Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Curs practic de cenzură literară:
Plecări de Livius Ciocarlie


Într-un loc, zugrăveam un tablou cu care nici nu ştiu ce urmărisem ducându-l la editură. Să-l impresionez pe Mugur? Nu puteam fi atât de naiv încât să cred că s-ar fi putut publica. Comentam fraze ale lui Nietzsche: "Ce se doreşte astăzi e bunăstarea, o comoditate care să satisfacă simţurile. Aceasta e prima dorinţă a fiecăruia. Ca atare, se merge spre o sclavie spirituală cum nu s-a mai văzut." Scrisesem: Prin confort şi prin frica de a-l pierde, civilizaţia uzează puterea de rezistenţă. Mizeria şi teroarea uzează la fel. Făcând un bilanţ, cu cifre aproximative: 45-49, marea dezordine; se ruinează pe rând tot ce fusese; violenţă, primejdie şi oaze de linişte; 50-60, paralizia mizeriei şi a fricii; răul venit de afară; a supravieţui; 60-70, dezmorţire lentă, progresiv confort; se poate, cât de cât, respira; după 70 se strică fără întrerupere tot ce s-a refăcut; intrăm în grotesc, suntem uzaţi; tinerii visează să trăiască în alte părţi; aşteptăm pensia; nu se scapă - oarecum - decât închizând în urmă cât mai multe uşi. În anii cincizeci ne paraliza presiunea epocii; acum reacţionăm la epocă paralizând. A nu mai şti nimic. A-ţi trage pătura peste cap. Pe noi nu dorinţa de a ne păstra confortul ne determină. Ea există, însă pasiv. Ne roade conştiinţa că se poate face orice cu noi. Cred că eram ca regele Midas. Simţeam nevoia să citească cineva. Egocentric, ca mai toţi autorii, nu mă gândeam la ce cazne îl supun pe Mugur. Să ţină asemenea pagină în casă! Mi-aş cere iertare dacă s-ar mai putea.

Alt aspect. Nu e de mirare că nu făceau casă bună cu editura plecările definitive din ţară. Iar noi, timişorenii, am avut parte. S-a plecat în valuri. Mai întâi, cu armata germană în retragere, destui nemţi, nu foarte mulţi, şi câţiva români. Apoi au plecat evreii şi din nou nemţii, grosul lor, plătindu-se pentru ei. Nu ne-am bucurat deloc. A fost o hemoragie lentă. Avusesem prieteni, colegi, cunoscuţi, şi printre nemţi, şi printre evrei. Deodată, dispăreau. Şi au fost "fugiţii" noştri, cei care riscau să fie snopiţi în bătaie de grăniceri şi condamnaţi şi cei ajunşi din îngăduinţă în Occident, unde "rămâneau". Când mi se examina dactilograma, plecările erau în toi. Chiar şi din motivul ăsta, nu era în regulă să fie pomeniţi ceilalţi, cei vechi. Aşa că despre colegul meu de la Loga şi de la tenis, Kertész Karci, aflăm numai că plecase. Unde, la Iaşi, la Bucureşti sau, cum era cazul, în Israel, nu se ştie. Fiindcă fuseserăm prieteni, iar soarta lui a fost tragică, am insistat: ...plecat mai târziu în Israel, după ce-l trântise un camion în dreptul băilor Neptun şi rămăsese infirm. În zadar. Tot de la Loga, cu nume vorbind de la sine, Leo Freund. Acesta nu în Israel a plecat. Despre el spun actualmente în Statele Unite, iar altădată, cu un cuvânt preferat de tata, afirmativ, ar fi făcut carieră ştiinţifică importantă în United States. În­tr-ade­văr, o făcuse. Într-un târziu, după '90, ne-am revăzut când i-a fost decernat titlul de doctor honoris causa de către timişoreni. Nu fuseserăm apropiaţi. Era ocupat cu învăţătura (şi cu amorurile, cum aflu din cartea lui de amintiri). Provenea din burghezia înstărită. Tatăl lui, medic, avea o clinică în clădirea unde mai târziu doctorul Pamfil va conduce reuniuni vesperale, cu artişti şi intelectuali din toate zonele, iar acum e acolo spital pentru cardiaci.

Vin la rând cei de la Clasic. Prima, în ordine cronologică, Evi Klein, premianta clasei, în Argentina, via Israel. N-am scris mai mult despre ea fiindcă abia ne-am încrucişat. Nu mă mutasem de multă vreme la Clasic când s-a dus. }in minte privirea sclipitor de inteligentă, ochelarii şi un episod. Revendicativă, ca de multe ori premianţii, se plânsese că profesorul de chimie o nedreptăţea. Era profesorul cel mai iubit, pentru că se ocupa numai de puţinii interesaţi, iar cu noi, cu pleava, era tolerant. Se numea Pepi Grosz. Cum îl arată numele, era evreu. A apărut într-o zi zâmbind până la urechi: "Na, uite, Klein Evi m-a reclamat că sunt antisemit." "Na, uite..." era vorba lui. A rostit-o şi când, din sala alăturată auzindu-se, reluat cu obstinaţie, mereu acelaşi cântec de slavă exersat de corul şcolii, a spus despre profesorul dirijor: "Na uite, eu cred că me confundă cu tovarăşul Stalin..." E un exemplu de autocenzură, de vreme ce, recitind dactilograma, nu l-am descoperit. Sau nu. Primul episod există, numai că în loc de antisemit se citeşte, şi tot hazul s-a pierdut, "şovin".

Printre colegi erau şi figuri şterse. Pe unii, pe unele, memoria i-a neglijat. Uneia îi uitasem prenumele. Am scris "Eisikovits şi mai cum? A plecat în Israel." Şi mai laconic despre Judith Rosenthal: Israel. În carte, în afară de nume, nimic.

Despre Tibike, băiatul prostuţ, cu inima cât o pâine, îndrăgit de toată lumea, mai ales că imita la perfecţie semnăturile, talent util pentru motivarea absenţelor, scrisesem: "Apoi a plecat." Nu ştiu de ce, din ce motiv geo-politic, în carte citesc cu surprindere "a dispărut". Cum s-ar zice, s-a volatilizat. Cât despre Gerty, iubirea mea secretă, în afară de rânduri plate am mai scris şi că o colegă a vizitat-o în Israel. Mugur m-a ferit de această indiscreţie, după cum şi de aceea că Mann Vera, întârziată de piedici pe care le-am uitat, tot aştepta să plece în Israel. Cum te şi puteai teme, până la urmă, bineînţeles, a plecat.

Stau un moment şi mă gândesc la acel bineînţe­les. Ce vrea să spună? O stare de fapt? E drept, toţi evreii care au dorit s-o facă au plecat. Invidie să fie, fiindcă noi nu puteam? Oricum, nu antisemitism? Cu rare excepţii, una sau două, nu numai că ne înţeleseserăm bine, dar nici deosebire nu se făcea. Nu eram "noi" şi "ei". Cel mai bun prieten al lui popa a fost Ţoaţi, viitorul dirijor. Fără Ţoaţi, fără răbdarea lui benedictină, harul didactic şi pe puţin zecile de ore petrecute, cu discuri, în casa lui, astăzi n-aş şti să ascult "România muzical". Pe Gerty am iubit-o. Iar Vera mie mi se plângea, ani buni după absolvire, că nu reuşea să plece în Israel.