Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezie de Ileana Mălăncioiu


Cele şapte vămi

Trec din ţara vieţii
În ţara morţii
Şi înapoi,
Nimeni nu-mi cere
Cartea de identitate
Şi nu-mi desface
Bagajul pe care
Îl port în spate,
Dar la fiecare
Din cele şapte vămi
Care n-au dispărut
Cineva toarce
Din vechiul caier
Rămas de mai an
Şi trage cu ochiul
Pentru ca nu cumva
Trecerea asta a mea,
Neîngrădită de nimeni
Şi de nimic
Dintr-o lume în alta
Să arunce totul în aer.


La Rhodos

Era luna lui Brumar, dar soarele parcă bătea
Din toate părţile cînd am ajuns în vechea cetate
Luată de valul de oameni veniţi de peste tot
Şi am coborît către mare, pe strada Socrate.

Nu ştiam cum se cheamă, dar am ales-o
Fiindcă e mai abruptă şi mai îngustă decît cele
Cu alte nume celebre şi între zidurile ei
Nu se pot vinde cercei sau mărgele.

Pe strada Platon treceau femei bronzate
Umblînd în goană după suveniruri
Şi am zîmbit la gîndul c-avea şi el dreptate
Cînd spunea că poeţii trebuie scoşi din cetate.

M-am scos singură pe poarta Eleftherias şi am privit
marea
Pînă cînd corăbiile mînate de vînt s-au întors din bătălia
Pierdută aducînd înapoi o lume de umbre tristă
Şi au intrat în port printre picioarele larg desfăcute
Ale Colosului care nu mai există


Moarta din apartamentul vecin

Moarta din apartamentul vecin
Se uită ţintă la mine,
Aş fi vrut să-i închid ochii,
Dar mi-a fost teamă că vine
În odaia mea ca o oarbă
Care pipăie zidul şi trece
Din greşeală prin el.
Însă ea stă cuminte
Şi-mi zîmbeşte senină.
E o moartă model,
Care ştie cum să se poarte
Şi ce mai e de făcut,
Atîta n-a prevăzut
Că în graba de a-i lua locul
Cineva o va scoate pe uşă
Chiar înainte de a se răci
Şi pînă a doua zi
Va mai rămîne din ea
Doar un pumn de cenuşă.


Sînge din sîngele meu

Stau într-o singurătate aproape desăvîrşită
Sînt pregătită să intru în lumea aceea
In care nimeni nu intră cu nimeni
Doar Îngerul Morţii care profită că este

Cel mai slăvit dintre îngerii Domnului
Se apropie de mine şi-mi spune
Tu nu eşti singură, tu eşti cu mine

Îngerul meu de Pază s-a îndepărtat
Ce să facă şi el săracul dacă fratele său
Mai mare pune stăpînire pe tot

Du-te cu Dumnezeu, i-am spus încercînd
Să nu fac o tragedie din ce se petrece
Nu ştiam că era pe ducă şi aşteapta
Sînge din sîngele meu.


Acum, cînd mă apropii de sfîrşit

Acum, cînd mă apropii de sfîrşit
Aş putea să-mi spun liniştită
Pămînt eşti şi în pămînt vei merge,
Dar de unde atîta linişte
Cînd pămîntul a ajuns
Un fel de groapă de gunoi
Prin care scormonesc deopotrivă
Şobolani şi oameni ca noi
Înzestraţi cu două mîini
Şi cu două picioare
Şi cu materie cenuşie ca pămîntul
În care, într-o bună zi,
Nu se ştie ce sămînţă aruncată aiurea
Ar mai putea încolţi.


Vitrina cu sicrie

Începe o nouă zi, ceru-i senin
Dar strada e murdară şi pustie.
La colţul ei un meşter trage încet oblonul
De peste vitrina lui cu sicrie.

Mă uit în ea de parcă ar trebui
Să îmi aleg eu singură modelul
Şi toate au prea multe încrustaţii
Ori sînt prea lustruite pentru felul

Meu de a fi şi a nu mai fi.
Niciodată moartea n-a fost mai vie
Şi n-a semănat mai bine cu mine
Ca în vitrina asta cu sicrie


De unde atîta înţelegere

Stăm pe scaune aliniate perfect
Mimînd înţelegerea lucrurilor spuse
Într-o limbă necunoscută
Numai tu, Iisuse,
Care ai cunoscut
Ca nimeni altcineva
Trădarea fariseilor
Şi a cărturarilor
Ai mai putea spune
De unde atîta înţelegere
Cînd nimic nu este de înţeles
Dar tu stai acolo sus,
De-a dreapta Tatălui,
Unde ai fost aşezat,
Şi nu mai spui nimic
Fiindcă ai spus prin moartea
Şi Învierea Ta
Tot ce era de spus.