Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Ochiul magic de Cronicar


Murdării

Constatăm cu tristeţe, deşi fără surpriză, că unii dintre colegii noştri, scriitori şi membri ai USR (printre ei, unii care au uitat să-şi plătească de ani buni cotizaţia), nu cunosc alt mod de a-i scoate basma curată pe colaboratorii dovediţi ai Securităţii decât acuzându-i de colaborare, la grămadă, cum se zice cu un termen rugbystic, pe toţi scriitorii. Îşi închipuie, probabil, că, murdărindu-i pe toţi, vor fi făcuţi uitaţi cei cu adevăraţi murdari. Se adresează tinerilor neştiutori cu aerul unor hârşiţi cu toate relele trecutului regim în speranţa că-i vor convinge că n-a existat nici un scriitor curat. Spre a lămuri lucrurile, facem cunoscut că, în urma hotărîrii Consiliului USR din legislatura 2005-2009, reînnoită de Consiliul din legislatura 2009-2013, s-a solicitat CNSAS verificarea dosarelor tuturor membrilor din conducerea USR. Au fost depuse, individual, conform legii, 67, respectiv 18 cereri, unii dintre membri fiind realeşi. S-au primit până în prezent 60 de răspunsuri, majoritatea pentru membrii aleşi în 2005. Dintre acestea, 5 au fost de colaborare cu Securitatea (angajament, nume de cod, denunţuri). Ceea ce înseamnă 8,3%. Alte 25 de solicitări n-au primit deocamdată nici un răspuns. În condiţiile în care breasla literară a dat un număr important de disidenţi (Paul Goma, Dorin Tudoran, Ana Blandiana, Ion Vianu, Dan Petrescu, Dan Deşliu ş.a.), socotim profund nedreaptă atitudinea celor care o acuză în bloc şi fără argumente. Tocmai pentru a preîntâmpina astfel de murdării, am dorit să facem publice dosarele unora dintre scriitorii care au colaborat cu Securitatea, mai ales când deciziile CNSAS, confirmate de Curtea de Apel, au fost contestate în presă. R.L. nu acuză pe nimeni. Lasă faptele să vorbească. E dreptul cititorilor noştri să-şi formeze o părere pe temeiul unor informaţii clare şi incontestabile, nu doar pe acela al unor zvonuri sau păreri personale.


E necesar ca scriitorul să se angajeze ?

În DILEMA VECHE din 31 martie- 6 aprilie, Radu Cosaşu citează o declaraţie a lui Camus din 1934, când scriitorul francez avea 21 de ani. Camus susţine că a intrat în Partidul Comunist Francez „pentru a trăi pe viu obiecţiile mele la comunism… Numai după ce te angajezi adânc, poţi spune, cu egală energie, da sau nu.” Radu Cosaşu nu comentează în nici un fel declaraţia autorului Mitului lui Sisif. Tocmai fiindcă n-o face, lasă impresia că o împărtăşeşte. Ar fi important de ştiut dacă Radu Cosaşu crede că orice fel de angajare poate fi justificată de teza camusiană. De pildă, angajarea lui Mircea Eliade în Garda de Fier? Ce ar fi fost de replicat lui Eliade dacă ar fi susţinut, precum Camus, că numai în interiorul Mişcării îşi putea exprima cu adevărat critica ei? Şi, la urma urmei, vorbind de scriitori, e oare necesar ca ei să se angajeze ca să poată avea perspectiva critică necesară?


Criticul schizoid

Într-un limbaj dificil, Alexandru Matei explică în DILEMATECA din aprilie de ce criticul literar nu mai poate fi ce a fost. Pe scurt şi fără a intra în întortocheata stilistic demonstraţie a eseistului, e vorba de faptul că literatura de după 1989 (mai exact, de prin anii 2000 încoace) s-a rupt în două: pe de o parte, literatură „înaltă”, aşazicând de elită, pe de alta, literatura de „masă”, populară. Criticul literar n-ar putea din inerţie să decidă de care dintre cele două feluri de literatură ar trebui să se ocupe. Tradiţia meseriei îl împinge în braţele delicate ale celei dintâi şi îl determină să reziste ispitelor sulfuroase ale celei de a doua. Aşa că suferă, fără să ştie, de schizoidie, fiind, în acelaşi timp, promoter şi scholar, cum spune în jargonul său anglosaxon autorul articolului. Până la urmă nu ne este limpede a cui e vina, a literaturii sau a criticului. În încheiere, Matei cere celor două culturi să stabilească un dialog. Dar ce sarcini noi primeşte criticul, nu spune clar. Nici ce-i rămâne de făcut ca să se vindece de schizoidie. În definitiv, n-ar fi mai sigur să nu amestecăm borcanele şi să-l lăsăm pe critic să danseze pe un singur picior, acela cu care trage cel mai bine la poarta literaturii? Chestia cu cele două culturi o ştim de la Lenin şi Troţki. E curios că numai la noi ea pare să fie actuală. Cu excepţia SUA în anii ’70-’80, când cu bătălia canonică, în nici o ţară n-a devenit o preocupare reală a criticii, care continuă să se compună din cronici de gazetă şi din studii academice, să promoveze cărţi sau să le analizeze, să judece operele sub raportul valorii sau să le aşeze în contextul rolului lor în societate. De ce ar trebui să se simtă vinovat de schizoidie tocmai criticul român? (Revista publică şi o dezbatere pe această temă falsă şi anume dacă e normal ca un critic să lanseze cărţi. Până la urmă e adusă în discuţie „arondarea” unor critici pe lângă edituri. Asta, da, e o problemă reală, şi face dintr-un comentator independent, cum e firesc să fie criticul, indiferent dacă scrie despre cărţi sau le prezintă în public, un responsabil cu PR-ul.)


Întoarcerea mecenatului?

Numele lui George Brăiloiu a devenit familiar în doar câteva zile nu numai oamenilor de cultură din România, ci aproape oricărui cititor de presă, pentru meritul de-a fi achiziţionat, pentru suma de 406.000 de euro şi licitând contra altor 30 de competitori, printre care TVR şi BCU, manuscrisele găsite ale lui Emil Cioran. Omul de afaceri va fi distins cu cea mai mare distincţie a Academiei, Meritul Academic, pentru gestul de-a dona aceste manuscrise statului român – un gest demn de un adevărat mecena, cum pe drept cuvânt a fost numit Brăiloiu. Sunt multe concluzii de tras din această fericită întâmplare culturală, de la faptul că Brăiloiu a participat la licitaţie crezând că instituţiile statului român n-o vor face – ceea ce, până la un punct, e adevărat, fiindcă Ministerul Culturii şi Academia Română n-au participat –, până la remarca dătătoare de speranţă că printre oamenii de afaceri sunt şi unii nu numai sincer interesaţi de soarta culturii româneşti, ci şi gata să se implice în parcursul ei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara