Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Optimus civis la bătrânete de Luminiţa Marcu




O fatetă mai putin stiută a operei lui Cicero se dezvăluie în lucrarea sa Cato Maior sau Despre bătrânete, aflată acum la îndemâna cititorilor prin initiativa editurii Pol Plus.
În pragul "vârstei a treia" cum se spune azi, sau în plină senectute, cum considerau latinii, la 63 de ani, cu un an înaintea mortii, Cicero îsi depăseste bătrânetea scriind despre ea. Acesta este mesajul cel mai puternic al cărtii: functia terapeutică a scrisului; a scrie despre o criză (căci ce altceva era până la urmă bătrânetea pentru hiper-activul Cicero?) înseamnă a o depăsi.
În atmosferă platoniciană, mai multe personaje discută despre bătrânete: venerabilul Cato Maior ajuns la vârsta de 84 de ani si tinerii săi admiratori, Scipio si Laelius. Dezbaterea se desfăsoară pe puncte, cu argumente si comentarii. Redusi la tăcere tocmai din cauza admiratiei lor, cei doi tineri rămân însă strict decorativi în fata impunătorului Cato. Dialogul se transformă într-un monolog, în care nu opiniile si argumentele contează, ci modelul propus: un optimus civis plin de experientă, care, mai mult decât să convingă, intimidează.
Cicero tălmăceste si răstoarnă, prin gura lui Cato, patru inconveniente principale ale bătrânetii, dar chiar si aici oratorul este memorabil mai ales atunci când exemplifică si se propune ca model indirect. Astfel, dacă bătrânetea se spune că te tine departe de viata activă, în schimb ea poate determina prin întelepciune însesi actiunile celorlalti: "eu declar cu mult înainte război Cartaginei". Dacă slăbeste forta, totusi "adunarea senatului nu este lipsită de puterile mele, nici tribunii din for, nici prietenii, nici clientii, nici oaspetii". Tot astfel, dacă bătrânetea este lipsită de plăceri, "trebuie să aducem mari multumiri bătrânetii, ca uneia care face să nu ne placă ceea ce se cuvine să nu placă". În fine, apropierea mortii este si ea privită cu liniste pentru că: "ori trebuie să fie cu totul neluată în seamă, dacă aduce completa pieire a sufletului, ori, dimpotrivă, să fie dorită, dacă ea îl duce acolo unde va avea o existentă vesnică".
Alegerea personajului istoric - venerabilul Cato Maior -, preambulul plin de familiaritate în care Cicero dialoghează cu prietenul său Atticus, anecdota si autoironia presărate cu grijă, frazarea uneori amplă si impunătoare, - toate acestea trădează armătura sofisticată a oratorului. Chiar dacă optimus civis nu mai înseamnă astăzi strict bonus agicola, stremissimus miles si peritus dicerdi, câte ceva din toate astea rezistă, si mai ales avem nevoie de mesajul celui ce "nu s-a născut degeaba" si care "pleacă din viată ca de la o casă de oaspeti".

Cicero, Cato cel Bătrân sau Despre Bătrânete, traducere, note si postfată de Ilies Câmpeanu, Editura Pol Plus, 1998, 92 pag., 9900 lei.