Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Ochiul magic de Cronicar

„Ultimii orfani ai lui Bush şi Cheney“

În numărul 350 al revistei DILEMA VECHE, sub titlul-concluzie „Criza anunţă sfîrşitul ciclului liberal în Europa Centrală”, politologul francez Jacques Rupnik, specializat în Europa Centrală şi de Est, analizează atît măsurile anticriză, cît şi discursul susţinut liberalist (economic) ale statelor central-europene ieşite de sub comunism cu încredinţarea că piaţa liberă e singura cale posibilă şi că orice aminteşte de etatism poartă numele de socialism. Criticile exprimate de politicieni din ţări precum Cehia, Polonia, Slovenia sau statele baltice – statele balcanice sau cele din fostul URSS nu fac parte din ecuaţie – la adresa protecţionismului manifestat în Vest după 15 septembrie 2008 exprimă, în opinia politologului, refuzul acestor state de a recunoaşte prăbuşirea ideologiei în care au crezut cu tărie în ultimii douăzeci de ani, reflex al unei încăpăţînări ideologice moştenite din vechiul regim. Dar refrenul liberalismului atoateînvingător proferat în aceste state – „ultimii orfani ai lui Bush şi Cheney” – sună în urechile vestice „ca un ecou îndepărtat al sfîrşitului de secol, ca venind de pe o altă planetă, ca o muzică venită de pe Marte”. În ciuda voinţei oarbe a central- şi est-europenilor de a crede în continuare în el, mitul Americii, care a motivat politicile deseori avîntate ale unei jumătăţi de Europă, se spulberă. Urmează, după toate aparenţele, o nouă paradigmă. Care să fie aceea?


Ramuri de toamnă

În RAMURI nr. 11 ne-au atras atenţia versurile semnate, între alţii, de Marta Petreu („Ţine minte – îmi spun: unde există o durere/ hopa şi zeii. Unul măcar.”), Gheorghe Grigurcu („...un venetic/ precum subsemnatul înecându-se-n/ ceaşca de mied/ ca o gâză), Liviu Ioan Stoiciu („...În fiecare zi mă/ despart de mine însumi....”).Citindu- le, nu avem impresia că poezia noastră s-ar afla în criză.

Din paginile revistei semnalăm şi corespondenţa din Franţa, de la Marc Chambost şi Cornelia Ciolac, cu marginalii la Festivalul de Film de la Cannes: merită să fie reţinută observaţia autorilor privind plăcerea (sau, în general, sentimentele pozitive) cu care spectatorii vin să vadă filmele ce descriu exclusiv sentimente şi situaţii negative – violenţă, depresie ori chiar sfârşitul lumii.


Cehov vorbind germana

În timp ce ziarele de mare tiraj şi-au redus pînă la inexistenţă paginile dedicate culturii, VIAŢA MEDICALĂ rămîne o publicaţie pretenţioasă în care săptămînal două pagini sunt consacrate artelor şi spiritului. În numărul din 26 noiembrie reţin atenţia împrejurările morţii lui Cehov, aşa cum sînt înfăţişate de dr. Valeriu Rusu în foiletonul (ajuns la episodul 8) închinat dramaturgului rus. Bolnav de tuberculoză, Cehov a suferit în martie 1987 o hemoptizie masivă, fiind internat de urgenţă şi sfătuit să schimbe repede clima rece a Rusiei cu meleaguri mai meridionale. Dramaturgul şi-a vîndut moşia din Melihovo şi s-a stabilit definitiv în Ialta, unde şi-a scris de altfel ultimele două piese: Trei surori (1901) şi Livada de vişini (1904). În 1903 Cehov se întoarce în timpul iernii la Moscova, spre a asista la uriaşul succes al Unchiului Vania, dar îndrăzneala călătoriei îi provoacă o pleurită din care avea să i se tragă sfîrşitul. În iunie 1904 Cehov se află în staţiunea balneară Badenweiler din Pădurea Neagră, unde va suferi o criză cardiacă gravă, scriitorul rusul şoptindu-i calm medicului Schwöhrer, chemat să-l trateze: Ich sterbe (mor). Spre a-l încuraja, Schwöhrer a comandat o sticlă de şampanie, Cehov a golit un pahar şi, întorcîndu-se pe partea stîngă, a încetat să mai respire. Era 2 iulie 1904. Trupul va fi dus la Moscova şi înmormîntat în Cimitirul Novodevicie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara