Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Vintage:
Poet modern? de Simona Vasilache

Întrebarea cu care pornesc în revizitarea unui clasic este, de bună seamă, care dintre poeziile lui Coşbuc îl apropie, măcar în parte, vremii noastre. Un răspuns, care să nu forţeze din caleafară bunul-simţ al lecturii, este că tentante sunt, din Coşbuc, poeziile în cheie parodică.

Mă gândesc, în primul rând, la Cetatea Neamţului, care ne arată în poetul de sfârşit de secol XIX un om cu intuiţia relativului, ca să nu spunem, de-a dreptul, un ardelean cu umor. Fără să aibă sonorităţile solemne, chiar sub specia deriziunii, din Umbra lui Istrate Dabija voievod, în care Eminescu răstoarnă codurile romantice de onoare şi nevoia de figuri istorice exemplare, pomenita poezie a lui Coşbuc aplică aceleaşi procedee de construcţie din versurile lui istorice, dar cu efect nul, de apogeu rizibil. Iată o scenă: „Rex a zis: «Vă tai grămadă!»/ Dar a stat cu mâna-n sus/ Căci aminte şi-a adus/ Că-i e teaca fără spadă/ Că-n Liov zălog şi-a pus/ Spada cea cu steme duble/ Pentr-un pol şi două ruble.” Acumularea în crescendo nu culminează în nici o hiperbolă şi nici de antiteză nu e tocmai vorba, câtă vreme amândouă forţele care se înfruntă, Sobieski Vodă şi plăieşii din cetate, sunt la fel de departe de imaginea lor aşa-zicând consacrată. Istoria înaltă devine un târg paşnic între oameni obişnuiţi, de un eroism ici răsuflat şi colo discret. Pe de altă parte, câtă vreme povestea a ajuns, cum-necum, în cronici şi „din Dorna până-n Tulcea/ Toţi citesc ce-a scris Neculcea”, această glumeaţă consemnare în versuri a unui eveniment pe care pravila îl reţine cu totul altfel nu are decât valoarea unui exerciţiu de relativizare.

Tot în Neamţ (sic!) vieţuiesc nişte călugări care păzesc cu râvnă legile vechi când e vorba de chefuri. Ieşiţi fără doar şi poate din Creangă, din ironiile lui în doi peri, părinţii din Toţi sfinţii îi sărbătoresc la propriu (şi-ţi vin în minte versurile foarte cunoscute ale aceluiaşi Coşbuc, pe dedesubtul acestora pe care le citeşti: „precum e felul din bătrâni/ La orice chef între români”) pe mucenicii morţi de când lumea, de ziua pomenirii lor. Evident, pomelnicul e un refren ca să golească pahar după pahar: „Şi cât ce-aveau păharul gol/ Le mai venea un sfânt în minte. /Ca să nu facă supărare,/ Ei beau de suflet, beau cuminţi:/ Nici un păhar pentru doi sfinţi,/ Nici pentr-un sfânt două pahare.// Sfârşind toţi sfinţii de pe lume,/ Aduc pomelnicul grecesc;/ Vrun nume sfânt de-aici citesc/ Şi beau şi mai citesc un nume./ Scad sfinţii-ncet, şi vinul scade!/ Dar vin mai e, sfinţii nu mai sânt!/ Să nu poţi bea, căci n-ai un sfânt,/ Şi-n gol să bei nu se prea cade!”. Aceeaşi acumulare de care vorbeam, care sporeşte doar deriziunea, nicidecum solemnitatea. Totul se termină tragicomic, atunci când unul din fraţii de pahar cade răpus lângă butoi, fără să ne putem da seama dacă e doar mort de beat sau mort de-a binelea. Puţin impresionaţi de cazul, probabil, destul de comun, călugării rămaşi în picioare îl valorifică în chip superior: „Staţi, fraţilor! ia Chir cuvântul,/ Cătăm un sfânt şi sfântu-i el!/ Bem cel din urmă păhărel/ În cinstea lui Paisie sfântul!”. Jertfa prozaică şi întâmplătoare rotunjeşte canonul neschimbător al sărbătorii.

Aşadar, acest Coşbuc, care nu dă lecţii, nici nu se ipostaziază într-un personaj care să le ţină seama celorlalte, e cel care ar putea face pasul spre modernitate. Folosind poanta mai lejer şi mai eficient decât îşi răspândeşte pildele.

Nu pot, din păcate, să nu spun că, pe internet, Coşbuc este „modernizat” într-un mod destul de nefericit. Căutând, pe un site cu cele mai frumoase poezii din literatura română de la începuturi până astăzi, titlurile pe care cititori de toată mâna le-au reţinut din Coşbuc, am dat peste Zdreanţă. Uimită de posibilitatea ca doi poeţi un timp contemporani să fi avut, totuşi, acelaşi câine (sau doi numiţi la fel), am citit poezia cu pricina. Care era cea bine ştiută. Atenţie, dragi administratori de site-uri altminteri lăudabile, ca idee. Deşi un înzestrat autor de poezii pentru copii, Coşbuc nu e nicidecum Arghezi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara