Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Pagini de altădată, România dintotdeauna de Pavel Şuşară


Episcopul Ilarion, slugerul Tudor şi Vodă Caragea

,,Cu cîteva zile înaintea morţii sale, după o bolire de două luni, în care se topea ca ceara, Ilarion (episcopul Argeşului, mentorul lui Tudor Vladimirescu şi conducătorul din umbră al revoltei acestuia - n.n.) ordonă să i se aducă sipetul în care păstra zapisele sale cu datorii, cele mai multe din partea celor scăpătaţi; după ce le rupse, ordonă să le arunce în foc. Acele creanţe se puteau urca la vreo 2000 galbeni. Astfel era Ilarion, amicul intim al lui Tudor, pe care îl cunoştea de cînd cu războiul turco-rus (1806-1812), cînd Tudor se făcu cunoscut românilor prin bravurile sale militare contra turcilor. Ilarion scria, în limba franceză, petiţiunile lui Tudor către Cabinetul rusesc şi mai ales către Stroganoff. în acele petiţiuni, Tudor se plîngea ruşilor contra lui Caragea că se codeşte a-i plăti cele 40 mii lei ce guvernul rusesc pusese la cale a i se da din vistierie pentru cheltuielile făcute de Tudor în războiul de la 1806; căci cu banii săi întreţinuse el cîteva mii de panduri, cu ajutorul cărora ruşii repurtaseră mai multe victorii contra turcilor.
Cînd venea la Bucureşti, Tudor trăgea de-a dreptul la Ilarion. Vodă Caragea îl poftea îndată la curte, prin bimbaşa Taca, în caleaşcă; şi vorbea cu dînsul multe ore despre ale ţării; iar cînd îl întreba Caragea: ,,ce zice lumea despre mine?" Tudor îl lăuda, de interes şi de politică, căci avea multe procese.
Către sfîrşitul domniei lui Caragea, Tudor luă curajul a zice gospodarului:
- Măria ta, am să-ţi fac cunoscut ceva, dacă îmi dai voie.
- Vorbeşte, arhon sluger, te ascult cu plăcere.
- Dar să nu fie cu supărare Măriei tale.
- Vorbeşte fără teamă, arhon sluger.
- Peste puţin timp se împlinesc cei şapte ani ai domniei; şi pînă a nu pleca, ar fi bine să scapi opinca de iude, cu care se fac mari catahrisis; căci tot cei săraci plătesc, iar cei mai cu stare se dau după spate. Te-ar binecuvînta norodul! Asemenea, bine ar fi să pui la cale, pînă eşti în scaun, să se facă şosele prin ţară, pentru înlesnirea călătorilor şi-a mărfurilor, după cum am văzut prin ţara nemţească, pe unde am călătorit şi eu, de multe ori.
- E! Arhon sluger! oftă Caragea. Nu-ţi cunoşti ţara, deşi eşti născut şi crescut aici. Dar cu cine să le faci astea? Cu boierii? Dar ştii cîte măsuri bune am luat la începutul domniei mele; şi pe toate le-au zădărnicit boierii. Dacă erau uniţi şi patrioţi, ei ar fi fost domni, iar n-ar fi venit grecii domni în aste ţări. Cînd stai cu ei la sfat, toate se fac; dar cum ies din sfat, nu mai găseşti doi boieri uniţi într-un gînd. Gîndul lor e numai chiverniseala şi hoţia... în ţara Românească, arhon sluger, două lucruri nu poţi găsi: dreptate şi feciorie... în ţara asta trebuie să te gîndeşti numai să faci stare şi să te duci s-o cheltuieşti în alte ţări.
Tudor rămase pe gînduri. Spuind lui Ilarion impresiunea ce i-a făcut cuvintele lui Caragea, Ilarion îi răspunse:
- Are cuvînt Caragea! Are mare cuvînt Caragea!... Dacă boierii ar fi ce erau boierii sub Mihai Viteazul, în scaunul ţării ar fi azi domni români, nu greci.
După o gîndire de cîteva minute, Tudor, plimbîndu-se prin cameră cu mîinile la spate, zise, în fine:
- Trebuie scurtaţi de-o palmă, toţi cîţi sunt boieri divaniţi; altfel nu scapă ţara de greci şi de ciocoi.
- Dacă te-or lăsa mistreţii (ruşii), observă Ilarion, rîzînd.
- Pînă să vie ei, i-am şi scurtat de sub barbă; şi cred că nu le-ar părea aşa rău nici muscalilor.
încă de cînd Ilarion era simplu arhimandrit se silea a cultiva spiritul lui Tudor prin nararea faptelor acelor bărbaţi din alte ţări care se sacrificaseră pentru emanciparea patriei lor de sub jugul tiraniei. Tudor simţea mare plăcere ascultînd asemenea istorii şi zicea adesea lui Ilarion:
- Ia mai spune, popo, istorii de-alea care-mi plac mie."


(din C.D. Aricescu)





Din istoricul calei ferate Ploieşti-Predeal

Concesiunea destul de oneroasă a lui Strussberg, care construise linia ferată în lungul ţărei, se termina la Vârciorova. Austriecii veniseră cu linia pînă la Orşova şi nu voiau să facă legătura cu linia noastră decît numai atunci cînd guvernul nostru va face legătura cu linia lor prin Predeal. Guvernul român tot amîna facerea legăturei între Ploieşti şi Predeal. împrejurările în care se găsea guvernul nostru nu se cunoşteau de public. Se pretexta lipsa de bani, dar se mai spunea că ar fi fost şi o cauză strategică.
Lipsa acestei legături era un mare neajuns economic pentru că pe distanţele de la Vârciorova-Orşova şi Ploieşti-Predeal se făcea traficul cu trăsurile şi carele, prin urmare ne putem lesne închipui ce greutăţi şi ce cheltuieli necesita transportul călătorilor şi al mărfurilor în asemenea condiţiuni. După multe şi lungi tratative şi intervenţii, guvernul nostru s-a hotărît să facă legătura între Ploieşti şi Predeal. în acelaşi timp, guvernul austriac a făcut legătura Orşova-Vârciorova.
Pentru linia Ploieşti-Predeal s-a făcut publicaţie şi, între alţii, s-a prezentat şi antreprenorul englez Crawley.
Trebuia să se aprobe de către Camerele Legiuitoare concesiunea dată lui Crawley. La putere era guvernul conservator, iar opoziţia liberală, înverşunată pe tema acestei concesii, aducea guvernului cele mai grave acuzaţii. Guvernul conservator a depus proiectul de concesiune la Cameră şi la Senat. Pentru că se aduceau de opoziţie învinuiri grave, cum că Deputaţii şi Senatorii şsuntţ mituiţi de către concesionar ca să voteze legea, guvernul a propus Camerelor să numească raportori pe un Deputat şi un Senator, reputaţi oameni, absolut cinstiţi, şi aşa Camera a numit pe poetul Vasile Alecsandri, iar Senatul a numit pe profesorul doctor Nicolae Turnescu.
Acestor doi raportori nu li se putea atribui că puteau fi mituiţi, şaşa căţ legea s-a votat în Cameră şi Senat. Cu toate că opoziţia a făcut cele mai puternice dificultăţi, totuşi majoritatea, ca oricare majoritate, a trecut peste toate criticile opoziţiei şi a votat legea, şi bine a făcut; pentru că cu facerea liniei Ploieşti-Predeal s-a pus capăt la cele mai neplăcute neajunsuri ce erau între Vârciorova-Orşova şi Ploieşti-Braşov.
Se spunea şi se auzea despre anume persoane, cam cît luase fiecare; dar nu se ştia nimic sigur; cu toate acestea, mai tîrziu, s-au dat pe faţă unele acte cari au arătat că, în adevăr, antreprenorul, crezînd că se află încă într-o ţară sălbatică, a dat bacşiş şi la Deputaţi, şi la Senatori pentru că au votat legea.
S-a scris atunci, că după moartea lui Crawley s-ar fi găsit, în compturile întreprinderei, nume de persoane, care şi cît primise; între alţii, se spunea că raportorilor li se dăduse cîte 30.000 lei. Socotelile lui Crawley s-au bănuit a fi false, ca să poată justifica la o bancă din Londra, cu care avea compt-curent, nişte cheltuieli rău făcute.
Pentru mine a rămas însă un punct de nedomirire: Alecsandri să primească mită! Ce calomnie sfruntată!
între deputaţi era unul dela Mehedinţi, Cuconu Nicu, pe care îl cunoşteam bine şşiţ era un boier care se bucura de bună opinie de om cinstit. El era paşnic, în Cameră nu vorbea niciodată, de felul lui era nevorbitor. Pentrucă era mare vîlvă relativ la această concesiune, l-am întrebat dacă erea adevărat ce se spunea, că Deputaţii luaseră mită. El mi-a povestit astfel lucrurile:
- ,,Eu nu ştiu ce s-a făcut cu alţii, dar ce ştiu este că mie mi s-a dat anonim 4000 lei, şi nu pot să-mi închipui pentru ce mi s-au dat acei bani, căci nici n-am cerut, nici n-am vorbit, nici pentru, nici contra, şiarţ, afară de aceasta, eu votam negreşit pentrucă aşa cere interesul general, eu ştiam greutăţile ce le aveam să mergem dela Vârciorova la Orşova; apoi, mă gîndesc, dacă mie mi-au dat 4000 lei, care n-am zis nici un cuvînt, cît trebuie să fi dat celor care combăteau legea sau vorbeau aşa mult pentru a fi votată concesia?"


(din C.D. Severeanu)