Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezie de Alexandru Muşina


Bunicile de la ţară

Mai sunt şi unii cu bunici la ţară: în creierii munţilor sau prin cine ştie ce coclauri din Bărăgan... undeva pe buza planetei: faci un pas şi cazi în neant. Stau în căsuţe de lemn sau chirpici, acoperite cu şindrilă sau paie, cum numai pe "Discovery" mai poţi vedea.

Dorm în bucătărie, cu caprele şi găinile. De-aia put mereu a brânză şi-a găină opărită. Mici, aduse de spate, numai piele şi os, cu broboade negre şi fără dinţi, parcă-s nişte vrăjitoare. Din alea de treabă şi cam jerpelite. Nişte vrăjitoare second-hand.

Da' nu ştiu nici o magie. Numai să ducă caprele la păscut, să dea grăunţe la găini, să spargă lemne şi să aprindă focul în sobe de pe vremea dinozaurilor, care scot fum tot timpul. Să facă o mămăliguţă şi o ciorbiţă de pui, să pună la fiert laptele muls de dimineaţă.

Trăiesc şi ele. Bărbaţii lor, bunicii noştri, au murit de mult, că erau beţivi. "Îi cam plăcea, săracul, să tragă la măsea. Dumnezeu să-l odihnească!"

Aşa zic toate. Apoi ies să caute ouă de prin cuibarele din tufele din curte; să ne dea ceva la pachet. Sunt tare darnice bunicile astea le noastre. Şi tare singure. Da' nu se plâng niciodată.

Nici dactăr Nicu n-ar putea să le ajute. Dar'mite noi. Aşa că le vizităm o dată pe an: ajungem la prânz, plecăm după-amiaza. N-ar avea niciun rost să stăm mai mult.


De sîrbîtori

E naşpa de sărbători.

Toţi se agită: steluţe de neon în copaci, brazi, beteală şi globuri, cadouri scumpe, mascaţi şi colindători, shopping şi spiritul Crăciunului, şampanie şi artificii, felicitări cu clopoţei şi crenguţe de brad, cu Naşterea Domnului, cu cei trei magi, dactăr Nicu şi cu Pamela, cu renii şi Santa Claus...

Toţi râd, zbiară, zâmbesc, se pupă pe stradă sau sub vâsc, la lumina lumânărilor. Dar e nasol. Nasol de nasol.


Dacă aş câştiga...

Dacă aş câştiga la loterie, ceva baban, ca la zece milioane de parai, mi-aş cumpăra un bloc. Unul mic, cu trei scări şi patru etaje. L-aş goli, i-aş pune termopane albe, l-aş vopsi în portocaliu.

I-aş monta o instalaţie ultimul răcnet, cu comandă de la distanţă pentru toate becurile din el. Cu o singură apăsare de buton, toate, deodată; aprinse la 8 seara, stinse la 1030, fix... Aprinse la 530 dimineaţa, stinse la ora 7.

M-aş muta într-o garsonieră, vizavi, la etajul 3. Aş apăsa pe butoane şi m-aş uita cum se aprind şi se sting luminile. Zilnic, la aceeaşi oră: 8 şi 1030, seara, 530 şi 7 fix, dimineaţa.

Aş butona, aşa, o sută de ani.


Luci

Luci are o meserie comă: emailist. L-a angajat o companie din Singapore să scrie emailuri de dragoste gagicilor din lumea întreagă. I-au aranjat mecla pe computer, i-au făcut un site - "Letters from a Latin Lover" - şi l-au pus la treabă.

Stă-n camera lui de la etajul 6 şi scrie emailuri de zor. Norma e de 80 pe zi. Da' nu stas, ci de - ălea simţite, cu filing la greu, după cum cere clienta. Maică-sa-i face de mâncare, curat în cameră, îi aduce cafeaua; iar el, cu căştile în urechi, cu ochii beliţi pe ecran, scrie şi scrie şi scrie... Gagici singure, văduve, neveste dezamăgite de soţ, dornice "de noi contacte umane", babe şi puştoaice, de toate neamurile şi culorile.

Uneori, seara, când e varză de tot, coboară la bar. Parcă e din "Ghost": palid, neras, cu cearcăne şi privirea pierdută. Comandă o tequilla, o dă repede peste cap: "Băi, parcă-s turbate, zice, mă sug de sânge, nici nu ştii ce le poate trece prin minte... Câteva sute m-au şi cerut de bărbat."

"Şi de ce nu pleci? Te însori şi-ai scăpat", îi zicem noi, invidioşi: "Americance, chinezoaice, nemţoaice, franţuzoaice... ai de unde alege".

"O laie! Cum mi-au aranjat mie mutra, sigur şi ele şi-au upgradat-o. Şi, după cum scriu, cred că-s numai minore sau trecute de 80 de ani... da' sigur sărite de pe fix. Cine ştie peste ce urâtanie sau dilimană dai. Peste cine ştie ce hoaşcă.

Şi-apoi, mă ţin ăştia legat de gât cu contractu': dacă plec înainte de 5 ani, trebuie să le dau o sută de mii de parai... Tot neamul meu n-are atâţia bani".

Şi mai comandă o tequilla. Că tot e el latin lover.

Mai nou, s-a apucat şi de spaniolă. Când nu scrie, se uită la telenovele. Visează să se îndrăgostească de el fata unui baron al cartelului drogurilor din Mexic sau Columbia, să le dea stăpânilor lui o sută de mii de dolari (pentru ea, un mizilic) şi să-l elibereze din sclavie.


Iarna

Iarna-i aşa de frig că-ngheaţă spermatozoidul în tine şi ovulul în femeia iubită.

Iar pe stradă, mereu trebuie să-l ocoleşti pe câte unul, rămas cum l-a prins gerul: cu un picior în aer, cu mâna la gură, încercând să-şi tragă căciula pe urechi...

Poliţaii, grijulii, le-au atârnat câte-o plăcuţă reflectorizantă, în faţă şi-n spate, să nu dai peste ei noaptea, din greşeală.

N-au nici o treabă: o să ajungă acasă sau la servici abia la primăvară.


O nouă boală

Toate gagicile din cartier - mamaiele şi cucoanele, nevestele şi celibatarele, femeile fatale şi borfetul de rând, puştoaicele şi fetiţele de grădiniţă - suferă de o nouă boală: depresia culturală.

Nimic nu ajută: nici croşetatul, gătitul, cearta cu bărbatul, telenovelele şi talk-show-urile, bârfa pe palier, epilatul, sexul torid, visele cu dactăr Nicu, ghicitul în cărţi şi-n cafea... nici ţigara, vodca, trasul în venă, petrecerile în pijama, desenele animate, ulii şi porumbeii, săritul coardei în faţa blocului... Nimic. Paleative de paleative...

Fie că-i vorba de forma uşoară sau cea severă, cronică sau acută, benignă sau malignă, nu există decât un singur tratament: shopping-terapia.


Mobilul

Mobilul a fost inventat ca la 2 noaptea ca să te trezească un bou şi să-ţi urle-n ureche "Tu eşti, Vasile?! Hă, hă, hă...ăă... ăă... mă scuzaţi, am greşit numărul".

Mobilul a fost inventat ca să-ţi suni gagica şi o voce cristalină să-ţi răspundă: "Ne pare rău, abonatul nu poate fi contactat deocamdată".

Mobilul a fost inventat ca să ţi se descarce când eşti în concediu şi ţi-ai uitat încărcătorul acasă. Să auzi tot felul de melodii aiurea, să faci fotografii de care nu are nimeni nevoie... şi să vorbeşti. Să vorbeşti, vorbeşti, vorbeşti... până simţi că-ţi zbârnâie creierii-n cap.

Mobilul a fost inventat ca să ai all in one: cameră video, reportofon, ceas deşteptător, teletext, jocuri, agendă electronică, mp3 player, e-mail, internet... Să-ţi rezolvi toate problemele. Să nu mai depinzi de nimeni.

Să ajungi să te simţi cât mai singur şi mai de căcat cu putinţă.


Tatîl Tuturor Cîinilor

Pe-un cîmp de la marginea cartierului, dactăr Nicu a ridicat o statuie: un cîine uriaş de bronz, înalt de 3-4 metri, care priveşte spre cer. Din ochi îi curg lacrimi. "Tatăl Tuturor Cîinilor", aşa l-a numit.

În nopţile cu lună plină, javrele din cartier se-adună acolo şi-ncep să latre. Sute

şi sute de cîini, înghesuiţi unul în altul, un covor de cîini, de toate culorile, care latră prelung la lună: "Ha-uuu! Ha-uuu!".

Apoi apar hingherii, care încep să-i adune. Nu se zbat, nu muşcă, nu încearcă să scape. Numai privesc la lună şi latră-nainte. Pînă ce hingherii îşi umplu dubele negre şi demarează în trombă.

În urma lor rămîne Tatăl Tuturor Cîinilor. Singur. Plîngînd.


Natural 150 %

Cele mai tari produse-s cele ale lui dactăr Nicu & his Skyzoid Band. În orice magazin căutăm marca albastru cu verde: albastru, culoarea speranţei, verde, culoarea Naturii.

Numai chestii una şi una, de stă mîţa-n coadă, garantat ecologice, naturale 150 %. N-au nici americanii aşa ceva: seminţe de sfîrnar şi de muşinix, ouă de fenix, esenţă de ciocoflender, filé de pterodactil, pastă de yggdrasil, rădăcină de bypass, costiţă de kappa, fructe de prîsnel şi de lampeduză, dulceaţă de lapi-lazuli, şerbet de duplex, jambon de logomah, suc de strogir, cremă de quetzalqoatl, conserve de pizdoc şi de limbostratan, boabe de lampadofor şi cîte şi mai cîte.

Ce n-a văzut Parisul! Viaţă de viaţă. Dactăr Nicu & his Skyzoid Band, nu copiază Natura, ci inventează Natura. Nu-ţi dau doar ce-ţi doreşti, ci ce n-a visat neam de neamul tău.

Cum zice şi reclama: "50 %. substanţă, 100 %. speranţă".

(Din ciclul Dactăr Nicu & his Skyzoid Band)