Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Reacţii imediate:
Octavian Paler, post-mortem de Alex. Ştefănescu

Impresionanta carte a lui Daniel Cristea-Enache, Convorbiri cu Octavian Paler, a apărut la scurtă vreme după moartea lui Octavian Paler. Din cauza acestei împrejurări nefericite, lansarea de la Târgul de Carte Bookfest a avut loc în absenţa protagonistului, asaltat în alţi ani de sute de admiratori dornici de autografe. A existat totuşi un ecran (idee inspirată şi dovedind sensibilitate a celor de la Editura Corint) pe care se proiectau necontenit imagini cu scriitorul vorbind în cadrul unor emisiuni TV. Şi a fost prezentă şi marea lui prietenă, cunoscuta editoare Geta Dimisianu (al cărei nume figurează şi în caseta tehnică a recentului volum, ca lector, alături de cel al redactorului, Alina Scurtu). Pe cât de regretabilă este dispariţia lui Octavian Paler, pe atât de oportună şi norocoasă trebuie considerată realizarea unei cărţi de convorbiri cu el în perioada 2005-2007. Daniel Cristea-Enache a valorificat ultima ocazie de a-l determina pe scriitor să-şi regândească existenţa şi să-şi recapituleze ideile despre lume. Şi, departe de a fi făcut-o într-un mod convenţional, ca atâţia alţi iniţiatori de dialoguri cu personalităţi ale culturii române, a reuşit să provoace şi să susţină o discuţie originală, pasionantă (deşi mereu politicoasă) şi să obţină de la interlocutorul său mărturisiri cu valoare testamentară. Este, într-un fel, o performanţă, întrucât Octavian Paler avea obiceiul să apară în faţa publicului înfăşurat în mantia unei retorici elegante, care îi dădea o înfăţişare statuară şi îl făcea în mare măsură imun la indiscreţii. O asemenea performanţă a mai realizat doar Diana Turconi, care i-a adresat lui Geo Bogza, în ultimii ani de viaţă ai acestuia, întrebări incomode (referitoare inclusiv la devotamentul lui faţă de partidul comunist) şi, cu o insistenţă ieşită din comun, a reuşit să obţină şi răspunsuri surprinzător de sincere (în condiţiile în care Geo Bogza dispunea, şi el, de un discurs solemn ca mijloc de apărare împotriva curiozităţii celor din jur). Daniel Cristea-Enache a folosit altă "metodă" decât ofensiva continuă şi anume i-a inspirat încredere lui Octavian Paler. Tânărul (încă tânărul) şi strălucitul critic literar ştie să asculte şi uneori chiar să completeze - dovadă maximă de receptivitate - ceea ce îi spune partenerul de discuţie. Nu întâmplător, într-o carte precedentă de convorbiri, la fel de valoroasă, el a reuşit să o determine pe Ileana Mălăncioiu (foarte dificilă ca interlocutoare) să facă mărturisiri complete. Octavian Paler, aşa cum îl aduce în prim-plan Daniel Cristea-Enache, este un scriitor capabil să-şi depăşească, în sfârşit, vanitatea, inclusiv aceea ingenios disimulată, din cărţile senectuţii, să renunţe la orice preocupare pentru propria-i imagine, să spună până la capăt, în cuvinte clare, ceea ce gândeşte. Simplitatea şi eficacitatea modului său de exprimare sunt ale unui clasic. Evocarea unor episoade biografice îndepărtate în timp nu suferă de acea mitologizare ieftină care falsifică sau doar face neconvingătoare memorialistica altor autori: "Când am venit în Bucureşti să-mi fac studiile universitare, abia se sfârşise războiul. Am coborât în Piaţa Unirii (atunci se chema Piaţa Naţiunii) de pe un camion încărcat cu cartofi. Şi m-am îndreptat spre cartierul Ferentari, ducând pe umeri un cufăr de lemn, cu care tatăl meu fusese pe front în Primul Război Mondial. Aveam în buzunar o adresă, a mătuşii cumnatului meu. Am ajuns la ea pe la două noaptea şi, rugând-o să mă ierte că o trezisem din somn, am rugat-o să mă găzduiască, dacă putea, câteva zile. Coana Veta (pe care n-o cunoscusem până atunci) m-a primit. Mi-a oferit un pat în singura cămăruţă pe care o avea, unde stătea cu chirie şi un cântăreţ de biserică." Pline de dramatism, uneori răscolitoare, sunt însemnările făcute pe patul de spital. Amintirile din copilărie ale lui Octavian Paler (refugiu moral pentru el în momentele de suferinţă) au sunetul literaturii bune: "Ce comic mi se pare în acest moment interesul meu pentru antici! La ce-mi foloseşte să ştiu cum i s-a tăiat capul lui Cicero sau ce încurcături a avut Sofocle cu băieţii lui? Prefer să-mi aduc aminte cum arătau pădurile prin care le-am păzit pe Cioanta şi pe Mali. Simţeam, instinctiv, în mod tulbure, că natura nici nu ne observă. Într-un singur loc, de pe Piscul Cornii, îmi era teamă să intru. Copacii, negri şi bătrâni, plini de zdrenţe, erau acolo atât de deşi, încât şi la amiază mai erau resturi de noapte. Din când în când câte o pasăre necunoscută scotea sunete care-mi păreau batjocoritoare. Din cer se vedeau doar mici pete albicioase, iar sub picioare frunzele uscate foşneau neliniştitor. Într-o poieniţă, am dat, într-o zi, peste un vultur care se ospăta dintr-un stârv. A ridicat capul, examinându-mă, şi nu ştiam ce să fac. M-a scos din încurcătură, însă, faptul că şi-a luat zborul." Cartea prezintă interes şi prin valoarea ei documentară. Povestind, de exemplu, cum a decurs întâlnirea sa (la scurtă vreme după ce a denunţat în presă Ťfurtul politicť săvârşit de FSN prin instalarea la conducerea ţării) cu Ion Iliescu, Octavian Paler defineşte de fapt, cu mijloace literare, stilul comunist practicat de Ion Iliescu în relaţia cu cei de altă părere decât el: "Silviu Brucan s-a oferit să mă conducă el şla Ion Iliescu, n.n.ţ. şi m-a însoţit pe coridorul luminat puternic, păzit de mai multe posturi de control. Cum ne-a văzut, şeful de cabinet al lui Ion Iliescu s-a dus înăuntru şi, după o clipă, ne-a poftit să intrăm. Iliescu era în cămaşă. Se plimba prin cabinet supărat. Dându-mi mâna, mi-a zis ceva de genul Ťne-aţi făcut-oť, care m-a determinat s-o pornesc spre uşă, explicându-i, înainte de a ieşi, Ťdomnului preşedinteť, care nu era, atunci, decât preşedintele Consiliului FSN, că nu eram dispus să port o discuţie pe acest ton. ŤBine, vă cer scuze", a zis Iliescu, pe un ton conciliator." Tonul conciliator nu înseamnă însă că Ion Iliescu va şi renunţa la puterea obţinută abuziv. Octavian Paler are astfel prilejul să constate cât de puţin îl cunoaşte pe noul conducător al ţării, pe care mizaseră (din lipsă de imaginaţie şi curaj) mulţi alţi intelectuali. Datorită lui Daniel Cristea-Enache, Octavian Paler ne vorbeşte şi post-mortem: lucid, demn, cu o pronunţată conştiinţă de sine şi o înţelegere fără iluzii a lumii. În faţa morţii se simte înfricoşat, nu şi umil. Frazele sale de o simplitate solemnă reverberează mult timp - ca dangătul unui clopot - în mintea noastră.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara