Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie:
Pagini de corespondenţă - Generalul State Leonte de Liana Tugearu

Cât de preţioase pot deveni peste zeci de ani vechile cărţi ştiam de mult, când pentru a scrie, în 1990, libretul baletului Puntea am folosit volumele lui S. Fl. Marian, din 1892, păstrate de la bunici, cu Naşterea la Români sau cu Nunta la Români, sau când Studiile Istorice Greco - Române, din 1939, ale lui D.Russo, tot din biblioteca bunicilor, mi-au folosit în 1996, când am scris catalogul de patrimoniu al unor manuscrise greceşti. Şi iată că a sosit momentul, peste şi mai mulţi zeci de ani, să preţuesc, şi altfel decât sentimental, scrisori şi fotografii din vechi albume de familie. Prilejul s-a ivit odată cu iniţiativa EUROPEANA 1914 - 1916, când, în fiecare ţară a continentului nostru, s-au strâns mărturii despre acea perioadă, deoarece se împlinesc 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Atunci, dintr-un plic păstrat de mama mea, Olimpia Mitchievici Leonte şi apoi de mine şi sora mea, Viorela Marinescu, am scos la iveală, şi mărturisesc că am citit pentru prima oară cu atenţie, scrisori - despre conţinutul cărora ştiam doar în mare de la mama – scrisori adresate colonelului şi apoi generalului State Leonte, în acei ani grei, ai Primului Război Mondial. Deşi murise cu un an înainte de naşterea mea, ştiam multe lucruri despre personalitatea lui, căci amintirea i-a fost mult timp păstrată în familie, aproape ca a unui personaj de legendă. O bună parte din ceea ce ştiam, se conturează şi din scrisorile şi documentele scrise pe care le public acum prima oară, după ce le-am dat la scanat la Academia Română, pentru proiectul european mai sus menţionat. Unul singur, datat ulterior, nu a intrat în lotul de la Academie, dar se leagă de aceeaşi grijă a unui ofiţer pentru oamenii de cultură şi de artă, care m-a îndemnat şi spre titlul dat acestui demers de publicare.
Câteva, minime date biografice, cunoscute de la mama, se impun în legătură cu persoana în discuţie, generalul State Leonte (1865 – 1935 ), căsătorit cu Angelina Leonte, născută Mitchievici, sora bunicului meu matern, Constantin Mitchievici. Viitorul general provenea dintr-o familie săracă cu foarte mulţi copii, şi ca să i se poată asigura un viitor a devenit copil de trupă. Asta spune mult despre România de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX şi despre posibilitatea ca un om, probabil cu o capacitate peste medie, să ajungă din copil de trupă general, şi Inspectorul Intendenţei Armatei Române, când ne-am retras în aşa-numitul „triunghi al morţii”, în cele trei judeţe din nordul Moldovei. De unde însă dragostea lui pentru oamenii de cultură şi pentru artişti în special, cum reiese din scrisorile de mulţumire ce îi sunt adresate lui sau soţiei, Angelina Leonte ( 1868 - 1940 ), în timpul războilui din 1914? Prin căsătorie a intrat într-o familie de intelectuali, dar socotesc că acest lucru nu ar fi fost de ajuns, dacă nu ar fi avut el însuşi deschiderea necesară către cultură. Soţia lui, draga Tanti A, cum îi spuneam eu pe la trei ani, urmase Şcoala Centrală din Iaşi, unde ajunsese apoi pedagogă. Din acea perioadă, am un album de amintiri, închinat „Domnişoarei Angelina D.Mitchievici”, de elevele ei din clasa a IV-a, plin de versuri în limba română şi în franceză ( cum arăta şcoala în acele vremuri !). Apoi a plecat la studii în Germania şi la întoarcere a intrat ca profesoară de limbă germană la Şcoala Sfinţii Voievozi din Bucureşti şi s-a căsătorit cu locotenentul State Leonte. Tot de la tanti Angelina păstrez şi Calendarul Cultural al Românului, 1915, cu felurite învăţături şi sfaturi zilnic rânduite, alcătuit de ea, în speranţa că prin el „cât de puţin vom izbuti, prin metoda noastră, a deştepta gustul de carte şi de învăţătură în popor”.
Stiam de la mama că, aflaţi în refugiu la Iaşi, colonelul State Leonte şi soţia lui Angelina Leonte au auzit că tot acolo se află refugiată şi actriţa Aristiţa Romanescu, care trăieşte în condiţii grele şi au început prin a-i trimite o căruţă cu lemne. Patru scrisori de mulţumire ale Aristiţei Romanescu către Angelina Leonte vorbesc despre aceste ajutoare. Cum m-am ocupat mai mulţi ani cu manuscrise pe pergament şi pe hârtie, am reţinut ca pe un fapt remarcabil că, pe timp de război, pentru scrisori obişnuite se folosea o hârtie fină, cu un filigran foarte frumos, ceea ce dă mărturie despre nivelul civilizaţiei româneşti de la acea dată. Alte două scrisori sunt de la I.G. Babeş, din 1917, prima din februarie, este de condoleanţe pentru moartea doamnei Mitchievici (Carolina), mama Angelinei Leonte, iar a doua, din iunie, de felicitare pentru înaintarea colonelului State Leonte la grad de general. În altă scrisoare din ianuarie 1918, Nichifor Crainic îi mulţumeşte generalului State Leonte pentru că „printre multiplele sale strădanii rodnice în slujba Patriei, găseşte totuşi vreme să aprecieze şi munca noastră intelectuală”. Despre ce fel de apreciere este însă vorba nu ştiu şi nici nu mai am pe cine să întreb. În fine, legat tot de o iniţiativă pentru un artist, este şi un proces verbal din mai 1927 ( care nu a intrat în lotul de la Academie, care se oprea în 1918 ), prin care se hotărăşte ca fondurile care se strânseseră pentru maestrul C. Notara, ca să i se cumpere o casă, să-i fie puse imediat la dispoziţie, conform dorinţei sale. Un exemplar al procesului verbal urmează să fie pus la dispoziţie domnului general State Leonte, „preşedintele comitetului de iniţiativă”. Tot de la mama ştiu că generalul State Leonte a avut şi iniţiativa de a stânge bani şi pentru casa lui Nicolae Iorga, dar despre acest fapt nu am documente. Era o casă de cărămidă roşie aparentă de pe actualul Bulevard Iancu de Hunedoara, în apropiere de Piaţa Victoriei, pe care a dărâmat-o Ceauşescu.
Pe linie militară, trei scrisori sunt de la generalul Berthelot, Chef de la Mission Militaire Française en Roumanie, dar în ele este vorba tot de fapte de cutură şi de recunoştinţă. În prima, din decembrie 1917, generalul Berthelot îi mulţumeşte pentru broşura trimisă pentru membrii Misiunii Militare Franceze, în 750 de exemplare, care reproducea un articol al lui Nicolae Iorga, publicat în „Neamul Românesc”, închinat „Celor pe care nu îi vom uita”, probabil francezi căzuţi pe câmpurile noastre de luptă. Celelalte două scrisori, mult mai târzii, din mai 1935, ale aceluiaşi General Berthelot (care au intrat în lotul de la Academie, pentru că se refereau tot la perioada Războiului Prim Mondial), îi dau referinţe despre familia căpitanului Vernay, căzut la Mărăşeşti. Ştiu despre ce este vorba tot din povestirile mamei, şi anume că o serie de ofiţeri români, între care şi generalul State Leonte, s-au îngrijit de orfanii şi familiile unor ofiţeri francezi, căzuţi la noi în ţară. Şi iată o mai făceau şi în 1935.
Deşi scrisorile ce urmează sunt adresate unui ofiţer, ele relevă marea preţuire pe care colonelul şi apoi generalul State Leonte a avut-o pentru creatorii de artă şi cultură contemporani cu el, cât şi recunoştinţa pentru ofiţerii francezi, căzuţi pe câmpurile de luptă din ţara noastră.


Iaşi, în pribegie,
28 Febr. 1917

Domnule Colonel,
Vestea trecerei la cele eterne a bunei doamne Mitchevici, ne-a întristat adânc.
Luăm parte sinceră la doliul Doamnei Leonte şi al Dv, şi vă rugăm să primiţi şi să binevoiţi să transmiteţi familiei îndurerate sentimentele noastre de condoleanţă.
Mai duioasă şi mai trainică, de cât florile pe care leam căutat pentru sicriu, fără să fi găsit aici în pribegie, nici măcar cetină de brad, va rămâne în sufletele noastre, amintirea pioasă a nobilei defuncte, pe care şi noi am iubit’o şi venerat’o cu toată cinstirea cuvenită virtuţilor sale.
Dumnezeu, care în tainele sale nepătrunse, ne încearcă pe toţi, să vă dăruiască mângâiere în durerea Dv.
Suntem Domnule Colonel, aşa cum am fost totdeauna, cu dragoste şi cu veneraţiune pentru Doamna Leonte, şi cu stimă multă şi cu tot devotamentul pentru Dv.
Alexandrina Babeş
I.G. Babeş

*
Iaşi 8 iunie 1917

Domnule General,
Vremurile în care duchul lor s’a pogorât peste omenire, au pus în evidenţă roadele unei munci fără de prihană, mai stăruitoare tocmai în aceste vremuri, şi v’au adus, aceia ce vi se cuvenea de mult: steaua de general, cu raze ca de soare, la fel cu inima Dv, totdeauna radiatoare de lumină şi de căldură.
Vă felicit din toată inima şi vă doresc, pentru binele şi pentru cinstea Armatei, aceiaşi putere de concepţie şi de muncă, cu care v’a dăruit Cel Atotputernic, până acum.
Şi după un obiceiu din bătrâni, vă trimit, ca prinos, aceia ce am rezervat cu îngrijire pentru acest prilej, din produsele aşezământului model – astăzi însă atât de oropsit şi de urgisit – care, în trecutul său, a fost călăuzit de iubirea de ţară şi de neam, de care a fost călăuzit, iertaţi-mi comparaţia, sufletul mare al Generalului Leonte.
Sunt Domnule General, cu cele mai bune urări de bine, pentru Dv şi pentru Doamna Leonte, precum şi pentru nefericita noastră ţară.
Al Dv devotat serv
I.G. Babeş

*
Mission Militaire Française en Roumanie
3199
le 16/29 Décembre 1917
Le Général BERTHELOT, Chef de la Mission Militaire Française en Roumanie,
à Monsieur l’Intendant Général Leonte State
IASSY

Je vous remercie de la delicate attention que vous avez eu de faire imprimer en une brochure spéciale l’article du Professeur Iorga paru dans le Neamul Românesc, sous le titre „Ceux que nous ne saurions oublier” et de m’en avoir adressé 750 exemplaires.
Ces exemplaires ont été distribués à tous les members de la Mission Militaire Française ainsi que vous en avez exprimé le désir.
Veuillez recevoir, mon Genéral, l’expression de ma haute considération.

Le Général BERTHELOT, Chef de la Mission Militaire Française en Roumanie.

*

Onorate Domnule General,
La o zi ca aceasta, când speranţele noastre se ridică, imploratoare, către Domnul tuturor puterilor, daţi-ne voie să adăugim urările cugetelor noastre, sincere şi recunoscătoare pentru acel suflet de o superbă vigoare care, printre multiplele sale strădanii rodnice în slujba Patriei, găseşte totuşi vreme să aprecieze şi munca noastră intelectuală.
Dăruiască-vă Dumnezeu zile multe şi posibilităţi fericite, ca minunata energie a fiinţei Dv. să o împletiţi ani şi ani cu firele destinelor norocoase ale Ţării noastre!
Nichifor Crainic
Iaşi
1 Ianuar 1918

*
Strasbourg,
le 1er mai 1925

Mon cher Général,
Excusez moi de n’avoir pas répondu plus tôt à votre lettre du 30 mars. Je voulais auparavant prendre des renseignements sur la famille du Capitaine VERNAY.
D’après ce qui m’est dit, la soeur du Capitaine VERNAY serait précisément en Roumanie, à GALATZ où elle serait comme secrétaire à la Commission Européenne du Danube.
Notre ataché militaire, le Colonel d’HUMIÉRES doit se mettre en relation avec Mademoiselle VERNAY et vous dira s’il a pu la rencontrer et obtenir les renseignements que vous désirez.
Dans le cas où Mademoiselle VERNAY serait rentrée en France, j’ai chargé le Général PETIN de tâcher de trouver son adresse et de lui demander ce que vous désirez.
Les documents vous seront donc remis directement par notre attaché militaire. S’ils me parvenaient d’autre pat, je vous les ferais parvenir.
Laissez moi maintenant vous remercier de votre si délicate attention relative au capitaine VERNAY. Lors de mon prochain voyage en Roumanie, au mois de septembre prochain, je serais heureux de vous serrer la main. Peut être aussi me sera-t-il possible de faire un pélérinage aux champs de Marasesti et y rendre hommage à tous nos morts, roumains et français.
Croyez, mon cher Général, à mes sentiments toujours fidèlement et affectueusement dévoués.
Berthelot

*
Conseil Supérieur de la Guerre
LE GÉNÉRAL BERTHELOT
Gouverneur Militaire de Strasbourg
Strasbourg le 29 mai 1925
13 Rue Brulée

Mon cher Intendant Général,
Pour faire suite à notre correspondence concernant le Capitaine VERNAY, tombé à Marasesti, j’ai l’honneur de vous faire parvenir ci-joint les renseigmements que le Colonel d’Humières a pu se procurer sur cet officier.
Croyez, mon cher Intendant Général, à mes sentiments les meilleurs et les plus dévoués.
Berthelot

*

Proces verbal
Astăzi 3 Maiu 1927
Comitetul de iniţiativă pentru adunarea fondurilor necesare în scop de a se cumpăra marelui nostru artist şi maestru C. Notara o casă ca adăpost şi mângâiere a bătrâneţilor sale, cu prilejul împlinirii a unei jumătăţi de veac în serviciul artei dramatice şi pe scena teatrului nostru naţional din Bucureşti, s’a întrunit spre a hotărî definitiv asupra iniţiativei ce a luat. Comitetul având în vedere că suma adunată până acum nu se urcă decât la lei 466.130 (patru sute şase zeci şi şase de mii, o sută treizeci) şi care se află depusă spre ridicare la vedere la banca comercială română din Bucureşti, sub titlul de fondul „Căminului Notara”, sumă care nu este îndestulătoare spre a se îndeplini în complect dorinţa noastră.
Comitetul ţinând cont şi de dorinţa maestrului C. Notara, că această sumă să-i fie pusă la dispoziţie, spre a-şi înlesni atât nevoile unei locuinţe mai bune decât aceea pe care acum ca chiriaş o ocupă la o mansardă din str. Regală – cum şi a se ajuta în viaţă, a hotărât ca menţionata sumă, să-i fie pusă imediat la dispoziţie, în care scop, Direcţiunea teatrului naţional va face cuvenita adresă numitei bănci, ca astfel şi dorinţa comitetului să poată fi împlinită.
Acest proces verbal s’a întocmit în trei exemplare din care unul se va trimite direcţiunei generale a teatrului naţional cu o adresă semnată de noi, un exemplar cu o adresă în regulă se va înmâna maestrului Dlui C. Notara, iar un al treilea exemplar se va da Dlui General Leonte State preşedintele comitetului de iniţiativă.
General S. Leonte

Scrisori de Aristizza Romanescu

Scumpă Doamnă,
Cu mare bucurie am aflat de la Dna Maior Ionescu că ţi-ai amintit de mine cu oarecare plăcere şi interes. Sunt foarte fericită că cineva îşi mai aminteşte de mine pe vremurile astea triste. Sunt aici, refugiată şi eu, adusă de nepoatele mele. Bolnavă (bolnavă sunt de câţiva ani) în lipsă de toate aproape. Aici tremur de frig, neavând lemne, stau pe întuneric, fără gaz, eu care am avut oroare de întuneric şi de care se zicea că răspândesc lumină.
Nu am voie să mă alimentez decât cu legume şi nici cartofi nu găsesc.... am plătit până la 15 lei suta de kile şi acum numai găsesc. Am scris la toţi cunoscuţii de altădată, dar acum se vede că războiul de acum a făcut pe toată lumea egoistă, căci toţi mi-au făgăduit şi nimeni nu mi-a dat nimic.
Pot oare spera că Dta ai putea să ne ajuţi puţin? Mi-ai face un mare bine, pentru că din nenorocire trăiesc, şi trăiesc cât se poate de mizerabil. Eu, când am putut am ajutat pe mulţi cu ce-am putut, azi însă pe mine nu mă ajută nimeni, căci ce am fost numai însemnează nimic.
Te rog mult, dacă poţi şi vrei, cred că s-ar putea face ceva la Dvoastră. Aşa am auzit şi deşi mi-e greu să cer, mă adresez Dtale ca unei persoane culte, care m-a cunoscut pe alte vremuri mai bune şi vei avea oarecare bunăvoinţă pentru aceea care a fost odată Aristitzza.
Cu cele mai vii sentimente de recunoştinţă,
Aristizza Romanescu

P.S. Dl Maior Ionescu e şeful nepotului meu Vasile Ţipoia care ţine pe o nepoată a mea Melania Dimitriu de la Focşani.

*
Scumpă Doamnă,
Ieri am primit lemnele pentru care- ţi mulţumesc din tot sufletul şi restu de tot ce mi s-a trimis. Mi-ai dat căldură, lumină şi mâncare. D-zeu să-ţi dea bine. Dă [ …] adăpost pentru câtva timp. Dacă mai trăiesc până s-o face vremea bună şi voi putea ieşi din casă, o să viu să te văz o clipă, să-ţi mulţumesc, n’o să stau mult, numai să te văz, căci acum sunt foarte obosită, n’aud şi abia văz, totuşi aş dori să te văz. Eşti o fiinţă rară şi nespus de bună, mai ales în vremurile astea.
Cu toată recunoştiinţa primeşte salutările mele pentru D-ta şi D-nul Colonel.
Aristizza Romanescu

*
Iubită Doamnă Leonte,
Nu am cuvinte să-ţi mulţumesc de bunătatea şi generozitatea omenească ce-ai avut pentru mine. M-ai răsfăţat chiar şi-am mulţumit lui D-zeu că s’a găsit o persoană aşa de rară care să’şi amintească de mine în asemenea împrejurări. Mulţumesc asemenea Domnului Colonel şi bună voinţei ce a avuto. Aştept nota pe cari rog de a mi se trimite ca să achit tote bunătăţi ce mi-aţi trimis, mulţumindu-vă încă odată din totă inima.
Aristizza Romanescu

P.S. Rog iartă-mi scrierea dar abia văz şi e mare greutate pentru mine de scris.

*
Scumpă Doamnă Leonte,
Timpul fiind reu, n’am plecat încă şi sunt nevoită să te supăr iar făcând apel la bunătatea dtale. Te rog dar mult, acum cînd nu mai avem de nici unele, trimite-ne şi nouă puţină şuncă, slănină, am auzit că la depozit la D-voastră sunt, apoi puţină untură, pesmeţi, griş cîteva cutii de conserve şi puţină cafea, dacă aveţi, am căutat peste tot şi nu găsesc. Fii bună şi mă vei îndatora mult iertându- mi supărarea ce-ţi fac dar numai dumneata ai fost drăguţă cu mine şi apoi m-a încurajat mult dl Maior Ionescu, trimiţându-mi vorbă că pot să mă adresez iar Dumitale. Nu uita te rog şi pentru gaz, stau pe întuneric.
Cu cele mai adânci mulţumiri şi salutări distinse Dtale şi Dlui Colonel. Dumnezeu să-ţi dea bine, pentru tot binele ce mi-l faci. În vremurile astea e un mare noroc să găseşti asemenea fiinţă binevoitoare şi generoasă.
Cum multă recunoştinţă,
Aristizza Romanescu
42 str. C. Negri

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara