Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
"Omul care aduce cartea" de Ioana Pârvulescu


Acum cîţiva ani urmăream zilnic, "pe francezi", emisiunea lui Olivier Mongin Un livre par jour (O carte pe zi). Durează cam un minut, iar moderatorul ei îşi plimbă cititorii, la propriu, prin oraşe şi continente diferite " de unde se vede că e bine finanţat " sau le dă întîlnire cu un autor în cîte o cafenea selectă sau răsfoieşte în faţa lor cîte un tom elegant şi le citeşte pasajele cele mai atrăgătoare. Nici o zi fără o carte, pare să fie deviza acestui vechi cititor. A prezentat deja peste 2000 de cărţi şi nu dă semne că ar vrea să se oprească. Cu eleganţă firească, cu un discurs bine temperat şi bine articulat, Olivier Mongin îşi ţine spectatorii la curent cu ultimele apariţii. Dar cine ar fi în stare la noi, în ţara minunilor care ţin trei zile, mă întrebam, de atîta răbdare şi rezistenţă la uzură, cine iubeşte îndeajuns cartea ca să nu i se facă rău mîncînd o carte pe zi, cine ar putea să nu alunece în rutina care ar transforma o asemenea mică prezentare într-o mare plictiseală ?

Spre surprinderea mea, tocmai atunci a apărut la PRO TV emisiunea Omul care aduce cartea şi un şaman al fenomenelor culturale care a întrerupt seceta de cărţi instalată de atîta vreme pe la toate posturile de televiziune: Dan C. Mihăilescu, the bookmaker. Emisiunea, transmisă de luni pînă vineri, nu s-a oprit nici după o săptămînă, nici după o lună, nici după un an. Azi, ca şi ieri şi ca în fiecare dimineaţă, la ora nouă, un domn cu carte şi ochelari apare în faţa noastră şi, cu un glas uşor răguşit (de atîta lectură) ne spune prietenos, fără linguşeală: Bine v-am regăsit! Stă în picioare, în faţa unei mese pe care se află o grămăjoară de volume.

Nu ştiu cum face, dar priveşte cărţile cu o poftă nebună, de parcă abia aşteaptă să le ridice, să le privească nuanţele şi strălucirea, să le rotească uşor în faţa ochelarilor, să le absoarbă aroma inconfundabilă, să le guste cu delicii, iar apoi să le dea încet pe gît, satisfăcut ca un mare paharnic la curtea domnitorului-telespectator. Iar această poftă se transmite, prin misterioase căi electronice, celui care îl priveşte şi-l ascultă pe Dan C. Mihăilescu, indiferent cît de interesat de cărţi a fost la viaţa lui. Cartea din vîrful grămăjoarei este aleasa zilei, norocoasa, protagonista, dar deocamdată vorbitorul nu ne spune cum o cheamă. Creează un suspans cu o mică poveste introductivă, cu o mică anecdotă. Apoi ca un profesionist ce este, cititorul unei cărţi pentru ziua abia începută dă cîteva date de specialist: autorul (de unde să-l apuci, ce a mai scris), editura, traducătorul. Este momentul cînd imaginea se transformă, iar prezentatorul este proiectat în viteză în stînga ecranului, într-o ramă de dimensiunile unei coperţi, ca şi cum s-ar fi transformat el însuşi în cartea despre care vorbeşte. Nu se întrerupe din prezentare, scoate stafidele din cozonac, îţi dă exact acele bucăţele care i-au plăcut lui, cititorului cu ziua, cu luna şi cu anul, cel mai mult. Cu o mînă deschide cartea şi se vede că mîna lui e ştiutoare, că a deschis sute de cărţi. Citeşte cu buricele degetelor (vorba lui Eco), de aceea cartea se lasă imediat îmblînzită, simte cu cine are de-a face. Cu cealaltă mînă, în care uneori se află un pix, marchează în aer cîte un semn de punctuaţie, un punct sau o virgulă, o exclamare sau o întrebare.

Dan C. Mihăilescu nu trişează şi probabil că asta este arma lui secretă, puterea lui ascunsă. Dacă n-a auzit de vreun autor sau vreo editură o spune fără fasoane. Dacă ai citit volumul despre care îţi vorbeşte Dan C. Mihăilescu trebuie să constaţi că prezentarea nu e de circumstanţă, iar pasajele alese nu sînt întîmplătoare, ci exact cele mai vizibile, cele mai incitante din carte. Te miri că, chiar în cazul volumelor mai groase şi mai grele, omul care aduce cartea a şi citit cartea pe care o aduce. Pare că îi împărtăşeşte unui prieten foarte bun cea mai recentă experienţă de lectură or, faţă de un prieten nu te prefaci. Prezintă cărţi de la toate editurile şi nu pare să privilegieze un gen. Tot ce poate interesa pe alţii îl interesează. Tot ce-l interesează devine interesant pentru spectator.

Emisiunea lui (a debutat la Profesiunea mea, cultura a lui Nicolae Manolescu) durează 5 minute. Are deja o vechime de 5 ani. Numărătoarea cărţilor a trecut de cifra 500. E, acum, la o oră nefericită, 9 dimineaţa. Boemii, cititorii, noctambulii abia se trezesc, nu apucă să deschidă televizorul, activii, energicii, bugetarii sînt în drum spre serviciu, elevii conştiincioşi sînt la ore, chiulangiii în locuri de ei ştiute, aşa că e o minune că audienţa emisiunii rămîne totuşi, dacă e să ne luăm după ecouri, mare. Duminica, un bonus, la amiază, după Parte de carte. Fără îndoială că la 9 seara talentatul bookmaker ar fi incomparabil mai bine plasat.

De-a lungul timpului omul care aduce cartea nu s-a transformat într-un robot mediatic, nu şi-a lipit pe chip zîmbete false, nu a recurs la artificii ieftine. Nu seamănă (din fericire!) cu o vedetă, dar face o vedetă din cartea pe care o prezintă. Este un profesionist al cărţii sobru, dar rivalizează cu un profesionist al televiziunii. Şi-a păstrat bucuria cititului, iar asta nu se poate mima. Are umor de bună calitate şi nici asta nu se poate mima. După cele cîteva minute savuroase de dialog cînd omul care îţi aduce cartea îşi ia rămas bun, îţi pare întotdeauna rău. Îţi rămîne, însă, cadoul cu va urma.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara