Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezie de Ion Cocora


Exerciţiu de exorcizare

Alerg pe o frânghie între mine şi mine ca între două angoase
ca între două limbi cea pe care o scriu şi cea pe care o vorbesc
trag când de una când de alta precum de un elastic dar ele
îmi întorc spatele căutându-şi un bilingv mai elevat
e greu să fii părăsit de două limbi deodată
să nu fii dependent de perversele cuvinte materne
de voluptatea lor incestuoasă ce-ţi penetrează sângele
ca şi poeziile o antologie de pe rafturile anticariatului
e greu să fii cel ce se răsfaţă cu gândul că nu a cunoscut răsfăţarea

cel ce a sperat de la un capăt al vieţii la altul
şi a ajuns un muşuroi de speranţe
e timpul să se tragă obloanele să vină noaptea să mă aşez
la genunchii insomniilor să ascult cum viermii rod somnul
şi paşii ultimei rugăciuni se-ndepărtează
e greu pentru cine trăieşte în aventura scrisului
să-şi fie confortabil să-şi fie duhovnic să-şi fie pe plac
limbajul e mai mult decât un legământ cu diavolul


Dimineaţa la micul dejun

Dimineaţa într-un câmp în paragină aştept iepurele să sară din somn
nu va fi altceva decât o nălucă cenuşie ce şi-a petrecut noaptea
lângă o tufă de spini ori sub vrejuri de dovleac şi smocuri de iarbă
dimineaţa la micul dejun musculiţe frivole cu aripioare
schimbându-şi culorile ca lentilele de contact se dedau la un dezmăţ
continuu în ochii mei se încăpăţânează să mă înveţe orbirea să-mi
inventarieze substantivele şi verbele din cap până când vor deveni
un abur de droguri fierte o noapte întreagă în cazanul cu smoală

dimineaţa începe promiţător îmi urcă în trup ca mercurul
se caţără pe mine ca iedera pe un zid cu faţa întoarsă de la mare
şi mă-năbuşă cu perfecţiunea spaţiului pe care eu l-am inventat

dimineaţa orice monolog e fatal dacă nu se află cine să-i dirijeze
harul către o ploaie din adolescenţă când îmi imaginam că aud
strigându-mă o voce de femeie care nu era a mamei

dimineaţa nici doct şi nici ignorant nu sunt pe cât s-ar cuveni
poate de aceea aştept să se facă seară


Viaţa într-un lacăt

Viaţa într-un lacăt e o viaţă într-un lacăt
poate fi un arc poate fi o rotiţă poate fi o limbă de clopot
într-un gât de viperă poate fi ceea ce nici nu a visat că poate fi
poate fi gara monumentală din québec sau un marfar
într-o haltă din românia
poate fi nasturele de la pijamaua ta roz sau o monedă veche
numai bună să-ţi rupi dinţii în ea
poate fi o ţigară de foi sau o motocicletă în colţul gurii care duduie

până scoate vecinii din minţi
viaţa într-un lacăt este pregătită să-şi întâmpine sfârşitul
cu surâsul pe buze cu o fanfară militară ascunsă în lobul urechii
să se bucure de el ca de un somn sub o lupă într-o amiază de vară
să-şi imagineze lumea cealaltă ca pe un cartier al muţilor
şi să spere că încă nu e prea târziu să fie cheia
care deschide şi închide lacătul


Aidoma unui gândac

Aidoma unui gândac
cufundat în absenţe şi spaime
îţi pierzi intimitatea suflete
râgâi după o masă mult prea îndestulată şi simţi fericirea
cum dă afară din tine ca aluatul din vailing când bunica uita
să frământe pâinea ori ca epavele ce invadează ţărmurile
când marea se înfoaie în adâncuri
te dedai la plăceri lumeşti şi imaginezi nimfete masturbându-se
în spatele camuflajelor
pâlpâi printre lumânări şi aproape te confunzi cu o lumânare
mulţumit că ai norocul să te afli pe un tort aniversar
şi o doamnă dintr-un cartier rezidenţial suflă şi exclamă în ovaţii
văzând că tu te-ai stins „ei na mare scofală a sfârşit şi ăsta
vor fi cu unul mai puţini”
şi uite aşa suflet al meu devenit dintr-odată prea transparent
tânjeşti după puţină opacitate sau roşeaţa unui ochi înţepat de albină

ori poate aştepţi să vină o oglindă
să te arate ca şi când ai fi o armonică imobilizată pe
caninii vicioşi ai speranţei


Piraţi de plăceri

Sângele seacă pe râurile imaginaţiei
nu forfoteşte şi nu i se aud chiotele
vedem în continuare ceea ce nu vedem
nu s-a prins nicio înţelepciune de noi
plăcerile ne domină cele ce nu au fost
tânjesc după cele ce au fost iar acestea
tânjesc după cele ce vor veni
piraţi de plăceri suntem biete gheme
pe care firul depănat se apropie de capăt
degeaba bravăm aşezându-ne capul pe butuc
şi promiţând că nu vom scoate nici un răget
durerea şi împăcarea cu sine lasă acelaşi gust
sălciu pe cerul gurii aceeaşi revelaţie amară
în mahalaua vieţii nu mai există călăi
oare cât va trebui aşteptat până când vom
câştiga dibăcia necesară ca noi înşine
să ne devenim propriul călău


Ielele nebunele

Peste pielea smolită adie un vânt păcătos ca un limbaj poetic
ce s-a deprins cu libertinajul în părţile întunecate ale unui vagin înfocat
de ce tremuri şi te ghemuieşti cu bărbia pe genunchi şi nu te gândeşti
că poezia aceasta ai fi putut să o scrii chiar tu

ielele nebunele nu sunt fâţele din cluburi cu silicoane şi cercel în buză
dacă vrei sunt nişte ozn-uri perverse surprinse de camera de filmat
într-un moment când au o clipă de îndoială asupra propriei lor existenţe

dă-mi mie patul în care ai dormit azi noapte cu cearceafuri cu perne
cu ce se mai află pe el dimineaţa cu acele halucinaţii ale cărnii tinere
care o noapte întreagă vipere perfide au ţopăit în sângele meu
l-au pârjolit fără căinţă mai rău decât un pact cu diavolul

atoateştiutoareo ce naştere mai aştepţi capătul lumii e departe
şi atrofiază imaginaţia până-şi pierde măreţia şi rămâne un bacşiş oarecare
hai dă-mi mie patul şi vino să începi călătoria spre tine

poate că aşa se va inaugura o duminică de carnaval
despre care să se spună că alta la fel n-a mai fost



Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara