Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Inedit:
O scrisoare a lui I. Brucăr către Şerban Cioculescu de Simona Cioculescu


Filosoful I. Brucăr, de la a cărui moarte (1960, n. 1888) se împlinesc patruzeci şi cinci de ani este autorul mai multor lucrări de istoria filosofiei, scrise dintr-o perspectivă raţionalistă. Cele mai cunoscute sunt Filosofia lui Spinoza (1930), Filosofi şi sisteme (1933), Bergson (1935), Despre neant (1938), Psihologia (1947). La cea din 1933, Filosofi şi sisteme, face referire în scrisoarea trimisă pe 3 mai 1956 lui Şerban Cioculescu. Subiectul discuţiei: filosofia lui Lucian Blaga. Brucăr trece în revistă relaţia lui cu autorul Spaţiului mioritic, relaţie deteriorată de articolul din numărul omagial Blaga al revistei "Gîndirea" din decembrie 1934.

De altfel, din 1933 încă, la apariţia volumului Filosofi şi sisteme, Lucian Blaga respinsese încadrarea cunoaşterii luciferice în fenomenologie, susţinând că el nu admitea revelaţia şi considera religia doar o zestre de mituri. în articolul intitulat Despre câteva excese de erudiţie, apărut în numărul din martie al aceleiaşi reviste, Blaga îi răspundea lui Brucăr autodefinindu-se ca filosof. Nevrând să continuie polemica "în văzul tuturor", Brucăr îi scrisese la Viena, unde se afla atunci poetul.

în scrisoarea către Şerban Cioculescu, Brucăr reia pledoaria situării lui Blaga în contextul european al epocii. Pe Blaga însă, apropierea de Vaihninger şi de Klages l-a supărat, el refuzând apropierea de filosofia oricărui alt gânditor. Brucăr considera că Blaga a făcut o greşeală "înfundându-se în autohton", o dată cu apariţia volumului Orizont şi stil, şi credea că faptul acesta s-ar fi datorat influenţei cercului de la "Gândirea". Dintre cele două etape ale creaţiei lui Blaga, cea autohtonă şi cea europeană, cea europeană i se părea a fi singura "justă şi valabilă".

Simona CIOCULESCU


Bucureşti, 3 Mai 1956

Prea stimate domnule Şerban Cioculescu,

Îţi mulţumesc din suflet pentru bunăvoinţa ce mi-ai arătat, punîndu-mi la dispoziţie pentru cîtva timp, numărul din revista "Gîndirea" din 1934, dedicat în întregime activităţii poetice, eseistice şi filosofice a lui Lucian Blaga. Acest număr cuprinde şi studiul meu Filosoful Lucian Blaga, al doilea studiu de amploare pe care l-am scris despre Blaga, la un interval scurt de timp, după studiul Lucian Blaga şi eonul dogmatic, căruia i-am făcut loc în volumul meu Filosofi şi sisteme, apărut în 1933. L-am "situat" atunci pe Blaga printre gînditorii europeni: A. Spaier, Ed. Husserl, H. Rickert, H. Bergson, K. Fiedler. Ştiu că acest fapt l-a supărat puţin pe I. Petrovici, care considera, în unele privinţe pe bună dreptate, că lui i s-ar fi cuvenit locul pe care-l dădusem în volum, lui Blaga. Volumul îl deschide un studiu asupra lui C. R. Motru, studiu în care dezvolt pe larg concepţia sa despre personalismul energetic. Socoteam pe atunci că, Motru reprezintă de acum trecutul în istoria filosofiei româneşti, pe cînd Blaga reprezintă viitorul, cu o contribuţie nouă filosofică, importantă pentru toţi aceia care scriem filosofie. De aceea l-am preferat pe Blaga lui I. Petrovici, care oricum reprezenta şi el trecutul... Pentru mica lui nemulţumire,

l-am recompensat însă cu monografia Filosoful I. Petrovici, pe vreo două sute cincizeci de pagini scrise la maşină, - monografie pe care am scris-o cu zece ani mai tîrziu, în 1944, cînd am mai putut să i-o înmînez. Am făcut deci pentru el mai mult decît pentru Titu Maiorescu, C. R. Motru şi Lucian Blaga. Această monografie a fost scrisă din convingerea că gîndirea lui Petrovici merită cu prisosinţă să fie luată în considerare şi inventariată, stăruindu-se asupra formelor şi ideilor ei multiple şi adeseori profunde şi originale. Dar ea s-a închegat şi din sentimentul adînc al dragostei pe care i-o păstrez.

*

Studiul al doilea despre Lucian Blaga este dezvoltat mult mai critic decît primul. Lucrînd în lunile din urmă la pregătirea ediţiei a doua a volumului meu Filosofi şi sisteme, mi-am zis că în ediţia a doua, trebuie să leg lucrurile şi să văd cum s-ar putea îngemăna într-un tot unitar tot ce am scris despre Blaga. îţi mărturisesc, scumpe domnule Cioculescu, că recitind studiile mele, m-am hotărît să nu schimb nimic, nici chiar "pe ici pe colo în liniile esenţiale", lăsînd ca ele să urmeze unul după altul, fără a mai încerca aşadar să le adaug ceva, sau să le leg într-un fel sau altul, sau să le îndrept într-o privinţă oarecare. Atît de definitive le socotesc pe amîndouă. Ceea ce nu s-a întîmplat cu celelalte studii din volum, pe care le-am îndreptat, cărora le-am adăugat uneori pasaje noi întregi, şi cărora, le-am făcut şi ultima pieptănătură, eliminînd unele paragrafe prisoselnice şi stilizîndu-le "pe-alocuri"... îţi mai aminteşti? Dumneata ai scris mai de mult în "Adevărul", dacă nu mă înşel, un foileton excelent împotriva lui Timoleon Pisani: pui între altele în discuţie şi ideea valorii de substanţă a scrisului nostru. Deşi socotesc că în scrisul filosofic primează substanţa şi nu imaginea poetică, totuşi nu pot şi nu admit şi nici nu voiesc ca filosoful să nu-şi aştearnă ideile într-o formă, care să fie cel puţin îngrijită.



Revenind însă la Blaga: el n-a fost mulţumit de studiul meu din "Gîndirea". De aceea într-un număr ulterior al revistei, în 1935, a scris despre excesele mele de erudiţie. N-am voit să polemizez cu el, pentru ca în văzul tuturora să-i demonstrez că nu are dreptate. I-am scris la Viena, unde se găsea pe atunci, în 1935. Reiau în scrisoarea de faţă ceea ce i-am scris mai puţin dezvoltat şi lui Blaga, şi anume reiau ideea că, în studiul din "Gîndirea" am încercat să-l situez pe Blaga în "european". Cred încă şi azi că Blaga, în afară de C. R. Motru, este singurul dintre filosofii contemporani de la noi, care a gîndit cu adevărat european. Şi a gîndit astfel numai în Trilogia cunoaşterii. Prin cele două studii despre Blaga la care mă refer, cel din volumul Filosofi şi sisteme şi cel din "Gîndirea", am voit tocmai să arăt acest europenism al gîndirii sale. Blaga n-a înţeles totuşi nimic din intenţiile mele: voiam să-i ajut să vadă că trebuie să intre în Istoria filosofiei europene. Cîteva aspecte ale filosofiei sale m-au îndemnat astfel să fac unele apropieri cu filosofia lui Hans Vaihinger şi gîndirea lui Ludwig Klages. Aceasta l-a supărat cel mai mult pe Blaga. Am înţeles astfel atît din scrisorile sale, cît şi din riposta sa cu privire la excesele mele de erudiţie că el se consideră atît de original prin tot ce a scris, încît refuză orice apropieri cu filosofia oricărui alt gînditor, oricît de mare ar fi. Procedînd în acest fel, este sigur că Blaga uită cuvintele lui Dilthey: "Oricine intră în mişcarea filosofică depinde de trecut"... După aceasta, Blaga s-a înfundat în autohton, o dată cu apariţia volumului Orizont şi stil, din Trilogia culturii. El a fost influenţat în această orientare a sa de cercul de la "Gîndirea". Spaţiului universal, eonic, el i-a preferat spaţiul mioritic. Aşa că, pot să notez următoarele două perioade în creaţia lui Blaga: una europeană şi alta etnică. Rămîne, desigur, ca istoria să decidă dacă trecerea lui Blaga de la europenism la autohtonism a fost un cîştig sau nu pentru el, sau chiar pentru cultura românească. în ochii mei singura poziţie justă şi valabilă este cea europeană.

*

Dar de ce îţi scriu toate acestea? Sînt convins că ele te pot interesa şi din punctul de vedere strict teoretic. Eu însă ţi le-am scris pentru a-ţi mulţumi şi a-ţi arăta că fără să fi fost în posesia studiului din "Gîndirea", cele de mai sus nu s-ar fi putut dezvolta şi rotunji în mintea mea, în felul în care ţi le-am expus. Şi apoi, mai socotesc că ele cuprind ceva ce depăşeşte cele obişnuite, cotidiane. în cele ce îţi scriu este şi ceva, foarte puţin, dar în orice caz ceva şi din cele eterne. în felul acesta, mă gîndesc că am fost îndemnat să scriu prezenta nu numai spre a-ţi mulţumi pentru amabilitatea dumitale, dar pentru a sta cu această ocazie de vorbă cu dumneata şi asupra celor permanente, nu numai asupra celor trecătoare. Ştii, în talmudul nostru al evreilor, am găsit această pildă: cînd doi inşi stau de vorbă şi nu-şi spun nimic şi despre cele eterne, ei sînt neserioşi. Cînd trei inşi stau de vorbă şi palavrăgesc de toate uitînd de cele eterne, ei se aseamănă păgînilor, care mănîncă din jertfa adusă zeilor (ceea ce este cel mai mare păcat). Cînd însă ei mai amintesc şi ceva despre cele eterne, atunci şehina, adică duhul cel sfînt, este prezent în mijlocul lor...

*

Prea stimate domnule Cioculescu, dă-mi voie să nu te mai plictisesc cu divagaţiile mele şi să-ţi exprim că, de multă vreme te bucuri în sufletul meu de preţuirea cea mai distinsă şi afecţiunea cea mai devotată.

Al dumitale, I. Brucăr

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara