Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Poezie de Ioana Dinulescu

3 iulie

Sunt fericită astăzi:
o jumătate de veac
am visat să citesc şi să scriu
toate poemele lumii.

Am visat să câştig la loto
toate
mările şi vapoarele lumii.

Să călătoresc dintr-o parte
în alta a luminii şi nopţii
cărând după mine –

coadă de cometă –
trestie de zahăr, muguri de bambus
broaşte ţestoase din Galapagos,

Sclav fericit să port pe umeri
de hârtie velină soarta
Polymniei.

N-am avut parte de nimic din toate
acestea, dar astăzi, de 3 iulie,
anno Domini, sunt fericită:

voi evada pentru douăzeci
şi patru de ceasuri,
de pe malul stâng al Jiului,


O corăbioară micuţă
din uterul ceţos
al oraşului Craiova.

În această cristalină
ca laptele mumei străine
zi de august,
patinoarul destinului meu

cotidian este brăzdat,
arat, însămânţat de o corăbioară
micuţă, fragilă.

Ea macină între prova şi pupa
indecent/ inocent
muzica sferelor de hârtie.

Îşi încunună umerii de ţestoasă
cu aripile Victoriei din Samotrake,
cu torsul lui Antinous,

se botează singură cu numele
divin întreit:
Ion/ Iona/ Ioana.

O corăbioară de hârtie nescrisă,
un fel de cărticică de suflet
a colbului atoateiertător,

un fel de biblie a pulberii
care leagănă, haină şi vicleană,

în uterul ei virginal
numele divin întreit:
Ion/Iona/Ioana.


Vară la xerox

Vara asta a început
ca o repetiţie a verii trecute.
Acelaşi colb oltenesc se aşterne
peste orăşelul în care încerc
de-o mie de ani

să citesc, să scriu, să respir.
Aceleaşi siluete gheboşate,
fantoşe cenuşii ale trupurilor
zvelte de vara trecută,

întârzie fără niciun rost
seara
sub teii scuturaţi înainte
de înfrunzire.

Îmi voi petrece vacanţa
citind cărţi prăfuite
de anul trecut. Îmi voi petrece
vacanţa privind filme
de anul trecut.

Plimbând-o în lesa albastră
pe calina Carina canina, voi pluti
ca un absurd fulg de zăpadă
deasupra trotuarelor vechi,
desfundate,

măcinate de târşâitul paşilor
trecătorilor de anul trecut.


Coroana de hârtie

Două emisfere de Magdeburg
se rostogolesc nebune de dragoste
una după alta

prin bălţile de ploaie acidă
ale orăşelului unde trăiesc
hrănind un pisoi zănatic

şi doi căţei fără stăpân,
de parc-aş fi eu Sfântul Francisc
din Assisi,

de parc-aş fi primarul,
jăndarul, redactorul-şef,
de parc-aş fi stăpâna cozii vacii
şi a ştampilei primăriei.

Două emisfere ca două jumătăţi
de măr (mărul lui Platon? mărul
lui Newton?) şi-n miezul lor

un vierme translucid
purtând pe frunte coroana de hârtie
a unui nou volum de poezie.


Neica nimeni

Neica nimeni se prelinge pe clanţa
uşii – miere cu nume străin.
Se prelinge spre oglinda

oarbă în care doar absenţa mea
se zăreşte. Neica nimeni
se plimbă sătul şi tihnit

prin orăşelul de pe malul stâng
al apei aproape curgătoare
presărând
pe urmele lui vagi hârtii sclipitoare.
Neica nimeni nu e nimeni
şi nu e nimic, dar este stăpân
pe coada vacii nebune,

pe ştampila primăriei
şi pe destinul meu –
doar atât.


Citind

Citind, răscitind, cărţile altora,
vechi tomuri din hârtie velină
cu aromă îmbătătoare de mosc,

de cadavru de faraon supravieţuind
Nilului şi revărsărilor sale,
în această maşteră după-amiază

de toamnă, când prin crăpăturile casei
rătăcesc zgribulite fantomele
greierilor de astă-vară,

încerc să-ntineresc cu o lună
sau două. Înlocuiesc cu un astru
satrapic chipul meu din oglindă,

apoi mă aplec peste coala
virgină de hârtie
pe care Dumnezeu a scrijelit
în joacă, în glumă,
destinul meu de poet.


Viaţa într-o casă rotundă

Vieţuiesc într-o casă rotundă.
Vânturi se-abat asupra ei
din toate colţurile ascuţite ale lumii.

Copaci fără nume, plante
de apă înfrunzesc fără milă
pe acoperiş.

Uneori îşi pleacă ramurile
până la pământ, alteori scurmă
temeliile casei rotunde.

Astfel, rădăcinile ei veştejesc fără
veste,
pe când eu somnolez legănată
în hamacul ţesut de păianjeni
mumificaţi
în catifelate cotloane.

Supravieţuiesc într-o casă rotundă,
pe deal, încercând să mă
împrietenesc
cu vânturi de stepă, cu păianjenii
încă vii.

Cu genunchii la gură, dintr-un colţ
ferit
privesc apusul verii prin fereastra
spartă.

Îngerul Ioan îşi destinde braţele
materne,
îşi dezdoaie ghearele oţelite,
mă aruncă în lume prin fereastra
spartă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara