Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezie de Octavian Doclin

Scrisoare pentru poetul Mircea Bârsilă, spre aducere aminte

Ei, ai trecut pragul – podul?
cel mai greu pe care l-am trecut –
pe-trecut şi eu.
În faţă, acum, biblicul ’70 al psalmistului, ca un
înfricoşător avertisment. Ai grijă.
Ştiu cum tînjeşti după locul în care
ne-am uitat adolescenţa.
Eram doi liceeni imberbi cu dor de
femei viitoare.
Îţi mai spune ceva prospeţimea
anilor Floricăi, fata croitorului mut din Greoni?
I-am iubit castitatea pierdută a vîrstei
ei tinere. Te-am luat drept martor
chemîndu-te pe Dealul Cacovei să-ţi arăt
urmele des-virginării, obiectul însîngerat,
rămas în ierburi, care de-atunci mi-a înroşit
vîrstele viitoare.
Nu l-am mai văzut. L-au mîncat peste
noapte vrăbiile. Azi vremile.
Tempus fugit, o, tempora!


Banchetul Ospăţul

Stăteau toţi cei aleşi în jurul mesei
neştiind cine va aduce bucatele
aşteptau mai ales pîinea nedospită azimele
şi vinul vechi de smochine
fără acestea nu puteau continua Banchetul
şi să înceapă Ospăţul
nedumeriţi nu ştiau nici cu cine
să fie părtaşi la Cină
cînd erau gata să-şi piardă răbdarea
şi mai ales nădejdea
o voce venind dinafara lor
le despică neliniştea în două –
Regele a dat totului tot.


O altă voce

Poetului Vasile Dan, autorul poemului Tars,

Voiam să păşesc şi eu pe drumul Damascului
să reconstitui traseul acela misterios
am cercetat harta acelor vremi
şi n-am descoperit nimic
mi-am zis poate nu este un drum umblat
ci doar o cărare imaginară
o halucinaţie ca atîtea altele
pe care le-am trăit de-a lungul anilor
mai ales cînd urcam din subterană
din irealitatea realităţii ori mai bine spus
din realitatea irealităţii în realitatea reală
am auzit însă recunosc o altă voce
decît aceea des pomenită pe care o aşteptam
şi despre care am înţeles că suna ca
o aspră mustrare
şi mai ales ca o poruncă pe drumul
Damascului
aceasta în schimb era un avertisment
sever de necontestat
vae victis vae victis
şi m-am simţit deodată robul
unei dorinţe deşarte
aşa cum o patimă nestinsă
precum un viciu neîmplinit.


Iluminaţia

lui M. M. Deleanu, mult întristatul meu prieten

Mila care învinge neputinţa
cînd moartea poate fi începutul
urcării muntelui de sare
şi cînd nu poţi să-ţi păzeşti spatele
cu fiecare pas priveşti spre vîrf
să vezi lumina izbăvitoare
vîrful muntelui devine tot mai
puţin vizibil şi tot mai îndepărtat
pe la jumătate iluzia că îl vezi
mult mai tîrziu îţi dai seama
că o flacără cu putere necunoscută ţie
pînă atunci
ţîşnind din izvorul de sub munte
ţi-a sorbit lacrima ochiului
stîng deodată orb
sec lăsîndu-l doar pe celălalt.


Primul Ultimul discurs

Lui Nichita Stănescu cel fictiv

„Cînd aud cum mă aplaudaţi
îmi vine să mă întorc cu spatele
să vedeţi cum îmi cresc aripi(le)”
cuvîntă victorios Scribul
în faţa mulţimii celei celor tinere
roditoare
amintindu-şi discursul
predecesorului său
cînd acestea erau doar în pîrgă


În ascuns

Poetului Eugen Suciu

A slujit în ascuns toată viaţa
fără să fi fost văzut vreodată
în ascuns la ospeţe a săturat şi stîmpărat
setea tuturor
fără să fi fost zărit cîndva
(negreşit: există o bucurie a Anonimatului).


Anotimpuri

(căderea în lume)
Poetului Gheorghe Zincescu

E iarnă-n Rai
şi-n Iad e primăvară,
îngerii toţi, în cor, strigară: vai!
cînd la căderea-n lume asistară.
Şi Dumnezeu aşa-şi întoarse faţa
şi plînse pentru Fiul Său înfrînt,
şi noapte se făcu, iar dimineaţa
căzu o lacrimă şi pe pămînt.

(din volumul în pregătire, Sînge de vişin)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara