Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Noul val:
Poezie cu multă proză de Alex. Ştefănescu

Valentin Busuioc, Linia vieţii, versuri, Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2016. Coperta de Nicolae Macovei-Makovei. 94 pag.

Ca mulţi alţi poeţi de azi, Valentin Busuioc înţelege prin poezie o scurtă naraţiune (cu un început abrupt). În volumul său Linia vieţii , recent apărut, el povesteşte, cu predilecţie, întâmplări trăite de el însuşi, care, prin decupaj şi scrierea textului sub formă de versuri, sunt susceptibile să provoace o emoţie poetică.

Iată cum încep poemele sale:

„în satul meu/ cu toţii ne ocupăm de olărit” (toarta ulciorului);

„suntem câţiva oameni pe plajă/ unii aruncă pietricele albastre în mare/ şi par fericiţi/ alţii culeg scoici şi alge/ cu toatele moarte” (nisip mişcător);

„când îmi juleam genunchii/ bunica mă ungea cu lutul în care căzusem” (lut);

„în gara din Buhuşi/ cea mai mică şi mai neînsemnată gară/ timp de un minut/ trenul ei luxos a tras lângă trenul meu ruginit/ compartimentul ei era vizavi de al meu” (în gara din Buhuşi) etc.

În comparaţie cu majoritatea celor care mai folosesc formula, Valentin Busioc se remarcă printr-o anumită candoare (reală sau bine simulată, nu are importanţă). Nu este sofisticat, nu este cinic, nu recurge provocator la cuvinte licenţioase. Povesteşte cuminte, surâzător întâmplări din realitatea imediată sau din propria lui biografie, punând câte un accent neaşteptat datorită căruia apar în cele din urmă şi irizaţii de poezie. Sunt şi situaţii când nu apar. În general, însă, metoda funcţionează. Un rol important are ruperea relatării, pentru crearea impresiei de versificare. În mod surprinzător, un text prozaic, lipsit de lirism, devine, prin simpla schimbare a aşezării în pagină, poezie.

Iată cum ar arăta, scris sub formă de proză, poemul intitulat poezii de neînţeles:

„Primul volum de poezie mi-a fost tipărit într-o mie de exemplare, însă, chiar şi aşa s-a vândut în câteva luni. De atunci au trecut zeci de ani. Totuşi, chiar şi cei care au cumpărat seminţe de floarea-soarelui sau batoane de susan caramelizat ambalate în foile acelei cărţi încă şi-o mai amintesc pe tânăra ţigăncuşă din faţa cinematografului popular care toată vara a strigat în gura mare: «Ia, neamule, seminţe!»”

Scris sub formă de versuri, acelaşi text seamănă cu o poezie şi începe chiar să devină o poezie, datorită aşteptărilor cititorului, care a fost anunţat grafic că i se oferă o creaţie lirică. Enunţurile frânte par acum dramatic-sentenţioase, ca şi cum ar face parte dintr-un discurs poetic:

„primul volum de poezie/ mi-a fost tipărit într-o mie de exemplare/ însă chiar şi aşa/ s-a vândut în câteva luni/ de atunci au trecut zeci de ani/ totuşi/ cei care au cumpărat seminţe de floareasoarelui/ sau batoane de susan caramelizat/ ambalate în foile acelei cărţi/ încă şi/o mai amintesc pe tânăra ţigăncuşă/ din faţa cinematografului popular/ care toată vara a strigat în gura mare/ ia neamule seminţe”.

În plus, odată atmosfera creată, autorul dezvoltă naraţiunea într-o direcţie poetică propriu-zisă:

„...ia neamule seminţe poetice/ ia neamule susanul zburător, hai neamule/ că-i tiraj limitat/ sunt ambalate în poezii/ din alea de neînţeles/ ca şi viaţa/ PS: legenda spune că prin Constanţa/ şi acum unele dintre acele hârtii/ mai sunt împrăştiate de vânt/ însă până în prezent nu s-a înregistrat/ nicio plângere/ oraşul vechi este pustiu/ dar după cum îl ocolesc pescăruşii/ mai sunt şi unii care cred că e viu”.

Valentin Busuioc este un autor experimentat. Născut în 1965, la Buhuşi, el a mai publicat câteva volume de versuri (111 poeme, 1993, Viaţa în direct, 1995, Vortex, 1999, Bărbatul din Calea Lactee, 2004, Oraşul văzut prin oglindă, 2014) şi este şi autorul unei piese de teatru (Epoleţii cu busolă, 2005). Totuşi, nu a progresat în timp, a devenit doar mai dezinvolt. Textele sale plac sau, în orice caz, nu plictisesc, dar n-au asupra cititorului efectul unor revelaţii. Poetul este de o superficialitate voioasă, având aerul că merge întotdeauna, cu modul lui de a scrie, la sigur.

Aleg din volumul recent apărut două scurte poeme care dovedesc că autorul ar putea evolua în viitor, trecând de la o poezie cu multă proză la o poezie cu multă poezie:

„şi eu cos goblenuri/ portrete îndeosebi/ însă ochii îi face întotdeauna/ bunica/ ea le ştie secretul/ a plâns mai mult” (portrete);

„cât e vara de lungă/ mama umblă desculţă/ câte un spin rătăcit îi intră în talpă/ şi ca pe un copil de la sân/ cu greu îl mai poate desprinde/ că nu o lasă sufletul (spin).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara