Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Muzică:
O ureche imensă de Liviu Dănceanu

Nu de puţine ori televiziunea este un microscop uriaş, ce permite lumii să pară mai frumoasă ori, dimpotrivă, mai hâdă decât este în realitate, în timp ce radioul convoacă o imensă ureche, în care se zbat zvonurile şi rumorile omenirii întregi. Dacă televizorul are ceva din colţul ochiului unei femei care, privind, te poate face, după caz, omul cel mai fericit sau mai trist cu putinţă, radioul, la rândul lui, aduce câteodată cu o uşă mică pentru adevăr, iar altădată cu o poartă mare pentru minciună. Dar adevărul, ca şi minciuna nu sunt decât simple ipoteze care operează în modul cel mai optim pe calea undelor. Atît în cazul cuvintelor, cât şi al sunetelor. Despre cuvinte, Blaga spunea că sunt răni ale liniştii, iar în legătură cu sunetele muzicii, Cioran afirma că reprezintă o nebunie a tăcerii. Sătul de atâtea răni şi mânat de nebunii inocente, un grup de desant al Radiodifuziunii în frunte cu Mihaela Doboş, au purces acum mai bine de şase ani la moşirea unui canal în albia căruia marea muzică să se zbenguie în voie, nepieptănată de timp şi nemachiată de cuvinte. A fost botezat Radio România muzical, poreclit apoi George Enescu (cu acea veselie cu care numai noi românii ştim să împărţim porecle). Ca la orice naştere durerea şi privaţiunea, ce stau ferm în faţa creaţiei, au fost mai demne decât retragerea strategică spre locurile în care sălăşluiesc liniştea şi solitudinea. Iar cei ce au trudit la această naştere au dat dovadă, desigur, de curaj şi iscusinţă, aflând cele mai bune ieşiri din varii alternative, care de care mai riscante. Au pariat pe o posibilitate şi nu au ales-o pe cea nefastă. Au cântărit între mari inconveniente şi nu le-au reţinut pe cele mai grave. {i ceea ce-i mai important: dorinţa de mai bine nu a urmat destinul mercurului din termometru, ce urcă pe vreme bună şi scade când e timp urât. Aşa se face că de şase ani România muzical împrăştie necontenit, cu mărinimie, d( h)aruri sonore pentru fel şi fel de talii şi apetit, prezervând muzica adevărată de surogate şi poncife. Uite, mi-am zis, o întreprindere inestimabilă şi inebranlabilă în ordinea igienii fenomenului educaţional, totodată o ofertă graţioasă şi generoasă în plan strict artistic. {i mai presus de toate, productivă cultural. Aud însă că de la o vreme, cultura trebuie să fie rentabilă în primul rând material, mai exact, financiar, ca şi cum investind în cultură, scopul suprem este obţinerea de beneficii băneşti. Un troc, cel puţin stupid, exersat decenii de-a rândul cu cinism de tovarăşii culturnici, ai căror altoiuri par astăzi a dicta din nou soarta culturii naţionale. Monitorizat şi întimidat, România muzical rezistă încă (pentru că, se ştie, doar cei ce pot, suportă greutăţile), refuzând o nouă asezonare a gustului, precum şi închinarea la mofturile falşilor zei. Iar dacă unui post de radio, ce transmite zi şi noapte muzică clasică, nemaculat de dorinţe derizorii, i se va impune să producă plus-valoare de natură economică, fie ca atunci această victimă nevinovată, de forma unei imense urechi, să se sacrifice în gura unui leu, nu a unei hiene.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara