Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Plurale de Rodica Zafiu


A fost deja observat faptul că în română substantive abstracte sau nume de materie care în mod obişnuit au doar formă de singular îşi produc cu uşurinţă şi forme de plural. Acestea corespund unui sens suplimentar al cuvîntului (desemnînd subtipuri, aspecte concrete, varietăţi: bucurii, tristeţi, prostii, deşteptăciuni, mătăsuri, cărnuri etc.) sau doar unei nuanţe stilistice - de exemplu de intensificare expresivă ("adînci bătrîneţi", "vai de tinereţile lui", "a-şi băga minţile în cap" etc.). Nu e pe deplin clar dacă sîntem în faţa unui fenomen vechi şi constant, sau - cum s-a afirmat de mai multe ori - a unei tendinţe actuale. Că extinderea pluralului există mai de mult o dovedesc chiar exemplele de mai sus, conţinînd cuvinte din fondul vechi şi forme de plural deja impuse şi banalizate; li se pot adăuga cupluri singular/plural în care distanţa semantică e chiar mai mare, de genul bunătate "calitatea de a fi bun"/ bunătăţi "mîncăruri bune". S-ar părea însă că în limba actuală tendinţa mai veche se accelerează şi se accentuează. Valeria Guţu Romalo (în Corectitudine şi greşeală, 1972, ediţia a II-a, 2000) descrie fenomenul şi oferă exemple din anii '60-'70, dintre care unele s-au impus între timp, cel puţin în registrul standard (capacităţi, proze), dar şi inovaţii din ultimul deceniu. Şi Mioara Avram discută fenomenul, în Gramatica pentru toţi (1986, ediţia a II-a, 1997), cu exemple ca agerimi, inchietudini, bagatelizări ş.a. (p. 57) şi cu observaţia interesantă că abstractele cu conţinut negativ se concretizează mai uşor: nedreptăţi e mai frecvent decît dreptăţi, imprudenţe mai normal decît prudenţe. în lista pluralelor frecvente azi ar trebui să intre desigur forme ca muzici - "invazia de muzici, care mai de care mai sofisticată" (revistă on-line, 9.08.1999) şi politici - "eşecul politicilor reformiste impuse din afară" (Jurnalul naţional 197, 1994, 3). Merită semnalat şi cazul unui substantiv ca evidenţă, care nu are în principiu plural cînd apare cu sensul său abstract (în DEX: "faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine", dar care, în schimb, se foloseşte adesea la plural cu sensul său administrativ, contabilicesc. Acest sens secundar - pentru care se indică pluralul evidenţe - e definit în DEX cu exces de detalii, dar în manieră incompletă, ca "activitate care asigură informarea permanentă şi precisă despre situaţia dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea şi controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ şi calitativ". De fapt, nu e vorba doar de o "activitate", cuvîntul denumind curent modul de înregistrare, ba chiar, prin metonimie, suportul material al păstrării datelor. Mi se pare clar preferabilă definiţia mai simplă din vechiul DLRM (1958): "înregistrare a tuturor lucrărilor, bunurilor, persoanelor etc. legate de o anumită activitate". într-un dicţionar italienesc (Zingarelli, 1995), sensul (care ar părea să fi venit în română chiar din această direcţie, ca şi alte elemente lexicale din finanţe şi administraţie) are o indicaţie stilistică ("limbajul birocratic") şi e definit ca "dovadă, în special în copie, a unor operaţii, proceduri etc. desfăşurate de un birou (de un serviciu, o instituţie)". Se pare însă că în ultimul timp cuvîntul apare la plural chiar cu primul său sens, cel foarte abstract. Mai multe fragmente recente ilustrează tratarea noţiunii abstracte ca un caz particular, individualizat: substantivul e nearticulat, precedat de demonstrativ - "în faţa acestei evidenţe, candidaţii au purces la treabă" (Evenimentul zilei, 2.06.2000); "pus în faţa acestei evidenţe, în loc să se mulţumească cu experienţa căpătată şi cu respectul publicului, S. a găsit de cuviinţă să-l atace în forţă pe B." (ib.) - şi chiar însoţit de articolul nehotărît: "O evidenţă cît roata carului şi totuşi ocultată mediatic" (Luceafărul, 14, 2000, 3). Un citat atestă trecerea la plural a substantivului, într-un context nu tocmai fericit, dezvoltat în jurul unui pleonasm - evidenţele sînt clare -: "Acum, este inutil să ne întrebăm cît de mult au contribuit moşmondeala, matrapazlîcurile, populismul (...) la dezastrul economic în care ne aflăm. Evidenţele sînt atît de clare încît pentru orice om raţional insistenţa în prezentarea acestora e de domeniul absurdului" (România liberă = RL 439, 1991, 1). O adevărată eroare poate fi folosirea unei forme de plural în expresiile fixe în care cuvîntul e folosit cu un sens specializat şi numai cu formă de singular. în Corectitudine şi greşeală, Valeria Guţu Romalo cita şi transformarea sintagmei pînă la sfîrşit, într-un articol din 1969, în pînă la sfîrşituri. Cel puţin la fel de gravă mi se pare confuzia dintre la început şi la începuturi, în enunţul jurnalistic: "De la începuturile ramadanului (10 ianuarie), peste 100 de algerieni au fost omorîţi" (RL 2072, 1997, 1). Dacă pentru o perioadă mai lungă şi mai ales pentru un fenomen complex desfăşurat în timp se poate folosi pluralul ("începuturile creştinismului", "începuturile epocii moderne" etc.), expresia e inuzuală pentru un interval relativ scurt şi bine delimitat ("începuturile anului", "începuturile săptămînii"!?). în asemenea situaţii, permisivitatea tendinţei de extindere a pluralului pare să se blocheze.