Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

JE EST UN AUTRE:
Piesele lipsă de Ioana Pârvulescu


(recuperarea unui text cenzurat)

Volumul al patrulea din Jurnalul lui Galaction (Albatros, 2000), care cuprinde perioada 8 ianuarie 1940 - 30 decembrie 1944, este cu siguranţă cea mai pasionantă experienţă de lectură pe care am făcut-o anul acesta. Ca mai toţi cei care s-au întîlnit în şcoală cu nuvela La Vulturi! (pe care eu a trebuit s-o şi predau, ca profesoară navetistă, la clasa a VIII-a, "pentru examen") transferam asupra autorului toată nemulţumirea faţă de cei care au inclus în programă un asemenea text. (în paranteză fie zis, Galaction îl admira încă din tinereţe pe Zola, iar secvenţele naturaliste din La Vulturi! sînt tributul acestei admiraţii). Lectura jurnalului scris de Galaction timp de aproape 60 de ani (1898-1955) a fost aşadar, pentru mine, un act de dreptate şi totodată eliberarea de o prejudecată. însă cauza experienţei ieşite din comun pe care mi-a oferit-o volumul al patrulea al însemnărilor preotului-prozator e alta: este primul text în care am putut urmări, pagină de pagină, felul în care opera cenzura comunistă. Jurnalul lui Galaction a mai fost publicat, în anii '80, cu mari croşete, mai ales în ce priveşte notaţiile scrise după 1940. Editorii au păstrat, la republicare, croşetele, dar le-au umplut cu textul care lipsea din prima ediţie, astfel încît cititorul poate urmări fără efort contribuţia cenzurii la fabricarea evenimentelor şi felul în care, din omisiune în omisiune, se naşte o solidă minciună. Cenzorii au forfecat absolut tot ce ţine de antibolşevismul răspicat al lui Galaction, de Basarabia, de Cadrilater, cîteva judecăţi mai aspre la adresa propriului popor, cîteva opinii defavorabile la adresa celor care au devenit, ulterior, eroi ai neamului, cîteva probleme specioase legate de legionari şi, după o logică care îmi scapă, numai unele dintre pasajele referitoare la regalitate şi numai unele dintre pasajele referitoare la credinţă şi Dumnezeu. Cînd croşetarea textului scris într-o zi era prea complicată sau cenzorul nesigur, obosit, dispărea fără urmă ziua întreagă.

16 mai 1941 (vineri). Mă prigoneşte visul cel de cîţiva ani: bolşevicii au pătruns în ţara noastră şi eu am ajuns prizonierul lor. Azi-noapte, pare că eram la Iaşi şi călugărul Teodosie, camardinerul I.P.S. Irineu, Mitropolitul Moldovei, ajunsese un fel de iconom general, prin împuternicirea bolşevicilor. Din colţul meu obscur, vedeam defilarea unor trupe cari erau mai mult de saltimbanci decît de ostaşi. în fundul inimii, mă simţeam infinit de trist şi de copleşit de gîndul că de aci înainte sunt despărţit de ţara şi de familia mea. Binecuvîntează, Isuse Christoase Dumnezeule, ca asemenea stări şi temeri să rămîie de-a pururi în împărăţia viselor şi a nălucirilor de noapte şpasaj cenzurat la prima ediţie, n.m. I.P.ţ.

Portretul lui Galaction, aşa cum se naşte din jurnal, nu este unul banal şi nici simplu. Nepot de preot, după mamă, şi fiul unui bon viveur, devine preot el însuşi, dar e mistuit de pasiuni şi de porniri lumeşti, inclusiv ispitele literare. Trecut pe la şcoala lui Maiorescu este şi va rămîne pînă la sfîrşitul vieţii filogerman. în acelaşi timp iubeşte sincer şi nedezminţit "pe Israel", iar urgia pe care o îndură periodic acest popor îl duce la disperare. Detestă din toată inima bolşevismul, de care se teme şi treaz şi în somn. Are tendinţe "socialist creştine" şi e prieten din tinereţe cu N.D.Cocea. Nu-i înţelege şi nu-i aprobă pe legionari. Două dintre fetele lui trăiesc la Roma, iar italienii bombardează "Tesalonicul Sfîntului Apostol Pavel". Este evident că zbuciumul sufletesc al lui Galaction în timpul celui de-al doilea război mondial e enorm, iar conflictul este, pentru el, irezolvabil, lucru de care, de altfel, e conştient: "Cum împac durerea mea pentru durerile lui Israel cu consimţămîntul faţă de ocupaţia germană? Cum admit pe germani şi repudiez ideologia lor nazistă şi caricatura ei românească? Cum stau cu simţirea mea creştină, în slujba creştinismului integral, al Sfîntului Părinte din Roma, şi totuşi nu pot să rup de la inimă pe germani? Cum recunosc că englezii sunt campionii umanitarismului, libertăţilor creştine şi ai nobilei democraţii - în care m-am format - şi cu toate acestea nu sînt deloc partizanul lor politic? Nenorocirea şi confuziunea vin din nebunia bolşevică! Dacă aceşti revoluţionari nu se vindeau Diavolului, atît de categoric, mai existau căi clare şi reclădiri ideologice..." (pasaj cenzurat în prima ediţie). Există totuşi trei repere clare care-l susţin pe Gala Galaction în momentele dificile şi acestea sînt virtuţile teologale, credinţa, nădejdea şi dragostea. Credinţa lui este solidă, deplină şi definitivă şi în ea îşi găseşte refugiul atunci cînd lumea i se pare atinsă de nebunie colectivă şi cînd toate soluţiile aduc nefericire.

1 februarie 1942 (Duminică). Mă întîlnesc cu lume semioficială: optimişti şi plini de siguranţă! Am ascultat, întîmplător, radio-Londra. Evident, avem şi războiul informaţiilor! Vai de istoricii viitorului!Vor fi nevoiţi să sape pînă în inima pămîntului - în straturile de minciună - ca să mai scoată un dram de adevăr.

ComparaţIa dintre jurnalul lui Galaction şi cel al lui Sebastian este inevitabilă, deşi cei doi nu par să se fi cunoscut direct şi nu se pomenesc unul pe altul în jurnal. Prilejuri ar fi existat totuşi măcar pentru că amîndoi erau invitaţi la dejun de A.L. Zissu. Pe amîndoi îi preocupă problema evreiască şi nu numai în contextul istoric al celui de-al doilea război mondial. Dacă Sebastian a trebuit să şi-o conştientizeze şi să şi-o asume în mod dureros, în urma scandalului generat de prefaţa lui Nae Ionescu la De două mii de ani, Galaction, traducătorul Bibliei, şi profesor de exegeză vetero-testamentară, face de la început din poporul lui Israel nu numai un obiect de meditaţie teologică, ci şi o mare grijă personală. în jurnalul său durerea faţă de încercările prin care trec evreii este explozivă (la Sebastian este discretă, controlată) şi alternează cu laudele pe care le aduce acestui popor pe care îl iubeşte: "Ieri, 9 august ş1940ţ, ziarele au tipărit decretul-lege prin care împrejurul evreilor din ţara noastră se aşează un cordon de sîrmă ghimpată. Evreii sunt scoşi din obştia românească şi închişi într-un ghetou, cu paragrafe şi articole. Sunt trei categorii de evrei şi evreii nu mai pot să fie, să se numească şi să lucreze ceea ce erau, se numeau şi lucrau pînă acum". Galaction a avut de suferit de pe urma simpatiei arătate evreilor şi a fost acuzat că ar fi francmason şi obligat să răspundă oficial, în scris, acestei acuzaţii a comisiei "de revizuire a profesorilor universitari". în scrisoarea sa, transcrisă în jurnal, afirmă: "Masoneria ce mi se atribuie e o ficţiune; misionarismul meu între evrei este un adevăr".
Căderea Parisului, abdicarea lui Carol al II-lea, cutremurul din 10 noiembrie 1940, ascensiunea legionară, rebeliunea de la începutul anului 1941, evenimentele frontului şi războiul ştirilor, zvonurile, nămeţii anului 1942, sărăcia, bombardamentul asupra Bucureştiului, întoarcerea armelor împotriva germanilor şi, strecurîndu-se printre toate acestea, preocupările literare şi grija consemnării zilnice apare atît în jurnalul lui Sebastian, cît şi în al lui Galaction. Deşi speranţele lor diferă, la fel şi situaţia fiecăruia dintre ei (nici unul lipsit de mari probleme), unele însemnări sînt extrem de asemănătoare. Iată ce scrie Sebastian în ziua de Miercuri, 21 ianuarie, ş1942ţ: "Zăpezi fabuloase - cum nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată la Bucureşti. Poate în copilărie, la Brăila. Azi-dimineaţă, cînd am ieşit din casă, întreagă Strada Antim era un fluviu de zăpadă. Am ajuns cu greu la Piaţa Senatului, unde tramvaie într-un lung şir se căzneau să se urnească din loc. Maşini, camioane, trăsuri se luptau zadarnic să se despotmolească. Zăpada este - mă gîndeam - un element: o forţă naturală. Toată civilizaţia şi tehnica modernă e neputincioasă împotriva unor mari zăpezi. Să ningă aşa trei luni fără încetare - şi totul va pieri îngropat sub zăpadă". Iar ecoul din jurnalul lui Galaction: "21 ianuarie 1942 (miercuri). - A şaptea zi de cînd ninge! N-am mai văzut atîta zăpadă şi atîţia nămeţi, pe străşini şi pe străzi, din anii îndepărtaţi ai tinereţii. Poate că în ianuarie 1917 a mai fost ceva la fel, dar nu în măsura de azi. într-un oraş atît de prost gospodărit ca Bucureştii, umbletul pe trotuare este o continuă echilibristică! Azi de dimineaţă, pornind spre Universitate, am făcut jumătate calea pe jos. Tramvaiele vin ticsite cu călători. De scările lor atîrnă ciorchini deznădăjduiţi. Pe strada noastră nu poate să mai treacă nici o căruţă, nici un vehicul motorizat. Mormanele ridicate lîngă trotuare sunt ca nişte şanţuri albe de tranşee". Cu gîndurile lui ("o idee de nuvelă"), Sebastian se îndrepta în ziua de miercuri 21 ianuarie spre "Colegiul Onescu" pentru studenţii evrei, ca să predea un curs de literatură comparată. în aceeaşi miercuri, Galaction avea lecţii de ebraică la anul al doilea, la Universitate şi citeşte Psalmul 119 şi Psalmul 4. Că bietul om e subt vremi, fie el evreu sau creştin, fie el mirean sau preot, fie el singur sau tată a 4 copii, fie el de 34 de ani sau de 62, se vede nu numai în consemnările cu miză politică, ci şi în aceste banale, întîmplătoare rînduri scrise despre zăpezile Bucureştilor de doi oameni care ţin jurnal. Amîndoi scriu pentru cititorii viitori şi, neînţeleşi de prietenii imediaţi, speră în înţelegerea prietenilor de peste ani. P.S. Ultimul volum al caietelor scrise de Gala Galaction nu a apărut încă în ediţia a doua. L-am citit în ediţia din 1980 (Ed. Minerva) şi nu l-am recunoscut pe autorul de pînă acum. Cenzura a făcut din je - un autre.