Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Poezii de Silvia Chiţimia


În barca lui Rimbaud

Înlăuntrul rece al literei
O
Picură apa.
E-ul s-a ascuns
În cavoul cu moaştele sfinţilor
Părinţi.
Uruitul lui U abia se mai
aude prin
Scoica istoriei.
I-ul urcat pe muntele lui
A
Luminează, luminează
Până ia foc şi arde cu totul.

La ce bun atâtea vocale
Când toată lumea
Nu vrea decât bani...


Apocalips XXI

Tot mai multă lume.
Tot mai multă lume.
Tot mai multă lume.

O înşiruire digitală.
Un uriaş vârtej,
O tornadă
De zero şi unu
Unu şi zero,

Vânată fără încetare
De un Maus feroce.


Ochii limpezi

Azi e la marginea lumii
Gura leului va mai înghiţi câteva suflete
Nu se ştie pe cine.
Acolade mari de întuneric
Ne străbat fără să ştim.
Trupul nostru îl joacă la arşice
Viermi neştiuţi
Viermi care vor învinge.
De-a rostogolul curge Soarele
pe dealurile timpului.
E bine să fii neînfricat,
E bine să ai ochii limpezi
Curaţi, strălucitori,
Să se poată scălda în ei
Lumina zorilor
În ceasurile ultime.


Scrisoare către Ioan din Patmos

A venit mai repede decât
Credeam
Nebuna de la sfârşitul timpului
Acoperind cu fustele-i negre
Totul împrejur
Transformând în scrum
Lucruri inefabile, ucigând
Blândeţea, seninătatea, prietenia.

M-am retras strategic în chilia cu cărţi
Aşezată pe mormanul global
De gunoi.
Nu prea se mai văd stele pe cer
Pentru că nu există ochi care să leprivească,
Oamenii nu mai au chipuri
Feţele lor sunt ecrane violacee,
Degetele lor au devenit tastaturi,
Inimile lor, harduri.
M-am retras strategic în chilia cu cărţi
Într-un colţ îngerul surâde
"Bucură-te încă" îmi şopteşte el, "bucură-te
În chilia ta cu cărţi
De pe mormanul global de gunoi
Ce te poate înghiţi în orice clipă.

Bucură-te încă", îmi zice el
"Ţi-a mai rămas fântâna inimii
Acolo mai poţi vedea
Cer, stele oameni dragi
Zâmbind
Ca odinioară".


Bătrânul şi Magda

Bătrânul şi Magda
Scriu în fiecare seară poeme
Cu străluciri de diamant
Pe care le atârnă
Pe gardurile nopţii.

Oh, noaptea
Are multe garduri şi gardieni nevăzuţi,
E bine păzită
Şi pe fiecare gard al nopţii
Luminează un poem
Un şirag de cuvinte
Ca o plasă de pescuit
Constelaţii
Din întunericul de
nepătruns al tenebrelor.

Bătrânul şi Magda
Numără perlele cuvintelor,
Numără stelele
Prinse în plasa poemului
Răsfirat pe gardurile nopţii.

Mereu prind spre ziuă
Un peşte uriaş
Cu totul şi cu totul
nemaivăzut
Care le promite
Înţelepciune, iubire, suflet de aur
Şi câte şi mai câte promite
Peştele cu totul nebun şi frumos
Prins în plasa poemului
Ca o rază de soare.

Bătrânul şi Magda
Ascultă respectuoşi
Peştele miraculos
Şi-l aruncă de fiecare dată
În marea de-ntuneric
Zicându-i că oamenii azi
Nu se mai gândesc decât la mâncare,
Nicidecum la cunoaştere tainică.

De cum se înserează, totuşi,
Bătrânul şi Magda
Ţinându-se de mână
Pornesc pe aleile nopţii
Risipind neobosiţi
Şiraguri de cuvinte, poeme
Ca o plasă de pescuit
Poate, cine ştie, cândva...


Cei slabi scriu celor puternici

Cei slabi scriu celor puternici
Scrisori interminabile şi inutile,
Valuri de hârtie
Acoperă strigătele.
Mulţimea este o cifră dintr-o adunare statistică,
O pagubă colaterală, o pată de ulei
Pe coala albă de hârtie.

Scrisorile întrec numărul celor
Care au puterea să le citească,
Într-o biserică din Roma
Micul Christ a murit sufocat
De avalanşa de plicuri
rugăminţi şi lacrimi.
Cei slabi scriu celor puternici
Petiţii, cereri, memorii,
Pe care le risipeşte vântul,
Vântul cu gust de uraniu din Kosovo.


Lampa de măslin

E aprinsă-n deşert
Lampa de măslin
De veghe pentru pelerinii
rătăciţi din oraşele betonate,
De veghe pentru prizonierii
Legaţi cu fibre optice
Şi circuite electronice digitale.

Undeva departe
De mulţimile strivite
Sub roţile multicolore ale reclamelor
Pâlpâie neştiută
Flacăra lămpii de măslin.

Lăcrimează calm
Lăcrimează şi străluceşte.

Puţini ştiu
Că-i un pumnal
Înfipt în blana neagră şi fosforescentă
A Fiarei.


O mie de sori

Dragoste-poveste ca un foc în deşert,
Ca un rug aprins
Din vremi neştiute.

Dragoste-poveste
Din nopţile Sheherezadei
În oraşul pradă farsorilor
Şi întunericului.

Strângerea de mână,
Şuviţa de vânt,
Degetele muzicale
Pe arcuşul coapsei.

Dragoste-poveste,
Baladă, cântec şoptit,
Sub vălul de mireasă al zorilor
Când inima,
Da, inima,
Străluceşte mai tare
Decât o mie de sori.


Ce vedeţi voi cu...

- Trebuie să îmi răspunzi
M-a rugat înecatul privindu-mă fix,
Înţepenindu-şi privirea de sticlă
În pieptul meu
Chiar acolo unde palpita vie
Constelaţia inimii.

- Trebuie să îmi răspunzi
M-a rugat înecatul
Ţintuindu-mă cu globii săi oculari
De cristal de rocă.
Care este rostul
Ochilor voştri larg deschişi,
Al orbitelor voastre
Ca nişte cristelniţe.

Ce vedeţi voi cu ele?
M-a întrebat înecatul
Privindu-mă fix
Cu ochiu-i sticlos şi etern,
Pe cine scăldaţi voi acolo?