Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Ochiul magic de Cronicar

Re-re-re-re-re-descoperirea din Observatorul cultural

În anul de graţie 2011, revista OBSERVATOR CULTURAL din 25 martie, prin cercetările unei doctorande a profesorului Paul Cornea, cum se titrează pe prima pagină, publică o mare „descoperire”: nişte poeme total ignorate, cred colegii noştri, „inedite”, semnate de Mihail Sebastian. Aceste poeme au fost semnalate şi/sau comentate măcar de vreo 5 ori până acum, în articole de revistă şi în cărţi de: Vicu Mândra, Geo Şerban, Dorina Grăsoiu, Ioana Pârvulescu chiar în România literară (articolul există şi în ediţia on-line, 1997), Iulian Băicuş în cartea lui despre Sebastian. Este o lipsă de profesionalism regretabilă să titrezi mari descoperiri pe prima pagină, fără să te asiguri că este într-adevăr cum spui. Dar şi mai trist este ca, atunci când ţi se atrage atenţia asupra greşelii, să te prefaci că, vorba proverbului, „nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ţi miroase”. Pe forumul revistei, dl Mihai Iovănel semnalează problema într-un articol cu informaţii extrem de exacte. În loc să-şi facă mea culpa, cum ar fi fost elegant, cei de la Observator cultural, prin redactorul-şef Ovidiu Şimonca, se prefac că totul e în regulă: „E posibil să se fi exagerat importanţa acestor poezii «redescoperite». Totuşi, faptul că aceste poezii sînt «revizitate» astăzi de o doctorandă, mi se pare un gest benefic.”. Asta era problema sau faptul că o re-re-re-re-re-descoperire e dată ca inedită? Şi, continuă Şimonca: „Că Maria-Magdalena Dinu nu ştie despre articolul lui Geo Şerban din 1957 - nu ştie, poate afla, poate învăţa. Poate că n-a fost suficient de atentă nici la monografia (însoţită de o amplă bibliografie) realizată de Dorina Grăsoiu în 1986. Are timp să se pună la punct cu bibliografia, cum se spune. Dar intenţia nu trebuie condamnată, dimpotrivă, trebuie încurajată să lucreze în continuare, să citească în biblioteci presa vremii, să meargă în arhive. Totuşi, Geo Şerban scria în 1957, Dorina Grăsoiu in 1986, au mai trecut ceva ani, hai să le dăm voie, dragă Mihai Iovanel, acestor doctoranzi să descopere – prin propriile lor cercetări, poate că mai şovaielnice la început, sau marcate de o anumită dorinţă de a fi inediţi – un autor şi o opera.” După cum am spus, erau şi contribuţii mai recente, de după 1995, ultima fiind din 2007, aşa că nici acest argument nu e valabil. După ce dă vina, inelegant, pe Paul Cernat şi pe Profesorul Paul Cornea, de parcă ei ar fi scris titlurile de prima pagină ale revistei şi ei ar conduce Observatorul…, Şimonca încheie glorios şi cu conştiinţa împăcată: „Singura problemă: nu sînt ei primii care au făcut-o. Dar modul cum l-au revizitat pe Sebastian cred că merită interesul cititorilor. Ne cerem scuze dacă acest «inedit», această «descoperire» i-a deranjat pe cercetătorii mai ştiutori în opera lui Sebastian.” Nu, nici acest lucru nu e adevărat: în articolul doctorandei şi în comentariul lui Paul Cernat nu există nici măcar o informaţie în plus faţă de ce s-a scris deja, dimpotrivă, lipsesc lucruri care ar ajuta la înţelegerea acestui episod. Să mai remarcăm bunele moravuri gazetăreşti: dl Şimonca nu „cere scuze” cititorilor pe care i-a dezinformat, ci îi ironizează (de fapt îi acuză) pe cunoscătorii operei lui Sebastian. Fireşte: dacă n-ar fi existat aceştia, Observatorul cultural ar fi scăpat basma curată.


Galimberti şi Guttenberg

Tot din OBSERVATORUL CULTURAL din 17-23 martie aflăm de plagiatul pe care Umberto Galimberti, titularul catedrei de Filozofia Istoriei de la Universitatea din Veneţia, l-a comis după Şase maladii ale spiritului contemporan, cartea lui Constantin Noica. Descoperirea plagiatului e meritul lui Costică Brădăţan, filozof român cu doctorat în Marea Britanie şi stabilit de cîţiva ani în SUA, unde predă la Texas Tech University. Punerea în oglindă a frazelor lui Noica cu cele ale plagiatorului înlătură orice suspiciune: profesorul italian e un sinistru copiator care nici măcar nu şi-a dat osteneala de a acoperi, prin cosmetizări de stil sau prin parafrazări diluate, actul reprobabil al imitaţiei. Seninătăţii cu care s-a dedat la preluarea ad litteram a frazelor din original i se poate găsi uşor o explicaţie: profesorul a mizat pe slaba notorietate a lui Noica în Italia şi pe ignoranţa colegilor de breaslă în materie de filozofie românească. Cărui intelectual i-ar fi trecut prin cap să compare versiunea italiană a celor Şase maladii, în eventualitatea în care ar fi citit-o, cu opul Orme del sacro (Ed. Feltrinelli, 2000) a „distinsului“ profesor universitar? Nimănui. A trebuit să vină un român înzestrat cu memorie culturală ca să dezvăluie incalificabilul gest. De curînd, ministrul german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, şi-a dat demisia după ce presa nemţească a dovedit plagiatul la care recursese în cuprinsul tezei sale de doctorat. Deşi admirat de cetăţeni şi îndrăgit chiar şi de Angela Merkel, omul politic s-a supus canonului disciplinar: s-a retras din funcţie în semn de penitenţă asumată. Dar nemţii sunt nemţi. Cronicarul aşteaptă cu nerăbdare consecinţele cazului din Italia, deşi poate prevedea de pe acum o muşamalizare tenace a întregii chestiuni. Italia seamănă ca două picături de apă cu România: şi la morală şi la ţinuta intelectuală a personalităţilor publice. Prin urmare, Umberto Galimberti nu va păţi nimic. Va rămîne titularul catedrei şi-şi va vedea în continuare de scrierea unor Opere complete în care va avea grijă să se inspire din acei filozofi est-europeni pe care occidentalii nu-i citesc. Dacă totuşi va păţi ceva, atunci Cronicarul va recunoaşte primul că previziunea lui a fost greşită.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara