părţile de nord-vest ale ţării noastre - în plus, încadrate în fostul Imperiu austriac - nu a putut da roade prea mari. Ioan Urban Jarnik a fost, după cum l-a caracterizat chiar Jiřina Smrčková, "primul românist şi romanist" ceh. În Slovacia, catedra de română avea ca profesoară pe Jindra Hu"kova, prietenă cu Ovid Densusianu (de curând, eleva ei Libu"e Vajdova a publicat scrisorile dintre cei doi romanişti). La Praga, sub conducerea Mariei Kavkova (1921-2000) a luat fiinţă, în anii comunismului, o bună şcoală de românistică pe care azi, o reprezintă Libu"e Valentová şi, până mai ieri, profesorul J. Felix şi Jiřina Smrčková.
În România, Smrčková a ales însă alte căi: pe cele ale slavisticii şi ale filologiei slavo-române - ceea ce a îndreptat-o spre slavistică. După ce se edifică asupra slavisticii româneşti (pe care o prezintă într-o Slovansky přechled în 1958). Întoarsă în patrie, Smrčková publică o serie de interesante studii. Cele mai însemnate sunt Despre influenţa slavă asupra sintaxei Psaltirii Voroneţene (teza de doctorat, prezentată în 1967, dar pregătită în România cu prof. Boris Cazacu), À propos des rapports réciproques entre les plus anciennes traductions roumaines, manuscrites et imprimées, des textes bibliques (Romanistica Pragensia, 1966) şi Au sujet de la méthode des recherches de l'influence slave sur le roumain (Philologica Pragensia, 1966). Într-adevăr, Jiřina Smrčková descoperea treptat însemnătatea pentru slavistică a primelor traduceri româneşti din textele sacre slave (a se vedea articolul său despre Le valeur linguistique des premières traductions roumaines, publicat în Romanistica Pragensia în 1961). Fără îndoială, cercetătoarea din (fosta) Cehoslovacie stabilea o legătură între romaniştii cehi (I. Urban Jarnik) şi slaviştii români (printre care, ca întemeietor, îl considera pe B.P. Hasdeu); despre amândoi a scris în 1970, la Bucureşti şi la Praga.
Jiřina Smrčková a avut întotdeauna o privire specifică, proprie, asupra limbii şi culturii noastre. Ca lingvistă, ca o cercetătoare avizată în filologie slavă, ea considera româna o limbă şi o cultură romano-slavă, care mai mult avea a face cu Balcanii decât cu Roma latină. Atunci când, după căderea comunismului, a apărut problema limbii moldoveneşti (Moldav"tina), Smrčková, bineînţeles, a apărat - în 1991 - punctul de vedere românesc şi romanic: locul acestei "limbi" este între graiurile şi dialectele limbii române. Autoarea a fost nu o dată solicitată să scrie capitolul limba română din manualele de Úvod, de introducere în studiul limbilor romanice (în colaborare cu J. "abr"ula şi J. Uhliř) sau în studiile de românistică (în colaborare cu J. Felix, V. Hořej"i şi Z. Wittoch). Atingea, prin anii 1980-1990, vârsta înaltă a sintezelor. Şi a pensionării!
Am avut prilejul să o întâlnesc pe Jiřina Smrčková, în 1994, condus, cu delicateţea-i caracteristică, de doamna Libu"e Valentová. O flacără a iubirii pentru România trecea de la una la alta, de la o românistă în vârstă la una tânără, generoasă, entuziastă. Trecea? Le ilumina vorba şi privirea? Când am îndrăznit să ofer Jiřinei Smrčková un neînsemnat dar bănesc, răspunsul i-a fost: "Păstrez aceşti bani pentru a-i dărui copiilor nevoiaşi din România"!