Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de ---

Un ritual al uciderii în efigie M-a oripilat încă din copilărie ideea că unii oameni i-au obligat pe evrei (alţi oameni) să poarte în piept o stea galbenă, ca semn distinctiv. Fapte îngrozitoare, tortura, violul, chiar execuţia, sunt depăşite ca atrocitate de această stigmatizare a unor semeni. Este cu totul şi cu totul inacceptabil ca fiinţele omeneşti să fie înfierate (arse cu fierul roşu) asemenea unor vite. Este exact ceea ce fac câţiva ziarişti de la COTIDIANUL instigându-i pe cititori şi pe cei care accesează site-ul ziarului să aplice ştampila "Generaţia expirată" pe numele şi fotografia unor personalităţi din cultură, ştiinţă, politică, religie, sport, justiţie, divertisment. Este adevărat că unele dintre aceste personalităţi au servit cu un devotament regretabil regimul comunist şi că după 1989 l-au susţinut pe un fost activist al PCR, Ion Iliescu, la conducerea ţării. Este adevărat că altele dintre ele sunt false personalităţi, care ocupă prin impostură un loc în viaţa publică. Dar nu sunt toate aşa. Pe listă figurează şi oameni de valoare (ca Augustin Buzura, Eugen Simion sau Emil Constantinescu) care, din punctul meu de vedere, ar merita omagiaţi, nu stigmatizaţi. Problema este însă alta. Indiferent de valoarea lor, toţi aceşti oameni, tocmai pentru că sunt oameni, nu pot fi trataţi astfel. Este inadmisibil să fie trataţi astfel. Sintagma "generaţia expirată" (şi nu generaţia însăşi) este monstruoasă (şi va rămâne ca însemn al unui moment ruşinos din istoria presei noastre) întrucât se referă înainte de toate la vârsta celor incriminaţi. Cuvântul "generaţie" este o trimitere clară la vârstă, iar verbul "a expira" evocă, încă o dată, vârsta (înaintată). În zadar se dă de înţeles că este vorba de o metaforă pentru a-i desemna pe cei depăşiţi de exigenţele lumii de azi, în zadar sunt convocaţi să participe la linşaj, în afară de tineri, şi câţiva vârstnici. Până la urmă, este pusă la zid o categorie, înainte de toate, de vârstă, acel bătrânet de care vorbea cândva, cu un dispreţ mitocănesc Cornel Nistorescu (referindu-se la bătrânetul literar). Este vorba, de fapt, de un rasism al vârstei, care mocneşte de multă vreme în viaţa publică din România şi care, tolerat din laşitate sau chiar încurajat, din slugărnicie, a devenit acum - sau, în orice caz, este gata să devină - un incendiu devastator, de genul celui care a distrus Biblioteca din Alexandria. Vârstnicii care girează, în paginile ziarului Cotidianul, acest monstruos ritual al uciderii în efigie, sperând să se salveze pe ei înşişi, prin linguşirea tinerilor agresivi, fac o figură jalnică. Seamănă cu nişte bătrâne scofâlcite şi fără dinţi care s-au rujat grotesc şi mişcă din şolduri. Este cu totul fals argumentul (lui Gabriel Liiceanu!) că mormanele de "cadavre" din cultură îi împiedică pe nou-veniţi să se afirme. Poate îi împiedică să ocupe funcţii administrative - dar acesta este oare visul nou-veniţilor în cultură, să ocupe funcţii administrative? Asta visa Mihai Eminescu? Asta visa Nichita Stănescu? Creaţia valoroasă nu poate fi înăbuşită de nimic (şi, în plus, constituie prin ea însăşi un mijloc - cel mai bun - de combatere a imposturii). Foarte grav este şi faptul că ştampila infamantă este aplicată asupra personalităţilor (sau falselor personalităţi) de către oameni din mulţime, neidentificabili. Trebuie să fii cu totul lipsit de sensibilitate ca să nu te cutremuri văzând cum un nimeni (care semnează cu un pseudonim şi care în viaţa de fiecare zi zgârie, probabil, Mercedes-uri) ridică mâna înarmată cu imaginara ştampilă asupra chipului intelectualizat al lui Eugen Simion. Ce competenţă şi ce drept poate avea un om fără identitate culturală (şi lipsit până şi de curajul de a-şi declina numele) să se pronunţe asupra valorii unuia dintre cei mai importanţi critici şi istorici literari ai noştri? Practic, s-a înfiinţat un fel de "tribunal al poporului", însufleţit de plăcerea trivială de a desfiinţa prestigii. Nu se procedează aşa în nici o ţară civilizată. Cei care trebuie să se pronunţe asupra cazurilor de impostură sunt numai şi numai specialiştii din fiecare domeniu. Iar când este vorba de ilegalităţi, ele pot fi calificate ca ilegalităţi şi pedepsite numai şi numai de către Justiţie. Totodată, trebuie amintit, şi de o mie de ori dacă este nevoie (a făcut-o, spre onoarea lui, primul în această împrejurare, Andrei Pleşu), că oamenii pot fi judecaţi doar individual. Culpabilizarea unor categorii, inclusiv a uneia numite "generaţia expirată" aminteşte înfricoşător atât de ura de rasă, cât şi de ura de clasă. Alex. Ştef|nescu Gazeta de perete Cotidianul încearcă de o bună bucată de vreme să recupereze decalajul vizibil faţă de alte ziare, mult mai bine plasate ca tiraje şi audienţă. Acest efort de autodepăşire merită apreciat, câtă vreme redactorii şi colaboratorii Cotidianului joacă în mod cinstit, încercând să crească nivelul de calitate şi atractivitate al articolelor pe care le semnează. Când însă regulile deontologiei profesionale şi ale fair-play-ului jurnalistic sunt încălcate din dorinţa de senzaţionalism ieftin, efectul obţinut este unul de bumerang. În loc să câştige un public mai consistent, ziarul riscă să-şi piardă şi cititorii fideli. Să vedem "ancheta" realizată de Cotidianul pe tema Generaţia expirată. Nume de politicieni, oameni de ştiinţă, de cultură, figuri din showbiz, din domeniul justiţiei sau din cel religios sunt propuse pe un fel de listă postmodernă a ruşinii. Unele dintre acestea reprezintă "o parte" din propunerile cititorilor, cum suntem informaţi pe site-ul Cotidianului; altele sunt propunerile ziarului însuşi, printr-o mirabilă, caragialiană unanimitate a redactorilor lui. Astfel, ÎPS Teoctist e cel dintâi expirat la Religie, Eugen Simion la Ştiinţă (?), Ion Iliescu la Politică, Sergiu Nicolaescu la Cultură, Mircea Sandu la Sport, Florica Bejinaru la Justiţie şi Romică }ociu & Emil Palade la Showbiz. Voturile aparţinând cititorilor configurează ierarhia din listele publicate de Cotidianul. Lipsite de relevanţă axiologică şi de rigoare sociologică, aceste liste sunt de fapt transparente pentru idiosincraziile unora dintre articlierii ziarului. Altfel cum s-ar explica, bunăoară, prezenţa lui Ion Gheorghe, poet de calibru şi om cu desăvârşire absent, azi, din presa românească? Bunul simţ ne spune, apoi, că se vor găsi incomparabil mai mulţi susţinători ai ÎPS Teoctist decât cei 530 de votanţi de pe site, după cum există ceva mai mulţi spectatori benevoli ai filmelor lui Sergiu Nicolaescu decât cei 317 câştigaţi de proiectul Coti­dia­nului... Unele nume dintre cele citate îmi displac şi mie. Dar aceasta este o opinie strict personală, avansată şi asumată ca atare. Nimeni nu-mi dă dreptul să echivalez lista mea de opţiuni cu "starea de drept" a valorilor şi nonvalorilor dintr-un anumit domeniu. Ideea în sine de a croi şi manipula asemenea liste respiră un aer comunist şi aminteşte izbitor de epoca anilor '50, când nume ale culturii "vechi", "reacţionare" erau terfelite prin gazetele Partidului unic. Mi se va spune că acum situaţia este radical diferită, fiindcă e democraţie. Iar eu voi spune că numai climatul se schimbă. Procedeele - absolut descalificante pentru un intelectual - rămân aceleaşi. Cei care n-au apucat gazetele de perete din instituţiile României Socialiste au o consolare la îndemână: le pot citi, într-o versiune actualizată, pe site-ul ziarului Co­­tidianul. Ruşinea ar trebui să fie nu a celor care figurează pe aceste liste, ci a celor care le-au conceput şi instrumentalizat. Daniel Cristea-Enache

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara