Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Memorii:
Pagini de jurnal, versuri, corespondenţă de Constanţa Buzea


Creştetul Gheţarului
(Jurnal 1972)

Sinaia, 1 ianuarie
Bagaje, maşina de scris, hârtie, lânet să-mi ajungă o lună întreagă cu copiii la Sinaia. Îl întreb pe Andrei cum sunt munţii. Rămâne gânditor indecis şi arată cuprinzând peisajul între degetul lui arătător şi degetul mare: „Sunt aşa, micuţi. Ba nu. Sunt aşa, mari. Nu ştiu cum sunt.” De data asta o să-i perceapă corect. Îi fac un mic desen cu munţi, cu brazi în zig-zag, cu cale ferată şi tren cu fum. Se uită încântat. Desenează şi el, migălos.

3 ianuarie
Mitică e cu noi la Cumpătu şi se complică lucrurile. Înghesuiţi într-o odaie fără dulap. Şi avem atâta hăinet! Hărmălaie, jucării, nebunia greu de descris. Lângă sobă, deodată, patru perechi de cizme murate, puse la uscat. Oliţa, foarte solicitată. La gustare, mofturi peste mofturi. Lume multă, cantină aglomerată. Părinţi şi bunici cu copii în vacanţă. Peste o săptămână locul se goleşte. Cu Mitică la bord mi-e greu să-mi imaginez că voi şi lucra. Cam murdare pe-aici anumite locuri. Copiii adoră să se dea în leagăn. La masă cu llie Constantin, Iolanda şi copiii lor, Raliţa şi Stănel. Povestesc cum a căzut Raliţa de-a berbeleacul pe scări până-n pivniţă. Biata Iolanda s-a întors acasă cu un taxi. Ilie nu se prea deranjează...

5 ianuarie
Mâine transbordare din vila 1, unde suntem strâmtoraţi, în vila 2, unde vor fi ale noastre cele două cămăruţe, holul şi duşul de la parter. Mitică ne agită pe toţi. Nu doarme după-amiaza niciodată, în schimb dimineaţa leneveşte în tot patul. Dimi ne ajută la mutat bagajele. Stăm la o cafea. Copiii ăştia murdăresc enorm şi distrug. Le place zapada, se dau pe gheţuş. Le usuc tot timpul hainele şi încălţările. Mitică îşi suge degetul, îşi cântă şi se leagănă singur la culcare. E dependent de asta. Prepar cafeaua pe arzătorul din sobă. Puturoşii, dacă nu le dau la toţi cu linguriţa, trei sferturi din mâncare rămâne în farfurii. Cu atâţia copii după mine sunt băgată în seamă de familiile cu copii. Sfaturile curg. Lena plecată tocmai la Botoşani. M-a rugat să-i scriu, dar n-o s-o fac, pentru că i-aş spune că m-am săturat de feciorul ei. Sunt convinsă că şi ea, cât am stat pe capul ei cu ai mei la Văleni… La baie cu voi, dracilor!

7 ianuarie
Ninge fără frig. Mitică tropăie, Ioana chiţăie, Andrei ţiuie. Sunt cu nişte decupaje de la Animafilm după mine, pentru Fram, ursul polar. Lucia Olteanu vine şi ea la Sinaia şi-o să stăm de vorbă. Tamara Gane îi ţine predici lui Mitică. Mitică - lemn! Credeam că, dacă-l culc singur în cămăruţă, rezolv problema. Se smiorcăie ca o victimă. Aşa că ne culcăm toţi într-un pat, de-a latul, şi toată lumea exultă de fericire, în afară de mine. Dar eu nu contez. În camera asta trage. Simt că o să se lase cu guturai… Ţin minte refugiul în zilele albe de vară,/ Acolo, în grădina cu statui, treptele şi iedera umedă./ Şi uşa din lemn de lămâi... Mi se făcea groază cu luni înainte./ Şi totuşi veneam, din mahalale veneam/ Cu trei tramvaie şi-o alergare/ Şi între coaste cu o inimă subţire de geam... Totul era frumos şi umbrit. Sălile miroseau a hârtie bolnavă./ Mi se usca fruntea, ochii-mi pluteau în uitare ca-ntr-o otravă... Tot ce citeam, toate notele mele se goleau de valoare, de sens./ Visam să treacă încet ora aceea moartă şi neagră ca un tunel...

8 ianuarie
Moare subit George Dan. Astă vară, la mare, vorbea puţin, şedea retras, alerga zilnic pe faleză. Îşi pândea inima suferindă. I se recomandase efort, şi eu mă miram. La întrebarea Ce faceţi? mi-a răspuns Respir...


Ioanei din 1984

Senină sfială albind ne rărim
În numele Marelui Mim
În lacrima lumii cuminte plutim
Din gura amară a Marelui Mim
Ies stoluri de păsări şi nori dau năvală
Şi Mimul din tomul lui negru se scoală
Ca dintr-un fotoliu fantomă brutală
Cu vocea deschisă-n risipă – rafală
Cu nervii întinşi de emoţie, ştim
La urmă femeile scena o spală
Şi nu năvălim, e lumină pe sală
În afară de Dumnezeu, nimeni nu poate,
Cum şi eu am putut, să te facă frumoasă.

***

Ce nu se spune, s-a mai spus,
Nimic de plâns lângă tăcere,
A fi cândva atât de sus
Fără surâs, fără putere,
Rimând cu gândurile dus,
Ritmând făţiş, cum nu se cere,
Trup lin trădându-şi nesupus,
Natură, spirit şi plăcere,
Albí şi se născu adus
Mereu în lumea care piere,
Frumoase, limitele nu-s
Aceleaşi, în apropiere.
(20 decembrie 1976)

***

În fiecare zi te plângi de plângeri
Ce ţi le lasă lumea la intrare,
Miei căsăpiţi sperând în vindecare
Şi lebede cântând ca nişte îngeri

Şi saci cu fum pe care nu-i deschizi,
Înăbuşiţii licurici dau foc
Vieţii trădate care-şi bate joc,
La rândul ei, de straniii schizoizi

Şi marea macină în altă zare
Un praf de iad respiră ca pe coş
Ci pui de cuib golaşi şi sperioşi
Curg ca făina albă în hambare.
(14 noiembrie 1977)

***

Cu ochii mei străini pe cartea ta
Pe când părusem a o prevedea...
Mă umilesc de un nerv înseninat...
Visând în doi, doar unul am semnat.
(21 iulie 1974)

Marea trimite patru delfini care îi poartă
Pe înecaţi suind senini marea lor moartă

Transcrieri de urlet de câine ar fi poezia...
Nu pot decât să mă gândesc plângând
La focul fluturat al unor straie
În suflul roţii morilor de vânt

Nu pot decât să-ntrem un legământ
Trecerea lui în linişte a mea e
Urmând căderea soarelui meu blând,
Nu pot decât să intru în cuvânt
Cum intră melcu-n abur după ploaie,
Cum intră rădăcina în pământ.
(20 septembrie 1976)



Struguri făclieri

O, dacă-am şti cum se cuvine cu ce pedepse, cu ce scris
Se iese-n calea geruită, la lupi cu puşca, şi la jderi,
Ne-am adânci-n zăpadă paşii, ne-am mai adăposti în vis
Şi în icoanele pătate de rugi cu struguri făclieri

Să ştim a cui e nepăsarea, a cui e nevinovăţia,
Cutremuraţi de nostalgie privim ca brazii către plopi,
Săpând în linişte-mprejurul lui plutitoare umbre-gropi,
Clădind o stare ideală ce seamănă cu poezia

Distinşi în frig, păgâni şed corbii, ca fructele pe câte-o cracă,
Livezi în duh se risipesc şi ceaţa creşte ca o pâslă,
Livezile de la Văleni au lustruit profil de vâslă
În blânda lor vecinătate poetu-n sinea lui se pleacă.

Răspunde-ne la întrebări tălmaci de nervi, tălmaci de timp,
De unde să te mai chemăm, din ce părinţi de plâns făcuţi?
Din ce copii care se nasc spre a fi mereu necunoscuţi?
Ca om de rând vei ispăşi cu truda ta, fără de nimb...

***

Atâta ceaţă câtă cade-n geamuri,
Atâta timp văzut de prea aproape
Parcă-n cristalul unei mări încape
O vână, pomul ei cu-albastre ramuri

Zbătându-se cuprins între pereţii
De netrecut decât de duhuri bune,
Stă pomul alb, plăpânda lui minune,
Pomul minţit de strălucirea gheţii.

Ştii, undeva, în otrăvita limbă
A şerpilor fierbinţi de pe pământ
Există ceaţă, milă şi cuvânt
Există timpul care nu se schimbă
Numai că noi ne naştem fără rând –
Crengi în canalul ceţii aruncând.
(8 martie 1976)


Două epistole de la Lena Paraschivescu

Scumpa mea Constănţică,
Sper ca scrisoarea mea să ajungă la tine într-o zi însorită. La Văleni de câteva zile plouă. Noi ne-am descurcat oarecum din văruieli şi vopseli de uşi şi ferestre. Şantierul continuă în curte, dar asta este treaba personală a tatălui meu.
Mitică după ce şi-a pus coroniţa de la premiu în cui s-a transformat într-o maimuţă pe care nu o mai pot aduna de prin pomi. Abia pun mâna pe el să scrie o pagina pe zi, să nu uite alfabetul.
Eu am avut mici sâcâieli. Nu pot să spun că m-au necăjit prea mult. Ştii şi tu, cu cât nu ceri nimic oamenilor şi-i ocoleşti, cu atât mai mult ei te urmăresc să te mânjească cu noroiul lor.
Şi uite aşa, nemişcându-mă din Văleni, neîmpiedicând pe nimeni cu prezenţa mea, se găsesc „binevoitori” care îmi transmit tot felul de „drăgălăşenii”. Sunt cam aceleaşi persoane care nu pot trăi fără să muşte din Adrian. Dar dă-i în ...
Am nişte probleme atât de complicate de rezolvat pentru viaţa lui Mitică, încât am aproape o altă lume în care mă mişc.
Draga mea, îmi este tare, tare, tare dor de tine. În ultima vreme am avut atâta nevoie de prezenţa ta, că îmi venea să pornesc la mare, după tine. Dar... cel puţin pentru luna iulie, drumurile noastre se despart.
Pe la 9-10 iulie, plecăm cu familia Veakis în Maramureş. Plaja ne-o vom face apoi la Snagov. Am primit zilele acestea şi o invitaţie specială a familiei Gellu Naum la Comana. Aşa că, puţin, puţin, tot ne vom plimba.
Zilele astea am mai primit şi un certificat d´Hébergement de la Roll pentru trei luni în Franţa. Rămâne să mă decid eu când voi pleca.
Am cosit fânul, am făcut vişinată. În războiul de ţesut se află un covoraş din lână de capră. Se mai însailă şi câte o poezioară.
Poeziile tale din „Contemporanul” ne-au plăcut imens. Ni s-au părut cele mai poezii din câte au apărut anul acesta.
Pagina lui Adrian a ajuns sărbătoarea familiei. Mitică este aşezat în scaun şi la citirea cu glas tare a articolului lui Adrian este forţat să nu se mişte. A ajuns drăguţul că întreabă poştaşul: „Nene, ai adus «Contemporanul»?” Vine cu el şi zice: „Îl citeşti acu pe nenea Adrian sau după-amiază?” Ultimele lui poezii de asemeni m-au uns pe inimă.
Sunt tare mândră de Adrian şi-l iubesc pe zi ce trece (mai bine zis pe săptămână ce vine). Să ţi-l ţină Dumnezeu şi mai ales să ţi-l apere.
Pagina cu scrisori a fost grozavă şi cred că a înfuriat pe mulţi. Cu atât mai bine. „Ca să crape toţi duşmanii şi să moară toţi!!!”
Mititeii s-au rumenit? Cum se mai împacă ei cu marea? Nu te obosesc? Să nu-mi scrii că ai picat iar cu Lăncrănjan într-o serie. Mai scrie-mi despre „aventurile” tale la Vila scriitorilor din R.S.R.
Bea câteodată o bere rece şi gândeş te-te la mine.
Îţi dorim o vacanţă plăcută, spornică în fluturi şi volume.
Vă sărutăm cu dor nespus şi abia aşteptăm să ne adunăm în toamnă la Văleni în tabieturile noastre pline de poezie.
Vă îmbrăţişăm cu toată dragostea şi cu tot dorul şi te vom ţine la curent cu „călătoriile” noastre estivale.
Cât veţi sta la mare?

Vă sărută cu foc
Lena
27 iunie 1972, Văleni

*

Draga mea,
În casa omului este foarte bine! 1974 a început mulţumitor, ceea ce îţi doresc şi ţie.
Totul este să nu ai pretenţii în plus de la viaţă, atâta timp cât eşti, cât de cât, sănătos. Totul este să-i iei pe oameni aşa cum sunt şi mai ales să nu încerci (cu bărbaţii) să-i schimbi. Cel mai greu este să încerci să nu-i regulezi la cap (vorba englezului).
Începând anul 1974 cu aceste sfaturi din mitologie, să trecem la lucruri practice: mulţumesc pentru banii împrumutaţi pe care ţi-i şi alătur.
Când găseşti cacao mai bună prin Triumf sau aiurea, cumpără pentru mine un kilogram.
Scrie-mi dacă vrei să-ţi cumpăr huse de la Ionică sau să luăm când vii tu? Din 2000 puteai lua două rânduri, ca acum trei ani, şi aveai de schimb. Acum eu îţi fac cadou un rând care va fi foarte bun încă doi ani – lucrul te priveşte.
Dragă Tănţico, ar fi cazul să cauţi o femeie cu ziua pe care s-o plăteşti tu, să mai stea cu copiii şi să-ţi gătească măcar o dată pe săptămână. Pe omul acela foloseşte-l la curăţenie mare o dată pe lună şi să vezi că se mai simplifică treaba. Nu mai descoase firul de păr în patru şi lasă viaţa să curgă de la sine, de azi pe mâine. Nu ştii ce-aduce anul! Să-ţi fie o lozincă şi restul lasă în seama lui Dumnezeu, că de sfinţi m-am săturat. Lasă lumea să mintă, că pe limba ei piere ş.a.m.d. Asta-i lumea de când lumea-i.
Cunosc şi aforismele tale: că „mie ce-mi pasă” de la distanţă, că „firea mea îi alta”, că „e uşor şapte la curu’ altuia” etc. – Dar nu uita în acelaşi timp că eu caut să te înţeleg şi pe cât pot să fiu cârja ta de vreme rea.
Nu uita că mi-ai promis să-mi scrii mai des. Săptămâna viitoare vin la Bucureşti. Să te găsesc frumoasă şi grasă în capotul tău nou, la o cafeluţă maron. Gura lumii să vorbească, nouă ce ne pasă...

Te sărută cu toată dragostea şi pe nemâncatelea
Lena

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara