Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezie de Marian Drăghici

Poemul lui Mo sau totul este o poveste

1.

de când am trecut Mediterana
pe negresa mea
una, Mo-wana

cu păhăruţ
cu tot
şi raza-n păhăruţ

şi mâna mea pe păhăruţ
ciocnindu-l prin aer
cu disperaţii şi cu morţii

(mare mincinos sunt)

deci
de când am trecut Mediterana
pe negresa mea Mo-wana
mă obsedează
vai ce mă obsedează
imaginea Mediteranei
din ochii mari ai Mo-wanei

vreau să zic
imaginea Mo-wanei
placată pe cea
a Mediteranei
verticale
în picioare
ca un cal cabrat
ca un zid

căci (deodată)
Mediterana toată
e Mo-wana mea cabrată
goală şi desvirginată
complet desalinizată
cum era la mă-sa fată

măi tată, măi tată
măi!

2.

În inima Africii plouă acum, se înserează.
Aprind lampa cu gaz. Interior cu pisică.
Interior cu pisica măritişului
Mo-wanei, dacă vreţi. Tea, papagaliţa-
rinocer pe creanga ei picoteşte
cu ciocul galben imens sub aripă.
Afară cocoşul-de-junglă trâmbiţează
scurt gâjâit în fosta mea viaţă.
Vai ce mai trâmbiţează
scurt gâjâit în fosta mea viaţă!

Un cui bătut în zidul Mediteranei
un cui.
Lampă agăţată de zidul Mediteranei
în cui.
Scriu la lumina lămpii agăţate
de zidul Mediteranei
în cui.
Vai ce mai scriu că scriu
la lumina lămpii agăţate
de zidul Mediteranei
în cuiul Mo-wanei!

Cum care Mo-wana? Mo-wana
mea cabrată cât Mediterana toată
dacă Mediterana toată fi-va vreodată
ridicată în picioare
de poetul ei nu-ştiu-care.

3.

Este seară de-acum, Mo trebăluieşte
pune lemne pe foc :
- uite Mo
vin zilele când ne vor mânca porcii.
ne-au şi mâncat.
şi îndată ne vor vomita
întregi şi nevătămaţi
întregi şi nevătămaţi.
că n-am fost făcuţi
ca hrană pentru porci Mo.

vin zilele când ne vor mânca
păsările şi peştii.
ne-au şi mâncat.
şi brusc ne vor vărsa
cu maţe cu tot
cu maţe cu tot.
că n-am fost făcuţi ca demâncare
la păsări şi peşti Mo.

o spun eu care în lumea aceasta
m-am tot dus încolo şi-ncoace
încolo şi-ncoace
şi-am fost ca tot omu
porc
pasăre
peşte Mo.

dar cunosc ah recunosc
zilele acelea când ne-am mâncat
de vii unii pe alţii
fericite zile într-adevăr
eram născuţi exact pentru asta
să ne mâncăm şi să ne bem
de vii unii pe alţii.

o spun eu care în zilele acelea
n-am răbdat de foame şi de sete
ca raza-n păhăruţ
cu păsările
cu peştii
şi cu porcii Mo.

4.

Este seară veche de-acum, pisica
Mo-wanei toarce liniştită lângă foc.
După un timp luna plină răzbate
prin frunzişul proaspăt
plouat, scuturat.
Lucirea ei reverberată
pe zidul negru lichid mă orbeşte.
Vai ce mă mai orbeşte!
Scriu cu toată viitoare
orbirea mea în faţă
aşa că ţin minte ce scriu.
Torsul pisicii e viu
aşa că ţin foarte bine minte ce scriu
(mare mincinos sunt etc.)
şi rescriind atunci a câta oară
cocoşul-de-junglă trâmbiţă
(vai ce mai trâmbiţă!)
lampa pâlpâii
(vai ce mai pâlpâii!)
şi zidul Mediteranei prăbuşindu-se lent
în poala Mo-wanei inundă lumea
cu somn şi nemişcare.

– Dar auzi, mai auzi ţipătul gârliţei
cu ciocul galben în palmierul de rafie,
trăncăneala şacalilor mult după
miezul nopţii sub arborele-cu-cârnaţi ?
– Aud, aud. Totul este o poveste
totul este o poveste totul este
o poveste

măi tată, măi tată
măi!

*

te repeţi una-două
însă te repeţi ca într-o rugă
până se face linişte în text
şi poetul-poet aude în pagină
ce-i spune Dumnezeul poeziei
lui: de când am trecut Mediterana
pe negresa mea Mo-wana
mă obsedează
vai ce mă obsedează
etc.

**

calm, băieţi
inima Africii este în noi
respiră cu nesaţ compact firescul
(lumina seninătatea firescului)
vocii sigure, de-acolo iradiază
egal în text şi răzbate la lectură
în toată fiinţa poetului care –
ce miracol!, şi ce răsplată ! –
în act devine instantaneu sursa
propriei luminozităţi cutremurate
redemptive iradiante ca o lampă
aprinsă-stinsă-aprinsă-stinsă cu
sufletul la răsuflarea de pe urmă,
a fiecărei clipe, în pagina albă goală.

*** poemul: i-am zărit nu o dată
copita despicată-n flama minţii
calvarul muncii încercării torsiunilor
mlădierilor ciocănitul fulguranţelor limbii
orchestrarea juisantă a bucăţilor sonore
rafinarea grohăitului prim în deflagraţia
de flash spermatic lăuntric a orgasmului
spiritual final – act repetitiv spornic
nemecanic creator de dependenţă ca un drog
echivalat şi depăşit doar de acelaşi ciocănit
al rugăciunii neîntrerupte la care într-o zi
vei accede. cocoş sălbatic intrat în rut
în răstimpul acesta plouă-
ninge ninge-plouă nu eşti
bun de nimic nimic nimic.
– Dar scriu cu toată orbirea
mea viitoare în faţă
torsul pisicii e viu
aşa că ţin bine minte ce scriu.

departe (nici vorbă de carte)
Iliada şi Odiseea
ori cum s-or fi chemând la vârsta aceea
două boabe de spumă taman afine
două minifetiţe atunci picate din lună
mergând parcă pe şine apar-dispar saltă
căutându-mă din priviri
zburând pe valuri tăind marea spre mine:

„tată! tată! măi tată, măi,
mare mincinos eşti!”

(2000); (2015)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara