Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Carnet:
Orele oraşului de Simona Vasilache


În toate artele, oraşele trăiesc prin momente. Parisul, în nopţile lui Apollinaire, Florenţa, în după-amiezile lui de Chirico, Trieste în anotimpurile din Dublin (culmea!) ale lui Joyce. Sărbătorile şi balurile au, şi ele, momentele lor, oraşele lor, într-un fel în Război şi pace, altfel în César Birotteau, la the Cratchits ori, bunăoară, în Doctor Jivago. Greu poţi să le compari şi, cu atît mai anevoie, să propui un tip, un oraş pe care l-ai vedea într-un anume rol, la o anume sărbătoare. Însă, pentru cine a citit Dickens, oraşul Crăciunului, în secolul XIX, pare să fie Londra. Nu ne putem, nicidecum, ca turişti, întoarce acolo, însă imaginea de miserable Christmas în care, totuşi, se aprind lumini şi se întîmplă minuni s-a fixat îndeajuns de bine pentru ca verificarea la faţa locului să nu ne mai fie de trebuinţă.
Credeam, fireşte, exact la fel, pînă la întîlnirea, recentă, cu tîrgurile de Crăciun ale Vienei. Spaţiile deschise, chiar resimţindu-se de strîmtoare şi întuneric, precum în înainte-pomenita Londră, sînt tot ce poate fi mai străin, în tradiţia literară, de Viena, cu scriitorii ei de cafenea. Viena spectacolelor de-o seară, cu pavoaze şi promenade, întoarsă (sau rămasă, pentru încîntarea musafirilor ei) în vremea trăsurilor cu cai - de citit, pentru cine vrea să vadă cum era fără brazi din cofraj, la poalele cărora să te calci în picioare, Din Bucureştii trăsurilor cu cai, de Paul Emil Miclescu - e o sărbătoare cu martori, dar fără mărturii. Un anticariat de emoţii, aproape - globalizarea... - neatinse de uniformizare şi de mania cumpărăturilor fără scop.
Tîrguri de Crăciun sînt unele la Ring (în faţa Primăriei, în piaţa Maria Terezia, cum pronunţă, ardeleneşte, în engleză, oamenii locului), altele la stradă (Mariahilferstrasse), altele, în fine, adăpostite în pîntecul luminat al zonei pietonale din jurul Catedralei Sfîntul Ştefan. Toate au acelaşi tipic, aceeaşi alcătuire care te face să crezi că singurul fel în care ai putea să pleci, din ele, cu un suvenir ar fi să le iei, la pachet, după tine, cu toate flecuşteţele colorate care au rost numai ca ansamblu. Orice scoţi - că e un glob mai măricel pictat de mînă, o figurină de sîrmă strălucitoare, o mutră de turtă dulce, o pălărie, un ursuleţ de pluş cu perucă ŕ la Mozart - din animalul de secol XIX care-şi întinde, răsfăţat, pe trotuare, cocoaşele cu sclipici, păstrează numai puţin din bucuria pe care ţi-o dă întregul. Sigur, tîlcul unui tîrg e comerţul, şi legii ăsteia nu poţi, ca turist, să-i rezişti, însă în nici o plăsuţă nu pleacă bucuria tîrgoveţilor adunaţi la un punsch, a cumpărătorilor de baloane care rezistă o seară, plimbînd prin aer scene din poveşti, mai vechi, mai noi - pare-mi-se că l-am zărit pe Bambi, a privitorilor printr-un caleidoscop mare cît orizontul, luminat (sic!) în verde şi aur.
În centrul vechi, pietonal, cu magazine, biserici şi cafenele, pe lîngă micul tîrg de Crăciun, cu aceleaşi dulciuri - delicioase... -, produse de manufactură şi decoraţii dintr-o vreme cînd seara de Ajun îşi avea însemnătatea ei, e şi o piaţă de antichităţi. O parte din ea dă tribut sărbătorii, cealaltă, chiar la intrare, sub un înger de rigips al Bunei-Vestiri, e o-nşiruire de dughene în care găseşti decoraţii şi butoni de cămaşă, tabachere argintate şi tacîmuri de alpaca. O poveste ciudată, despre un magazin rusesc - ba, parcă polonez, care s-a desfiinţat misterios, aducînd aceste obiecte desperecheate în posesia actualului lor proprietar, nevoit, acum, la rîndu-i, să se despartă de ele, lasă pe feţele lor şterse de folosinţă consolarea gloriei de-o oră. Una din orele oraşului.
Alte ore trec în jocuri de lumini - conştiincios, iluminatul public, prin mii şi mii de beculeţe, începe înainte să se întunece, aranjînd rendez-vous-uri între natură şi artificiu. O ceaţă luminoasă, peste lumea foşgăind grăbită şi, lucru rar, din ce în ce mai rar, fericită. Peste toate, miros de castane coapte, amintind mai curînd de toamnele recoltei (dezamăgire, turiştii le preferă rondelele de cartofi, nişte chipsuri mai cu ştaif), aromă de felurite nuci pralinate şi de scorţişoară.
După o conferinţă paneuropeană în fapt, nu numai în vorbe, cu participanţi din Finlanda pînă în sudul (ceva mai puţin) îndepărtat, plimbarea aproape de Parlament - toate clădirile mari, impunătoare, din Viena, fie ele lăcaşuri de stat sau teatre, săli de concert, sînt aproape, fără trepte, fără distanţe, încît ai putea, uşor, să le calci pragul din întîmplare - scoate la iveală tarabe cu langos şi kukuruz. O oră de familiaritate cu marele oraş, cu care, vorbitori ai unor dialecte amestecate, ne-am înţeles, în jargonul lui de sărbătoare. Dacă nu are, deşi ar merita, o literatură a Crăciunului, Viena i-a păstrat măcar o limbă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara