Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezie de Alexandru Muşina


Dracula Bar

Cînd simt că viaţa-i atîta de naşpa, că pute pînă şi soarele de pe cer, mă duc la barul Dracula, din blocul B 1 bis. Blocu-i o ruină de pe vremea cînd zbura porcul, dar, la subsol, barul e top de top: oglinzi peste tot, marmură neagră pe jos, lumînări roşii, beţişoare aromate cu miros de levănţică şi de tămîie, muzică în surdină, de Johann Sebastian Bach... tot tacîmul. Şi fără chelneri, barmani, animatoare sau alte accesorii inutile.

Cobori 33 de trepte, intri, semnezi într-un catastif şi primeşti o pelerină neagră, un papion violet şi-o pereche de colţi de vampir. Iţi iei de la dozator o stacană de sînge proaspăt şi te-aşezi la o masă. Nimeni n-are treabă cu tine, e-o linişte mai ceva ca-n biserică. Parc-ar fi toţi yoghini sau călugări zen-budişti: privesc fix la florile de nu-mă-uita pictate pe tavanul suflat cu aur. Şi mai sorb, din cînd în cînd, cîte-o gură de sînge. Sînge de prima calitate, fabricat de dactăr Nicu & His Skyzoid Band. Cu 27 de stabilizatori neu-rohormonali, 16 amplificatori kinetosenzoriali şi gust de cocacola. Mult mai bun şi mai hrănitor ca sîngele tradiţional. Conceput special ca să te reintegreze social: să nu-ţi mai vină să sari la jugulara aproapelui, să te simţi mereu în formă, gata să munceşti mai mult, să-ţi satisfaci gagica, să ajuţi pensionarii să traverseze strada şi aşa mai departe.

Face toţi banii de pe lume! Şi mai mult decît atît.

Idolul educatoarelor

În fiecare an, la-nceput de septembrie, apare domnul Dino, idolul educatoarelor. Înalt de aproape 4 metri, cu pielea verde-metalizat, un ditamai burtoiul galben-auriu şi doi ochi roşii, cît farurile de la maşină, domnul Dino se plimbă agale pe aleile dintre blocuri, fredonînd: „Via-ţaa e fru-moa-săă/ Lega-tăă cu a-ţăă/ Cine stăă a-ca-săă/ Nu mer-gee la pia-ţăă.". Şi salută, ceremonios, pe toată lumea: „Sărut mîinile, distinsă doamnă!", „Respectele mele, domnule!", „Salve, barosane!", „Ciao, bellissima!"... Din cînd în cînd, se opreşte şi culege cîteva crenguţe cu bobiţe albe din gardurile verzi, pe care le oferă cucoanelor care se-ntorc de la cumpărături, şoptindu-le languros: „Modest omagiu frumuseţii eterne!". Alea se umezesc de tot, mai-mai să le scape plasele din mîini, că nu le-a mai băgat nimeni în seamă de secole.

Dar slăbiciunea lui sînt copiii de grădiniţă. Cînd e vreme frumoasă, se întinde pe spate în iarba din parc şi aţipeşte. Cum îl văd, ăia micii încep să chirăie şi se reped: se caţără pe el, ţopăie pe burta lui moale, se dau ca pe-un tobogan pe coada lui lungă... Fetiţele împletesc coroniţe de flori, pe care i le atîrnă în jurul urechilor şi celor două corniţe portocalii de pe frunte, îi presară frunze şi fire de iarbă pe

pleoapele închise, apoi bat din palme şi cîntă: „Ora şase a sosit/ Domnul Dino n-a venit./ Nino, Dino,/ Bambolino,/ Ce-ai mîncat/ De te-ai umflat?/ Mare cît un bloc,/ Cioc, boc,/ Treci la loc!". Ţacanii îi trag la picioare şi pumni în coaste pînă se înroşesc la faţă şi încep să transpire; cei mai apucaţi îşi iau avînt şi se reped cu capul înainte, ca-ntr-un perete de vată, elastic. Dar domnul Dino doarme liniştit mai departe.

Educatoarele sînt în extaz: pot şi ele să-şi mai tragă sufletul, să stea pe-o bancă la umbră, să bîrfească, să tricoteze, să savureze o ţigară sau să vorbească la mobil.

Happy Cartier Tour

La-nceput totul părea O.K.: doi-trei ciudaţi care se-nvîrteau prin cartier, cu G.P.S.-ul într-o mînă şi-un ghid turistic în cealaltă, ca un coi într-o căldare. Aveam şi noi de cine să ne mai rîdem.

Dar, după ce pe „Discovery", „Animal Planet", „Travel", „Mistery Planet" şi alte alea au dat cîteva filmuleţe cu titluri de toată jena, gen „Şobolanul erou din cartierul cruzimii", „Zeii blocului G13", „Cartierul fără tată", „Locul unde nu se întîmplă nimic", „Excursie de vis în cartierul din vis" (trilulilu!), „Îngeri în uniformă", să vezi atuncea invazie de melteni, mai rău ca popoarele migratoare! Nu mai ai loc să respiri pe stradă de ei: japonezi care fotografiază tot ce mişcă, gălbiori ciripitori, americani umflaţi parcă cu pompa, nemţi, italieni, spanioli, arabi îmbrăcaţi în cearceafuri şi cu cîte-o batistă mare pe cap, rusnaci mangă tot timpul, eschimoşi, calmîci, bordelezi, hotentoţi...

Ai vrea tu! Şi la toţi tre' să le-organizezi excursii. Excursii pentru toate gusturile & buzunarele: de 2, 4, 6, chiar 12 ore. Turul cartierului cu elicopterul, cu autocarul, tramvaiul, trotineta, cu ricşa trasă de boschetari condamnaţi la muncă în folosul comunităţii. Chiar şi pe jos, cel mai scump, că-ţi trebuie cască, vestă antiglonţ, boxeri de kevlar şi badigard personal. Traseul e-acelaşi: statuia Coanei Miţa Biciclista, mama fondatoare, găuroiul din asfaltul de pe Aleea Lăcrămioarelor, care-a-nghiţit 14 maşini, pînă acum, barul Dracula, cu degustare de sînge proaspăt, apartamentul net-starului Luci, Copacul Fericirii,

minimausoleul lui Coco, papagalul poliglot, din sufrageria lui tanti Ema, staţia Dor Mărunt a autobuzului 666, banca verde din parc pe care e scrijelit TITI + GINA = LOVE, biserica popii Bilanţ, cu acoperişul din foiţă de platină şi portretele actorilor de la Hollywood în locul sfinţilor din icoane şi de pe pereţi, Trabantul în care Jimmy a locuit non-stop 497 de zile, record mondial, Muzeul Jucătorilor de Table, tomberonul poetului Dudu, acoperişul blocului pe care făcea plajă Mimi cînd era mică, subsolul în care strămoşii noştri jucau vrăjitroaca şi făceau sacrificii rituale de şobolani, cîini şi pisici, cea mai veche conductă spartă şi nereparată din lume, care curge continuu de 35 de ani, expoziţia permanentă „Dactăr Nicu & His Skyzoid Band. Din precambrian pînă astăzi".

Ce-i drept, banu' iese la greu. Că turistu-i fazan, are creieri de grădiniţă, crede orice tîmpenie-i spui şi cumpără orice ştift, numai să fie „produs local". Da' nu mai ai viaţă. În loc să te simţi şi tu bine, ca omul, la un mic, o bere, un meci la televizor, stai de fundul lui: plimbărică, păpică, somnic, gagici, prafuri, batiste igienice...

Capitalism de căcat!

Valparaiso

Dacă piţipoancele se uită ca prin sticlă pe stradă la tine, aminteşte-ţi de Valparaiso. Dacă te-ai certat cu nevasta, bizonul de şef ţipă la tine, iar prietenii te iau la mişto c-ai început să cheleşti şi să faci burtă, aminteşte-ţi de Valparaiso. Dac-un handicapat ţi-a lovit maşina-n parcare şi-a dispărut ca măgarul în ceaţă, aminteşte-ţi de Valparaiso. Dacă ţi-ai pierdut cardul, mobilul e mort şi nimeni nu-ţi mai răspunde pe net, aminteşte-ţi de Valparaiso. Dacă afli că suferi de bruxeloză, retropatie, azoospermie, sincretism patibular, sindrom Ion-Ion, Ghirlandaio-Scrooge sau Schultheiss-Grădinaru, de onanism compulsiv, colecist cu sludge, nevroză de contact sau partenogeneză, aminteşte-ţi de Valparaiso.

Dacă simţi că viaţa tocmai ţi-a dat „delete" şi trece, ca un Mercedes S 7 Klasse, pe lîngă tine, aminteşte-ţi de Valparaiso. Valparaiso există! Şi tu-l meriţi, îl vei avea.