Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

scripta manent:
Oameni care merită să călătorească de Alex. Ştefănescu

Mulţi oameni nu merită să călătorească. Îşi fac bagajele, consultă hărţi, ajung în locuri îndepărtate, dar nu văd nimic din ce ar trebui să vadă şi nu înţeleg nimic din ce ar trebui să înţeleagă.
Din relatările lor poţi să afli cât costă un şniţel la Viena sau ce fel de ceai se bea la Tokyo. Bineînţeles, este dreptul lor să se ducă unde vor (învârtindu-se – aşa se spunea în copilăria mea, în semn de desolidarizare, „du-te învârtindu-te!”), dar şi dreptul meu să constat sterilitatea unor asemenea călătorii.
Cu atât mai mult mă bucur să aflu că se mai înregistrează, din când în când, şi călătorii relevante din punct de vedere cultural, cum sunt acelea întreprinse în ultimii ani de Daniela Zeca-Buzura în ţări din Orient. Din incursiunile ei în Tunisia, Emiratele Arabe Unite şi, recent, Iran, talentata şi curajoasa scriitoare s-a întors cu o „pradă” bogată. Romanele Istoria romanţată a unui safari şi Demonii vântului au intrat deja în istoria recentă a literaturii române ca romane foarte bune, nu doar exotice. Urmează, îl aşteptăm cu nerăbdare, unul inspirat de călătoria în Persia. Până la apariţia lui, Daniela Zeca-Buzura ne satisface şi în acelaşi timp ne aţâţă curiozitatea oferindu-ne un album realizat în colaborare cu soţul ei (iată, mai colaborează şi soţii!), un as al artei fotografice, Mihai-Adrian Buzura.
Comentariile ei şi fotografiile lui se completează reciproc, fă- cându-ne să intrăm în atmosfera lumii persane fără preliminarii. Răsfoind albumul (de o calitate tehnico-editorială ireproşabilă), începem să visăm cu ochii deschişi. Totul este să avem libertatea sufletească necesară ca să nu ratăm întâlnirea cu o lume atât de diferită de a noastră. „Prima, cea mai simplă, dar şi cea mai gravă eroare – ne previne Daniela Zeca-Buzura – e să judeci Iranul după coduri europene.”
Autoarea este conştientă de ascendentul ei asupra celor care au scris despre Iran fără să-l cunoască dintr-o experienţă directă: „Montesquieu a scris despre Esfahan cu 410 ani înaintea mea. Dar, pe lângă erudiţia intimidantă a baronului iluminist, membru al Academiei Franceze, o altă diferenţă importantă dintre noi este aceea că eu chiar am pus piciorul pe pământul iranian.”
Ajunsă la faţa locului, Daniela Zeca-Buzura ştie să vadă:
„Ce are Orientul în plus e lumina. Nu degeaba impresioniştii căutau asta. Am văzut în Magreb oraşe deşertice, pe care le-am adorat, şi nisipul portocaliu al Emiratelor Arabe, dar în Persia deşertul e altfel, aşa cum nu bănuiam. Nu vezi asta în Teheran, care e o metropolă a Iranului islamic, acaparantă şi cosmopolită, dar o simţi mai departe, în provinciile presărate în podiş, într-o tăcere fierbinte de praf şi de rocă. Din capitală la Esfahan am mers patru ore, drum întins, cu maşina, într-o muţenie de peisaj selenar, în care zăcăminte de sare, aflate la suprafaţă, ridicau înspre nori turbioane de cristal alb, care cu siguranţă îţi tulburau setea.”
Mi-aduc aminte că, ajungând şi eu cândva la Dresda, am vrut să văd neapărat Madona lui Rafael, obsedat de versul lui Eminescu. „O, cum Rafael creat-a pe Madona- Dumnezeie...”
În Iran, aş fi încercat să aflu cât mai multe despre Zoroastru (Zarathustra), cu gândul tot la Eminescu (şi la Ruben, din Sărmanul Dionis) şi, bineînţeles, la Nietzsche. Am trăit un moment de jubilaţie găsind răspunsuri la întrebările mele, datând din adolescenţă, în însemnările de călătorie ale Danielei Zeca-Buzura, care a făcut insistente investigaţii pentru a afla cât mai multe despre adepţii cultului lui Zoroastru din Iran: „În Iran Zoroastru e mai mult decât un profet. Zoroastru e Soarele pe Pământ, revelat cu mai bine de şase sute de ani înaintea preceptelor lui Hristos, în aşa fel încât întâietatea viziunii sale, aşa cum ne e transmisă din cânturile păstrate ale Avestei, poate fi atestată, cel puţin cronologic, drept creuzetul tuturor celorlalte religii mari care au urmat. Creştinismul, iudaismul, dar şi multe dintre versetele Coranului au împrumutat concepte şi simboluri importante din cultul mitraic şi din venerarea lui Ahura Mazda. Zoroastrienii, în schimb, au rămas o castă închisă şi rezistentă la contaminări, fidelă virtuţilor focului, care le-a ars neîntrerupt pe altarele templelor, în pofida prigoanei, a persecuţiilor sau a intoleranţei de orice fel.
Minoritate religioasă recunoscută în prezent în Iran, deţinătoare a două locuri în Parlament, restrânsa comunitate a zoroastrienilor se bucură, în oraşe, de un prestigiu moral absolut. Sunt consideraţi cei mai cinstiţi şi mai harnici dintre localnici, iar în Yazd, unde adepţii lui Zoroastru abia depăşesc şapte mii de suflete, am auzit un proverb care spune: «Dacă într-o închisoare se află şapte învinuiţi, sigur, nici unul nu e zoroastrian.»”
Daniela Zeca-Buzura şi Mihai- Adrian Buzura au călătorit şi pentru mine în Iran. Le rămân îndatorat.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara