Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezii de Liviu Ioan Stoiciu


Moliftă

Batjocorit, tras pe sfoară: înainte de a se mărturisi,

când îţi spui de trei ori numele în

gând şi preotul te binecuvântează, cu patrafirul pe

cap, cu mici gâlgâieli de râs, cu

bărbia în piept, îngenuncheat, văzându-i prohabul

uitat deschis... Atâta

zarvă fără rost: e împăcat azi, a prins dihorul

care a supt sângele raţelor în

ogradă, că nu aveau decât o urmă în cap,

raţe găsite ieri întregi şi nu

a înţeles pe moment, până ce vecinul. Asta, la

0 săptămână după ce porcul îi

mâncase curcanul, îi lăsase numai o gheară, e semn rău? Nu, că nu eşti, bre, sănătos, cum să mănânce porcul un curcan? Jură că nu minte, face cruce: „să

nu se închidă groapa peste mine", şi spune

că asta nu e încă nimic, uitaţi

aici muşcătura mielului! Aici şi aici. Îşi deschide

larg pieptul.

Pierdut

s-a aruncat la pământ şi

a început să ţipe. Că mă tem de mine însumi, nu

mai pun bază pe nimic, sunt

pierdut. Că s-au întors toate cu susul în jos, „nu-mi

mai arde de nimic, nici să

mă sinucid", nu mai am nici un apetit, ce voi lăsa

eu în urmă? Doar o umbră, care

se va înălţa. Mai contează? Pot să-mi iau adio de la

mine, oricum nu mă

mai recunosc. M-au pus să scriu ce voiau ei. Cine? Ăia. De frică, am

scris. Că pe scări urcau oameni înjunghiaţi, din care curgea sânge.

Cine mă mai scoate din încurcătură? Poate cioara

aia, o arată pe geamul deschis, hai la

tata, pui-pui. Că vrea

să-i ia ouăle din cuib. Care cuib? Mare

tâmpit: „Domnu' doctor,

cineva a înnebunit şi-i taie pe toţi în salon". Atât s-a mai auzit, după care

1 s-a închis gura, iar vizitatorii au fost anunţaţi oficial că a născut căţeaua.

Marţi

„dezabuzări şi neputinţe, dragul meu, complexe

personale": o neţărmurită

prostie! Un amestec. Rezultând, din toate,

cristale de gheaţă,

metan şi amoniac! Marţi, când

e zi de scos gunoiul în faţa porţii caselor părinteşti şi aerul pe trotuar devine irespirabil. Ia uite: o maşină a salubrităţii oraşului târâie şobolani

morţi, legaţi cu sfoară de copii, probabil, întoarcem capul, vezi unde calci! În mijlocul nourului molecular. Calci

apăsat în balta de ulei de automobil spart, distrat: laşi urme de copită pe asfalt. Îţi plac? Baţi

din palme, muscoiul verde, uriaş, îţi scapă, bâzâie

şi se aşază pe marginea unei

ceşti de cafea golite pe terasă, afară: intrăm? În

mijlocul descurajării celorlalţi.

În iarna

asta n-a fost ger să moară muştele.

Dictatură militară

cu berze gălăgioase clămpănind pe acoperişuri,

vizavi: mai deschideţi un geam!

Dar e al treilea geam deschis, e curent. În sala

mare a şedinţei consiliului,

fumând ca turcii: ce economisim, domnule?

Economisim apa de ploaie, asta economisim: bea

repede

din ceaşca de cafea. Când afară

soldaţii noului regim se aliniază în acest minut:

cum de puteţi fi atât de calmi?

N-a murit Ceauşescu.

Părerea

mea e că trebuie să cumpărăm aur! Ba să cumpărăm ciorapi

fosforescenţi: el, aplecat deodată, îi priveşte ei picioarele

pe furiş, ridicând faţa de masă, prefăcut că-şi caută pixul scăpat

din mână, „un ofiţer îi ţine căpăstrul". Vreţi să

ne ducem toţi la balamuc? La

naiba, impulsurile electrice nu ating unele

regiuni de pământ bătut pe nuiele împletite, regiuni

ale creierului: „ascultaţi foşnetul

cortinelor". Ea,

focoasă, îi mai spune lui o dată că are acasă o broscuţă de acum

40 de milioane de ani într-un chihlimbar! Nu se poate. Vii să o vezi? S-a mai liniştit. Afară,

acum, soldaţii bat pas de defilare.