Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
Onoarea unor oameni cuminţi de Simona Vasilache

Probată pe cîmp de glorie sau în complicate situaţii sociale, între virtute şi manieră, onoarea are toată îndreptăţirea să facă istorie. Nu i s-a făcut, în afară de cea, poloneză, a lui Adam Michnik, una notabilă. Dovadă de cum precumpănesc, în balanţa culturii, interesele de studiu forjînd în iraţional, în frică, în nebunie (posesoare de bune istorii...), şi nu în partea respectabilă, mergînd de la demnitate în absolut la a şti să te porţi în concret, a veşnic scindatei noastrei persoane. Totuşi, există o onoare în mic, de societate şi salon, ai cărei apărători nu vor înceta, însă, a spune că nu te desparţi de ea ca de joben şi de galoşi, mai curtată de "cronici".
Politeţea, fiindcă despre ea vorbesc, s-a învăţat şi se învaţă - chiar dacă avem un Ghid al nesimţitului - din destule îndreptare. Sînt, în afara marilor capodopere, poate singurele cărţi care se învechesc frumos. Poţi vedea, ţinînd în faţa lor o oglindă îngăduitoare, cum se schimbă eticheta, ce-au de zis bunicii despre apucăturile nepoţilor, care-o să facă, la vremea lor, norma pe stil nou. O asemenea carte, în format de manual de-altădată, cu coperţi cartonate şi cotor de pînză gri, scria, în 1943, doctorul Constantin Colonaş. Cartea bunei cuviinţi, cu subtitlul Cum poţi să-ţi atragi dispreţul oamenilor şi cum să-ţi câştigi preţuirea lor, adică despre riscurile necuviinţei şi despre răsplăţile bunei creşteri, a apărut la Cartea Românească, spre folosul celor care ţin post de suculente grosolănii, fiind, fără să-şi încerce nobleţea în nici un duel, nişte oameni întrutotul onorabili. Pe ei îi alege, cu nădejdea că sînt destui, din lumea, altminteri, pestriţă, motto-ul cărţii: Omagiu celor cuviincioşi...
Cuvîntul înainte, al unui autor căruia simţul moral nu i-a împuţinat - dimpotrivă! - darul scrisului, te îmbie la citanie, trecîndu-ţi pe dinainte savuroase scenete cu părinţi şi bunici ai nesimţiţilor noştri, din care poţi să vezi că respectiva mutaţie genetică e veche, în anii de-acum ea doar s-a adaptat timpurilor şi a devenit, întrucîtva, dominantă: "Un filozof, care pe lângă filozof mai era - se vede treaba - şi un hâtru bun de glume, a spus cândva: ŤDacă pe lume n'ar fi politeţă, oamenii n-ar veni în contact între dânşii, decât pentru a se lua de părť". O precizare necesară face din mulţimea aceasta, a nemanieraţilor, un grup mult mai policrom decît s-ar crede, intersectat cu mediile cu care te-aştepţi mai puţin: "Iată de ce - aşadar - , atât celor săraci cu duhul, cât şi celor deştepţi deopotrivă, ne adresăm noi prin lucrarea de faţă... - ŤDar, cum?! Chiar şi celor deştepţi?! - se vor fi întrebând cu uimire mulţi dintre Dumneavoastră ... - ŤDar aceştia sunt ... Ťoameni bine, cari n'au nevoie de lecţii de bună cuviinţăť. Hm! Oameni bine!... Cât de elastică această pretenţioasă denumire: ŤOameni bineť găsim pe toate drumurile. Nu toţi au însă împliniţi cei 7 ani de-acasă. Căci, - iertat să ne fie, dar trebuie să ne înţelegem -, politeţea, buna cuviinţă, nu are nimic comun cu inteligenţa, cu cultura. Cu avuţia, nici atât. Un arhimilionar cu o vastă cultură - Ťom bineť deci -, poate fi tot atât de necioplit ca un birjar, tot aşa după cum un om simplu şi nevoiaş, poate fi mai cuviincios decât un profesor universitar." Singura corecţie - regretabilă - pe care avem, dinspre partea prezentului, a o aduce, este îndoiala că astăzi, cultura, fie şi fără "manere", mai intră în definiţia cu ghilimele, deci cea de faţadă, unanim acceptată, a unui om bine...
Cartea doctorului Colonaş nu e o demonstraţie in abstracto, ci o călătorie la braţetă cu un personaj aproape simpatic, care gafează aproape cuceritor, trecînd prin saloane, aşezîndu-se şi ridicîndu-se de la masă, plecînd în voiaj cu nonşalanţa omului căruia lumea, cu regulile ei pisăloage, nu-i pune probleme. În urma lui, părintele-autor, care adună cu răbdare oale sparte, arată, în italice, unde şi cînd s-a greşit. Dacă ar fi ecranizată, cartea lui ar semăna cu atît de utilele casete cu întîlniri (de obicei, şi din păcate, numai de afaceri...) pline de gafe, unde, prin tăieturi sistematice, se inseră purtările corecte, aşa încît cursantul învaţă rîzînd şi... făcînd.
Primul capitol e o poză de interior, În intimitatea căminului. Unde se arată firea omului, dezlegat de toate canoanele care te mai fac, din cînd în cînd, să exclami: l'enfer, c'est les autres... Numai că, dacă între patru pereţi şi ochii consoartei şi ai feciorului, "naturelul" îşi ia revanşa, divorţul de politeţe, crezut temporar şi liber consimţit are, spune doctorul Colonaş, toate şansele să devină permanent. Adică, cel care-l practică decade, pentru totdeauna, din tagma, mai subţire acum decît atunci, a oamenilor bine crescuţi. Exemplele alese - şi practica medicală serveşte de minune "recoltării" lor - sînt savuroase: cetăţeanul între două vîrste, ieşind la consultaţie direct din baie, cu două picioare păroase şi varicoase pe care accesoriul conului Leonida, cămăşuţa de noapte, nu izbuteşte să le ascundă...; doamna care apare în prag, în negligé, ca să cumpere fructe. Mai aproape de viaţa noastră la bloc sînt pildele conlocuirii zgomotoase, ghete trîntite, la ceas de seară, pe pardoseala din faţa patului, hărşîieli de mese şi scaune, dansuri, trîntit de uşi, varii pasiuni muzicale împărţite generos şi cu elan în cele patru direcţii în care construcţia clădirii o permite.
Ieşit pe stradă, omul de toată mîna trebuie să înveţe pe cine, şi-n ce situaţii, poate opri, cît să stea de vorbă, ce accesorii să poarte. În urmă cu şaizeci de ani nu era, de pildă, cuviincios ca domnii să poarte umbrelă: "Bărbatul elegant nu poartă umbrelă ci un trench impermeabil. Se presupune dealtfel că dacă îl apucă ploaia, el se adăposteşte undeva, ori ia un taxi." Vremuri...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara