Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezie de Viorel Sâmpetrean

Fiinţa ta e miez sonor!

Fiinţa ta e miez sonor!
Fărâme: eu le-adun încet,
Cu sete grea, de truditor,
Cu îndoială de ascet.

Fiinţa ta e miez sonor!
Nu caut foloase, nici bănet,
Necum laude de decor,
Fărâme: eu le-adun încet.

Cu sete grea, de truditor,
Plivesc lăstarii din brădet,
Străin de larva din Obor,
Cu îndoială de ascet.

Fiinţa ta e miez sonor!


Un semn de carte, lacrima

Un semn de carte, lacrima –
Căci filele sunt tot mai rare,
Eu caut şi caut, făr a mima
Torenţi de vorbe-n scăldătoare.

Un semn de carte, lacrima!
Cu muguri mă-ntremez eu, oare?
Doar scoarţă crudă fie inima
Căci filele sunt tot mai rare.

Eu caut şi caut făr a mima
Sensuri din galaxii primare,
Păcatul fie acela a defăima
Torenţi de vorbe-n scăldătoare.

Un semn de carte, lacrima!



De mult sunt umbra unui nor

De mult sunt umbra unui nor
Care-a trecut pe lângă pleoapă,
Fără de ură, fără de sobor,
De cântăreţi în mâini cu sapă.

De mult sunt umbra unui nor
Verzind grădinile cu apă,
Precum nespusul meteor
Care-a trecut pe lângă pleoapă.

Fără de ură, fără de sobor,
Am stat retras la câte o agapă,
Hulit că nu-s cu ei în cor,
De cântăreţi în mâini cu sapă.

De mult sunt umbra unui nor.


Printre colonii de alge

Cât spaima de sub burta şoricelului
adăpostit în răcoare de ferigi.
Cât roua sub copita cerbului,
cât otrava în măciulia mătrăgunii,
cât spasmul mineralizat
în colţul ochiului teafăr,
cât unda de şoc transmisă
din ochiul broscuţei verzi, de baltă.
Cât verzeala acesteia
printre coloniile de alge
care poartă în genă cianuri aruncate
în derâdere
şi în nepăsare
şi în sunete de nearticulat
de nici o vietate ori stea nevăzătoare.

Nici cât picătura de sânge
prelinsă din ochiul străpuns de lăncile
furnicilor roşii,
Cât bobul rumegat de şobolan
în cufărul cu versuri fără nume,
cotropite de mierea păianjenului,
ori de lăcustele clonate din transpatria
ori pandemia.

– Oare ce să fi cercetat?

– Şi ce am înstrăinat
din ţinutul pe care l-am visat?


Lujeri si spini

– Nu întinde, în îndoială, năvodul,
Căci aceasta îţi va surpa podul,
Acela este viu şi este în această
Galaxie a sensurilor o fereastră
Prin care cresc şi lujeri, şi spini.

– Nu-ţi pară de arşiţă, necum de îngheţ,
Ce a fost să fie, fi – va o oară,
Ascunde arvuna într-n colţ de mistreţ,
Cu bucurie, în clipa de odinioară.

Cu spaima că sufletul-jar e un semn
Printre nervurile arborelui de unt-de-lemn.


Încerc să spun

– Hai, când (încă) spun,
înspre livezile nearendate,
s-alegem poamele scăpate
de-otrava fluturilor de săpun.

– Hai, încerc să spun:
aud ecou străluminat de schijă,
căci trupul este în strălucitoare tijă
şi mâna a îngenuncheat pe drum.

Şi tija-i arsă de rugină,
rugina este de import.
Şi portul, cel odinioară port,
e-o sângerată carie marină.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara